Decizia Nr.73 din 21.02.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Ionel Varogea în Dosarul nr. 1.572/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.537D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie şi arătând că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.572/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, excepţie ridicată de Ionel Varogea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, întrucât art. 284 din Codul muncii stabileşte competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul şi din moment ce la stabilirea acestei competenţe a fost avută în vedere tocmai facilitarea liberului acces la justiţie al salariatului, în condiţiile în care titlul executoriu este emis de instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul, este nedrept ca executarea să se facă la sediul debitorului sau al terţului proprit. Se mai arată că sediul S.C. Petrom S.A. este unic, fiind situat în Bucureşti, motiv pentru care toţi salariaţii creditori sunt obligaţi să se deplaseze în această localitate pentru a obţine plata creanţelor pe care le deţin. Totodată, se susţine că, prin textele criticate, sunt favorizate organele de executare silită de la sediul debitorului, adică din Bucureşti.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti opinează că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, arătând că acestea nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, fără nicio distincţie pe criterii arbitrare. Se susţine, de asemenea, că textele criticate nu limitează accesul liber la justiţie, necontravenind prevederilor art. 21 din Constituţie şi nici celor ale art. 6 din Convenţie, întrucât acestea stabilesc competenţa materială şi teritorială în vederea soluţionării cererii creditorului de înfiinţare a propririi şi că, în acest sens, creditorul are posibilitatea de a alege între două birouri execuţionale deopotrivă competente, cel de la domiciliul sau de la sediul debitorului şi, respectiv, cel de la domiciliul sau de la sediul terţului proprit.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, care au următorul cuprins: „Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.“Curtea reţine că prevederile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care constituie, conform încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate supuse analizei se regăsesc la art. 781 alin. 1 din Codul de procedură civilă, într-o formulare similară.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea, având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a reţinut că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, dar şi că judecarea litigiului în cadrul căruia această excepţie a fost invocată a fost continuată după data sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, fiind aplicate în speţă a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, reţine că textele legale anterior referite vor constitui obiectul prezentei excepţii.Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, prin numeroase decizii, ca de exemplu, Decizia nr. 473 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2012, Decizia nr. 273 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, şi Decizia nr. 102 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2011, prin care a reţinut că textul de lege criticat stabileşte competenţa materială şi teritorială pentru soluţionarea cererii creditorului de înfiinţare a popririi. Astfel, legea atribuie competenţa materială de a dispune înfiinţarea popririi executorului judecătoresc, creditorul având a alege între două birouri execuţionale deopotrivă competente, cel de la domiciliul sau sediul debitorului, respectiv cel de la domiciliul sau sediul terţului poprit. Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa, procedura de judecată, inclusiv procedura executării silite, precum şi căile de atac sunt prevăzute numai prin lege. Curtea a constatat că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincţie sau în considerarea altor criterii, şi anume creditorii deţinători ai unui titlu executoriu care solicită executorului judecătoresc înfiinţarea popririi. De asemenea, Curtea a considerat că este neîntemeiată şi critica autorilor excepţiei potrivit căreia reglementarea dedusă controlului îngrădeşte accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 399 din Codul de procedură civilă din 1865 prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, oferind toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.Pentru motivele expuse mai sus, Curtea nu a putut reţine nici încălcarea prevederilor europene cuprinse în art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legii:DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Ionel Varogea în Dosarul nr. 1.572/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop