DECIZIE Nr.
716 din 24 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea si completarea Codului de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 974 din 6 decembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă -
procuror
Daniela Ramona Mariţiu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. II alin.
(3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Confecţia Râmnicu Sărat" -
S.A. în Dosarul nr. 34.729/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a
comercială.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 14 aprilie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 34.729/2/2005, Curtea de Apel Bucureşti -Secţia a VI-a
comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată
de Societatea Comercială „Confecţia Râmnicu Sărat" - S.A. într-o cauză ce
are ca obiect soluţionarea unui recurs.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate
contravin prevederilor art. 21 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie,
precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Se arată că prin aplicarea dispoziţiilor de lege
criticate se ajunge la situaţia în care recursul îndreptat împotriva unei
hotărâri pronunţate de curtea de apel se judecă la aceeaşi instanţă, controlul
judecătoresc nemairealizându-se de către o instanţă imparţială, partea
nemaiputând beneficia de un proces echitabil.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, face
referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, face
referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.
Textul criticat are următorul conţinut: „Recursurile aflate pe rolul Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi
care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la
curţile de apel."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 124 alin. (2)
referitoare la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, se invocă dispoziţiile art.
6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. II din Legea nr. 219/2005
au mai fost supuse controlului de constituţionalitate
prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale ca şi în cauza de faţă.
Astfel, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, şi prin Decizia nr.
405 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
492 din 7 iunie 2006, Curtea a reţinut că reglementarea criticată a fost
adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum
este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit
cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată
sunt prevăzute numai prin lege" şi „Impotriv
hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate
şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
De asemenea, Curtea a statuat că, deşi prin efectul
aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială,
aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale
hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă niciun fine de
neconstituţionalitate.
Astfel, dincolo de caracterul tranzitoriu al acestei
reglementări, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită,
iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la
apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un
termen rezonabil. In fine, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica
privind încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic, întrucât
Constituţia nu consacră un asemenea principiu, ci, potrivit art. 129, numai
folosirea căilor de atac prevăzute de lege.
Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţiile, cât şi motivarea
acestor decizii îşi păstrează valabilitatea.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Confecţia Râmnicu Sărat" - S.A. în Dosarul nr. 34.729/2/2005
al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 octombrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Maritiu