Decizia Nr.754 din 07.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, excepţie ridicată de Florian-Brânduşel Teodorescu în Dosarul nr. 2.338/288/2009 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.608D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 3.694D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Bogdan-Teodor Dascălu în Dosarul nr. 23.254/245/2008 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 3.608D/2010 şi nr. 3.694D/2010 au obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.694D/2010 la Dosarul nr. 3.608D/2010, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea penală nr. 271 din 31 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.338/288/2009, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal.Excepţia a fost ridicată de Florian-Brânduşel Teodorescu cu ocazia soluţionării unei cauze penale.Prin Încheierea din 15 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 23.254/245/2008, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal.Excepţia a fost ridicată de Bogdan-Teodor Dascălu cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 37 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal încalcă principiul neretroactivităţii legii, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie, întrucât, pe de o parte, permit incidenţa unei sancţiuni pentru o faptă anterioară, pentru care instanţa a aplicat deja o pedeapsă, iar, pe de altă parte, determină agravarea regimului sancţionator pentru persoana aflată în stare de recidivă în comparaţie cu alte persoane care au săvârşit aceeaşi infracţiune, motivat de faptul că ar fi incidente aspecte şi împrejurări legate de o faptă anterioară, deşi pentru aceasta s-a aplicat deja o sancţiune. Mai arată că persoana cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni trebuie prezumată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre definitivă de condamnare.Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia penală şi Judecătoria Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorii excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, având următorul cuprins: „Există recidivă pentru persoana fizică în următoarele cazuri:a)când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an;b)când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an“.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 284 din 28 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 17 aprilie 2006, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal şi a reţinut că recidiva, fiind o formă a pluralităţii de infracţiuni, presupune săvârşirea de către aceeaşi persoană a uneia sau a mai multor infracţiuni după ce acea persoană fusese definitiv condamnată pentru o altă infracţiune. Existenţa unei condamnări penale, în dispreţul căreia făptuitorul perseverează pe calea infracţiunii, sau executarea unei pedepse de o anumită gravitate, care s-a dovedit ineficientă faţă de el, creează prezumţia unui ridicat grad de pericol social al infractorului recidivist. Starea de pericol, care rezultă din dovada ineficienţei avertismentului primit prin condamnarea definitivă şi mai ales din dovada ineficienţei executării pedepsei anterioare, face ca infractorul recidivist să se individualizeze criminologic ca o figură aparte, care ridică probleme specifice în lupta pentru reeducarea lui şi pentru realizarea scopurilor urmărite prin pedeapsă. Aceste probleme specifice au impus ca necesară reglementarea instituţiei recidivei prin stabilirea cu exactitate a condiţiilor de existenţă a stării de recidivă şi a consecinţelor pe care ea le antrenează. Codul penal, reglementând instituţia recidivei, a prevăzut în art. 37 alin. 1 lit. b) structura juridică a recidivei după executarea integrală, graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită anterior. De la data executării pedepsei sau de la data apariţiei decretului de graţiere ori de la data împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei, săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie de fostul condamnat, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, constituie recidivă după executare. Drept urmare, contrar susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal nu retroactivează, ci, dimpotrivă, prevăd condiţiile în care condamnatul se va afla în stare de recidivă, care, odată îndeplinite, determină aplicarea pedepsei prevăzute de art. 39 alin. 4 din Codul penal. De asemenea, Curtea constată că norma juridică conţinută de art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal nu se referă la drepturi de natura celor reglementate de art. 16 din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ci la conduita condamnatului după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni. Săvârşirea unei noi infracţiuni cu intenţie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, este sancţionată conform prevederilor art. 39 alin. 4 din Codul penal, iar acest tratament penal se aplică tuturor condamnaţilor recidivişti. Totodată, prin Decizia nr. 1.514 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009, Curtea, respingând ca neîntemeiată critica de neconstituţionalitate adusă art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, a statuat că dispoziţiile de lege examinate nu contravin prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie referitoare la prezumţia de nevinovăţie. Faptul că săvârşirea noii infracţiuni şi starea de recidivă sunt reţinute prin rechizitoriul întocmit de organul de urmărire penală nu are semnificaţia încălcării acestei prezumţii, rechizitoriul fiind, potrivit art. 264 alin. 1 din Codul de procedură penală, „actul de sesizare a instanţei de judecată“. Numai instanţa de judecată, potrivit competenţei sale, poate decide dacă în cauză a fost săvârşită infracţiunea reţinută în rechizitoriu şi dacă sunt întrunite condiţiile recidivei. De asemenea, faptul că printr-o hotărâre judecătorească de condamnare nedefinitivă se reţine „săvârşirea“ unei noi infracţiuni şi starea de recidivă nu are semnificaţia încălcării dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, care stabilesc că prezumţia de nevinovăţie subzistă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal, faţă de care nu au fost formulate critici distincte. Având în vedere că dispoziţiile de lege criticate reprezintă norme de drept substanţial, prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală nu sunt aplicabile în cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, excepţie ridicată de Florian-Brânduşel Teodorescu în Dosarul nr. 2.338/288/2009 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia penală şi de Bogdan-Teodor Dascălu în Dosarul nr. 23.254/245/2008 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică