DECIZIE Nr.
717 din 7 mai 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (1 1) si (1 2) din
Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri de urmarire a executarii
obligatiilor asumate prin contractele de privatizare a societatilor comerciale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 496 din 17 iulie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (11) şi (12)
din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a
executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor
comerciale, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Comercial Mureş în
Dosarul tir. 1.420/1.371/2007.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10 noiembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 1.420/1.371/2007, Tribunalul Comercial Mureş a sesizat Curtea
Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art.
21 alin. (11) şi (12) din Ordonanţa Guvernului nr.
25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin
contractele de privatizare a societăţilor comerciale, excepţie ridicată din
oficiu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul apreciază că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, „In
România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este
obligatorie". Respectarea acestui principiu constituţional impune
respectarea ierarhiei normelor juridice, condiţie fundamentală a statului de
drept şi implică conformitatea normelor juridice inferioare faţă de cele
superioare. Astfel, o normă de drept care reglementează controlul
postprivatizare, respectiv urmărirea modului în care se execută obligaţiile
contractuale izvorâte din contractele de privatizare, nu poate impune
autorităţii judecătoreşti să ignore principiile libertăţii contractuale şi alte
instituţii fundamentale de drept civil stabilite prin Codul civil.
Dacă prevederile art. 21 alin. (12) din
Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 ar fi interpretate în sensul că sunt
aplicabile nu numai litigiilor începute înainte, cât mai ales litigiilor
născute după data intrării în vigoare a actului normativ, fără ca părţile să
cuprindă într-un act adiţional dispoziţiile cap. IV referitoare la urmărirea
modului de realizare a obligaţiilor contractuale, în conformitate cu
prevederile art. III din ordonanţă, atunci aceste dispoziţii ar veni în
contradicţie cu principiul legalităţii şi principiul constituţionalităţii
actelor normative inferioare Constituţiei, întrucât constituie un act de
dirijism contractual din partea statului, care nu a fost consimţit de părţile
contractuale, contravenind principiului libertăţii contractuale. Dispoziţiile
Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002, prin articolele vizate de excepţia de
neconstituţionalitate, stabilesc modul de calcul al daunelor-interese cu
nerespectarea convenţiei părţilor şi cu ignorarea dispoziţiilor de drept comun
privind executarea silită în natură a obligaţiilor, respectiv a celor referitoare
la efectele rezoluţiunii, sunt contrare dispoziţiilor constituţionale care
prevăd obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, principiul
universalităţii drepturilor şi libertăţilor de care trebuie să beneficieze
persoanele şi libertatea comerţului.
In concluzie, dispoziţiile art. 21 alin. (11)
şi (12) sunt neconstituţionale, întrucât contravin principiului
legalităţii, prin aceea că stabilesc o clauză penală legală în beneficiul
vânzătorului, obligatorie instanţelor de judecată, dar necuprinsă în convenţia
părţilor, şi instituie un regim derogatoriu de la dreptul comun în ceea ce
priveşte efectele rezoluţiunii unui act juridic. Acest regim nu a fost cunoscut
de părţi la data contractării, astfel că este nesocotită libertatea contractuală,
ca principiu fundamental al libertăţii comerţului şi al economiei de piaţă.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 21 alin. (11) şi (12) din
Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării
obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 2 februarie
2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, texte de lege care au următorul
conţinut: „(11) In cazul desfiinţării contractului pe cale
convenţională sau judiciară, pentru prejudicii cauzate Autorităţii,
cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din:
a) sumele reprezentând dobânzile şi penalităţile
datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării
contractului, precum şi penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii
celorlalte obligaţii contractuale;
b) sumele reprezentând dividendele încasate de
cumpărător în perioada de valabilitate a contractului;
c) sumele prevăzute de Hotărârea Guvernului
nr.1.045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes plătite consultanţilor
de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor
Statului în cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL).
(12) Prevederile alin. (1) şi (11)
se aplică şi proceselor în curs de judecată având ca obiect desfiinţarea
contractului, începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei
ordonanţe."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1) şi (2) şi art. 45 din Constituţie.
Examinând excepţia, Curtea constată că asupra
constituţionalităţii art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 s-a pronunţat
prin numeroase decizii. Astfel, prin Decizia nr. 460 din 1 iunie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 22 iunie
2006, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele: prevederile legale criticate nu
contravin principiului neretroactivităţii legii, statuat de art. 15 alin. (2)
din Constituţie, întrucât nu conţin nicio dispoziţie cu caracter retroactiv,
urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Ordonanţei
Guvernului nr. 25/2002; pe de altă parte, o lege nu este retroactivă atunci
când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci
când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice
constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu
face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării
ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate aşa cum
aceasta a fost ridicată de autorul său, Curtea reţine că retroactivitatea
textului de lege şi deci neconstituţionalitatea art. 21 alin. (11)
şi (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 sunt, în mod necesar,
subsecvente admiterii caracterului novator al reglementării pe care textul o
consacră. Altfel spus, numai în măsura în care anterior intrării în vigoare a
textului de lege dedus controlului de constituţionalitate soluţia consacrată de
acesta nu era de conceput, critica de neconstituţionalitate ar putea fi
considerată ca fiind întemeiată.
Or, sub acest aspect, Curtea constată că dispoziţiile
criticate fac vorbire, spre exemplu, despre dobânzile şi penalităţile datorate
pentru ratele scadente şi neachitate sau despre penalităţile datorate ca
urmare a neîndeplinirii unor obligaţii contractuale. Aşa fiind,
legiuitorul nu reglementează o soluţie legislativă inovatoare, ci consacră, pe
cale legală, ceea ce contractul încheiat între părţi deja prevedea, şi anume
clauza privind plata penalităţilor datorate pentru neîndeplinirea obligaţiilor
asumate prin contract, în cazul desfiinţării acestuia pe cale convenţională sau
judiciară, pentru prejudicii cauzate Autorităţii.
In ceea ce priveşte determinarea situaţiilor juridice
care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate
de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate,
ci de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivă a instanţelor
judecătoreşti.
Referitor la critica privind încălcarea libertăţii
contractuale, principiu fundamental al libertăţii comerţului şi a economiei de
piaţă, Curtea constată că, prin Decizia nr. 189 din 27 aprilie 2004, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 7 iunie 2004, a
constatat conformitatea dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr.
25/2002 cu dispoziţiile art. 45 şi art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din
Constituţie, deoarece accesul liber al persoanei la o activitate economică este
garantat, în condiţiile legii, iar statul asigură libertatea comerţului şi
protecţia concurenţei loiale prin crearea unui cadru legislativ favorabil. In
speţă, statul şi-a îndeplinit obligaţiile constituţionale prin adoptarea
Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002, care, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa
Curţii, este în acord cu principiile Legii fundamentale.
Soluţia şi considerentele pronunţate în deciziile
menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit
elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii
Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 21 alin. (11) şi (12) din Ordonanţa
Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării
obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale,
excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Comercial Mureş în Dosarul nr.
1.420/1.371/2007.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 mai 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu