DECIZIE Nr.
730 din 24 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 si art. 248 1 din Codul penal,
precum si a dispozitiilor art. 262 pct. 1 lit. a) si b) din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 563 din 25 iulie 2008
Ioan Vida
- preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 şi art. 2481 din Codul penal, precum şi a
prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Mihai Truţescu în Dosarul nr. 4.359/4/2006 al Judecătoriei
Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal se prezintă personal partea Radu
Rădoi şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a
fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Partea Radu Rădoi pune
concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ca întemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 17 ianuarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 4.359/4/2006, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 248 şi art. 2481 din Codul penal, precum şi a prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a)
şi b) din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Mihai Truţescu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea
unei cauze penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că
prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21
alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1)
referitoare la garantarea dreptului la apărare, ale art. 1 alin. (3) care
garantează drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ale art. 23 alin. (11) şi (12)
referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi la stabilirea şi aplicarea
pedepselor numai în condiţiile legii, ale art. 53 referitoare la Restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124-134.
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile din Codul
penal criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu sunt prevăzute criterii
care să distingă univoc când o persoană juridică de drept privat ori comercial
este sau nu de interes public, lăsând la aprecierea discriminatorie a
procurorului sau a judecătorului acest proces. Astfel, pentru autorităţile şi instituţiile publice,
organul de cercetare penală, procurorul şi judecătorul pot decide dacă acestea
se încadrează în unităţile prevăzute de art. 145 din Codul penal, pe baza
actului de înfiinţare ori pe baza actului normativ care reglementează
activitatea de organizare şi funcţionare a acestora. Or, în lipsa unei
consacrări legale care să permită procurorului o astfel de calificare se
încalcă principiul legalităţii, aprecierea analitică a acestuia fiind
subiectivă şi arbitrară, de natură să contravină principiilor legalităţii şi
imparţialităţii.
De asemenea, textele din Codul penal contravin şi
dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie. Dreptul la apărare nu trebuie
interpretat numai în sens formal, ci şi material, substanţial, sens în care
legea trebuie să creeze posibilitatea şi garanţia persoanei fizice, angajatului
ori cetăţeanului de a contesta calificarea pe care o dă judecătorul, procurorul
sau organul de cercetare penală unei persoane juridice - dacă este sau nu de
interes public. Or, atât Codul penal, cât şi Codul de procedură penală nu
asigură învinuitului sau inculpatului o astfel de garanţie, ceea ce contravine
şi dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie.
In ceea ce priveşte dispoziţiile din Codul de procedură
penală referitoare la Rezolvarea cauzelor, autorul excepţiei susţine că, în pofida prevederilor
constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 53 şi art. 124-134, dau dreptul
procurorului atât de a efectua urmărirea penală, dar şi instrucţia penală. De
asemenea, se arată că procurorul nu poate fi considerat a fi un organ judiciar
imparţial, ceea ce afectează şi principiul legalităţii procesului penal şi al
prezumţiei de nevinovăţie, deoarece textul criticat consideră persoana
împotriva căreia este îndreptată urmărirea penală deja responsabilă de
săvârşirea faptei, deci vinovată.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile
din Codul penal sunt norme de drept substanţial care nu aduc atingere sub
niciun aspect dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea
cauzei într-un termen rezonabil. Astfel, în cursul procesului penal inculpatul
are posibilitatea de a se prevala de toate garanţiile procesuale pe care le
implică procesul echitabil, inclusiv dreptul de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu.
In ceea ce priveşte dispoziţiile din Codul de procedură
penală, Avocatul Poporului arată că, în măsura în care partea interesată
consideră că procurorul a pronunţat în mod discreţionar una dintre soluţiile
menţionate, aceasta are posibilitatea,
în cazul emiterii rechizitoriului, de a arăta judecătorului în ce constă
nelegalitatea comisă, cât şi, în cazul dispunerii unei soluţii de scoatere de
sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, pe aceea de a formula plângere potrivit art. 2781 din Codul de procedură penală.
De asemenea, prerogativele încredinţate procurorului de
către legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul
urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public, stabilit
de prevederile art. 131 din Constituţie In calitatea sa de reprezentant al
intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Ministerului Public, prin procurori,
îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să
aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei ori inexistenţei
infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea
tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei.
Celelalte prevederi constituţionale invocate în cauză
nu sunt afectate în niciun de fel de dispoziţiile legale criticate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 248 din Codul penal cu denumirea marginală Abuzul în serviciu contra intereselor publice, art. 2481 din Codul penal cu
denumirea marginală Abuzul în serviciu în forma calificată şi art. 262 pct.
1 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Rezolvarea cauzelor, care au următorul
conţinut:
- Art. 248 din Codul penal: „Fapta
funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu
ştiinţă, nu îndeplineşte
un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o
tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat
ori al unei unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă
patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5
ani.";
- Art. 2481 din Codul penal: „Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe
deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea
unor drepturi.";
- Art. 262 pct. 1 lit. a) şi b) din Codul de procedură
penală: „Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile legale
care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând
probele necesare şi legal administrate, procedează, după caz, astfel:
1. când din materialul de urmărire penală rezultă că
fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau inculpat şi că acesta
răspunde penal:
a) dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în
cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea
penală şi dispune trimiterea în judecată;
b) dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în
cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care dispune trimiterea în
judecată;".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost examinate din perspectiva
unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 299 din 29 martie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 26 aprilie
2007, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal şi prin Decizia
nr. 646 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2006, şi Decizia nr. 275 din 24 octombrie
2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 3
martie 2003, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 262 din Codul de procedură penală, respectiv art. 262 pct. 1
şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea jurisprudenţei, considerentele deciziilor mai
sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 248 şi art. 2481 din Codul penal, precum şi a prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a)
şi b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Truţescu în
Dosarul nr. 4.359/4/2006 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru