DECIZIE Nr.
728 din 7 mai 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 401 din 12 iunie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Crivi" - S.R.L.
Târgovişte în Dosarul nr. 4.707/120/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia comercială.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 26 noiembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 4.707/120/2007, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Crivi" - S.R.L.
Târgovişte într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva unei
decizii prin care instanţa de judecată a micşorat cuantumul onorariului
avocaţial.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază că dreptul avocatului de a fi remunerat prin plata
onorariului pentru asistenţa juridică prestată este încălcat prin posibilitatea
judecătorului de a interveni în contractul încheiat între avocat şi client. Se
mai susţine că prin cenzurarea onorariilor avocaţilor judecătorii fac o
judecată a muncii şi a valorii acestora, aspect pentru care nu există
justificare constituţională.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială apreciază excepţia de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise
depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, având
următorul cuprins:
„Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să
micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul
onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit
de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind
statul român, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale
art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 45 privind libertatea economică.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005,
Decizia nr. 493 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 456 din 5 iulie 2007, şi Decizia nr. 313 din 3 martie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 8 aprilie
2009, a stabilit constituţionalitatea dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul
de procedură civilă, în raport cu o critică identică de neconstituţionalitate.
Cu acele ocazii, Curtea a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu
prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial
convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea
activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu,
convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea
potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca
acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care
este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este
consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al
cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.
In sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea
pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi
onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în
măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute,
în limita unui cuantum rezonabil.
Neexistând elemente noi de natură a determina
reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia
deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Distinct de cele de mai sus, Curtea reţine că, în
esenţă, avocatul, prin exercitarea profesiei sale, îndeplineşte o activitate
economică, activitate care constă în oferirea de bunuri sau servicii pe o piaţă
liberă (Hotărârea din 19 februarie 2002, pronunţată în Cauza Wouters şi
alţii de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene), însă, potrivit
textului constituţional al art. 45, orice activitate economică se desfăşoară
„în condiţiile legii". In consecinţă, Curtea constată că legiuitorul a
apreciat că valoarea onorariului trebuie să fie proporţională cu serviciul
prestat, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu
există un just echilibru între prestaţia avocaţială şi onorariul solicitat. O
asemenea soluţie legislativă nu numai că nu încalcă art. 45 din Constituţie,
dar este şi expresia la nivelul legii a acestui text constituţional.
Cele reţinute mai sus demonstrează conformitatea
textului legal criticat şi în raport cu art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (1) şi
(2) şi art. 24 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată
de Societatea Comercială „Crivi" - S.R.L. Târgovişte în Dosarul nr.
4.707/120/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 mai 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly