DECIZIE Nr.
701 din 11 septembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolventei, art. 592 alin. 2 din Codul de procedura civila, art. 86
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor
active ale statului si ale art. II pct. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 43/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 119/2001 privind unele masuri pentru privatizarea Societatii
Comerciale Combinatul Siderurgic „Sidex" - S.A. Galati si a Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 720 din 24 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, art. 592 alin. 2 din Codul de procedură civilă, art. 86
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor
active ale statului şi ale art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 43/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii
Comerciale Combinatul Siderurgic „Sidex" - S.A. Galaţi şi a Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale
statului, excepţie ridicată de Oros Lepa în Dosarul nr. 6.297/108/2006 al
Curţii de Apel Timişoara -Secţia comercială.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu
contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 27 martie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 6.297/108/2006, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei,
art. 592 alin. 2 din Codul de procedură civilă, art. 86 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului
şi ale art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2005 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2001
privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul
Siderurgic „Sidex" - S.A. Galaţi şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind
valorificarea unor active ale statului. Excepţia a
fost ridicată de Oros Lepa cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva
Incheierii nr. 3.178 din 7 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Arad -
Secţia comercială şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 6.297/2006.
In motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 141 din Legea nr.
85/2006 şi art. 592 alin. 2 din Codul de procedură civilă restrâng nejustificat
dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi dreptul de proprietate,
întrucât permit instituirea măsurilor asigurătorii fără ca în prealabil această
măsură să fie pusă în discuţia persoanei urmărite, conform art. 138 din Legea
nr. 85/2006, şi fără a i se asigura posibilitatea de a se apăra. De asemenea,
arată că, deşi partea interesată poate formula recurs, până la soluţionarea
acestuia, dreptul de proprietate este totuşi restrâns, ceea ce aduce prejudicii
ce nu pot fi reparate integral în faţa instanţei de recurs. In sfârşit, arată
că aceste măsuri nu pot fi considerate ca fiind necesare într-o societate
democratică şi nu urmăresc ocrotirea unui „interes de utilitate publică".
In ceea ce priveşte art. 86 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998,
arată că acesta este contrar dreptului la un proces echitabil, în care se
asigură egalitatea de arme a părţilor, întrucât doar AVAS beneficiază de
scutiri de taxe de timbru, timbru judiciar, cauţiuni şi alte taxe, iar nu şi
partea adversă. Referindu-se la art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2005, susţine că este contrar art. 115 alin. (4) şi (6) din
Constituţie. In acest sens, arată că, aşa cum reiese din expunerea de motive
care au stat la baza emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2005,
măsura scutirii AVAS de la plata taxei de timbru şi a cauţiunii trebuia să fie
una temporară, iar nu permanentă.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, având în vedere
că dispoziţiile legale criticate constituie normele unei proceduri speciale,
caracterizate prin celeritate, putând să deroge de la normele dreptului comun.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, consideră că
textele de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nu aduc
atingere dreptului de proprietate. In acest sens, arată că legiuitorul a
instituit în materia măsurilor asigurătorii o procedură specială, derogatorie
de la dreptul comun, prin care nu se soluţionează fondul dreptului, ci se urmăreşte asigurarea valorificării acestuia
în sensul preîntâmpinării riscului ca cel căruia i-a fost recunoscut printr-o
hotărâre definitivă şi irevocabilă să nu îl poată realiza din cauza manoperelor
dolosive ale debitorului. Această procedură este guvernată de imperativul
celerităţii. Partea interesată are la dispoziţie calea de atac a recursului,
astfel că îşi poate exercita dreptul la apărare. De asemenea, depunerea unei
cauţiuni de către partea care solicită instituirea sechestrului asigurător
reprezintă o garanţie constituită în scopul dezdăunării debitorului pentru
eventualele pagube produse de o indisponibilizare nejustificată a bunurilor
sale. In ceea ce priveşte scutirile de care beneficiază AVAS, arată că
legiuitorul este abilitat să instituie scutirea instituţiilor publice implicate
în procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru şi a celorlalte taxe,
având în vedere interesul general pe care îl prezintă aceste instituţii
publice, precum şi strânsa legătură cu bugetul de stat (alimentat, printre
altele, şi prin încasarea taxelor judiciare) a acţiunilor în justiţie promovate
de acestea în interes public.
Avocatul Poporului consideră
că toate dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale întrucât nu aduc
atingere dreptului părţilor de a beneficia de toate garanţiile ce le presupune
un proces echitabil şi sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale
privind proprietatea privată. De asemenea, consideră că scutirea AVAS de la
plata taxelor judiciare nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, iar
îndeplinirea condiţiilor pentru emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului a
fost justificată şi corespunzător motivată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, şi
art. 592 alin. 2 din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat prin
art. I pct. 218 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 479
din 2 octombrie 2000. De asemenea, autorul excepţiei critică şi art. 86 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active
ale statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, aşa cum a
fost modificat prin art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
43/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale
Combinatul Siderurgic „Sidex" - S.A. Galaţi şi a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 2 iunie 2005 şi aprobată prin Legea nr. 294/2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 28 octombrie 2005. In sfârşit, autorul excepţiei
critică şi separat, pentru motive de neconstituţionalitate extrinsecă, dispoziţiile art. II pct. 2 din Ordonanţa
de urgentă a Guvernului nr. 43/2005.
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 141 din Legea nr. 85/2006: „(1) Odată cu cererea formulată conform art. 138 alin. (1) sau,
după caz, art. 138 alin. (3), administratorul judiciar sau lichidatorul ori,
după caz, comitetul creditorilor va putea cere judecătorului-sindic să
instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmărite
conform art. 138. Fixarea unei cauţiuni de 10% din valoarea pretenţiilor este
obligatorie.
(2) Cererea de măsuri asigurătorii poate fi
formulată şi ulterior introducerii acţiunii prevăzute la art. 138.";
-Art. 592 alin. 2 din Codul de
procedură civilă: „ Instanţa va decide de urgenţă, în camera de consiliu,
fără citarea părţilor, prin încheiere executorie, fixând totodată, dacă este
cazul, cuantumul cauţiunii şi termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă
aceasta. Incheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la
comunicare. Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în termen
scurt a părţilor.";
- Art. 86 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
51/1998: „Cererile formulate de A.V.A.S. şi orice alte acte procedurale efectuate de şi pentru aceasta în
orice fel de cauze sunt scutite de taxe de timbru, timbru judiciar, cauţiuni şi
orice alte taxe."
In opinia autorului excepţiei, textele de lege
criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 21 alin.
(1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul părţilor la un
proces echitabil; art. 24 privind dreptul la apărare; art. 44 alin. (1) şi (2)
privind dreptul de proprietate, garantarea şi ocrotirea proprietăţii private;
art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi; art.
115 alin. (4) referitor la dreptul Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă;
art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei; şi art. 136 alin. (6) privind
inviolabilitatea proprietăţii private. Totodată, susţine şi încălcarea art. 6
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi a dispoziţiilor art. 1
din Primul Protocol adiţional la Convenţie privind dreptul de proprietate.
Examinând criticile de neconstituţionalitate
referitoare la dispoziţiile art. 141 din Legea nr. 85/2006 şi art. 592 alin. 2
din Codul de procedură civilă, Curtea constată că aceste texte de lege, care
reglementează posibilitatea şi condiţiile instituirii măsurilor asigurătorii
asupra bunurilor membrilor organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau
de conducere, precum şi ale oricărei persoane care a cauzat starea de
insolvenţă a debitorului, constituie reguli de procedură a căror stabilire,
potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în atribuţiile exclusive ale
legiuitorului. Aceste norme corespund cerinţelor unei proceduri speciale,
derogatorii de la dreptul comun, aşa cum este procedura insolvenţei sau, la
modul general, luarea măsurilor asigurătorii.
In cadrul procedurii de instituire a măsurilor
asigurătorii nu este soluţionat fondul dreptului, finalitatea fiind doar aceea
de a asigura pentru viitor valorificarea acestuia. Astfel, legiuitorul a
urmărit preîntâmpinarea riscului la care este expus titularul dreptului, şi
anume situaţia în care, deşi dreptul i-a fost recunoscut printr-o hotărâre
definitivă sau irevocabilă, aşadar susceptibilă de punere în executare, să se
vadă pus în imposibilitatea de a-l realiza ca urmare a manoperelor dolosive ale
debitorului. Aşa fiind, o asemenea procedură este guvernată de imperativul
celerităţii, fapt ce justifică soluţionarea „de urgenţă, în camera de
consiliu, fără citarea părţilor". Cu toate
acestea, partea interesată îşi poate exercita dreptul
la apărare prin formularea căii de atac a recursului împotriva încheierii de
soluţionare a cererii de sechestru asigurător.
Prin urmare, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 141
din Legea nr. 85/2006 şi art. 592 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu
încalcă dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare în sensul
consacrat de Constituţie sau de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale.
De asemenea, Curtea apreciază că nu pot fi reţinute
nici criticile de neconstituţionalitate vizând restrângerea nejustificată a
dreptului de proprietate. Astfel, constată că instituirea vremelnică a
măsurilor asigurătorii îşi găseşte fundamentul în necesitatea de a ocroti
proprietatea privată a altor titulari. De asemenea, observă că art. 136 alin.
(5) din Constituţie prevede inviolabilitatea proprietăţii private numai în
condiţiile legii.
Mai mult, reglementarea obligaţiei de a depune o
cauţiune pentru aceia care solicită instituirea măsurilor asigurătorii
reprezintă o piedică a exercitării acestui drept cu rea-credinţă, cât şi o
garanţie pentru cel căruia i se adresează aceste măsuri că îşi va putea
recupera eventualele prejudicii suferite.
De altfel, asupra unora dintre aceste aspecte, Curtea s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 166 din 22 martie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 3 mai 2005, când a respins ca fiind neîntemeiate
criticile de neconstituţionalitate formulate împotriva art. 592 alin. 2 teza
întâi din Codul de procedură civilă.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 86 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, Curtea constată că acestea au constituit
în mai multe rânduri obiect al controlului de constituţionalitate prin
raportare la aceleaşi critici formulate ca şi în prezenta cauză. In acest sens,
poate fi amintită Decizia nr. 853 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007, în care Curtea, invocând dispoziţiile
art. 139 alin. (1) din Constituţie, a arătat că „este atributul exclusiv al
legiuitorului să prevadă inclusiv scutirea instituţiilor publice implicate în
procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru şi a celorlalte taxe,
având în vedere interesul general pe care-l prezintă aceste instituţii publice.
In plus, această scutire îşi are justificarea în strânsa legătură cu bugetul de
stat (alimentat, printre altele, şi prin încasarea taxelor judiciare) a
acţiunilor în justiţie promovate de acestea în interes public".
Cu acelaşi prilej Curtea a
reţinut şi că „scutirea instituţiilor publice implicate în procesul de
privatizare de la plata taxelor de timbru şi a celorlalte taxe nu este de
natură să contravină niciunuia din principiile statuate în art. 21 alin. (3) şi
art. 124 alin. (1) şi (2) din
Constituţie [...], întrucât, în cadrul procesului, ambele părţi beneficiază de
toate drepturile şi garanţiile procesuale care condiţionează într-o societate
democratică procesul echitabil, judecat într-un termen rezonabil de către o
instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege".
Intrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, de
natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi
considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
In sfârşit, în ceea ce priveşte critica de
neconstituţionalitate extrinsecă pe care autorul excepţiei o formulează
referitor la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2005,
Curtea reţine că acest act normativ a fost emis pentru reglementarea unei
situaţii extraordinare ce nu putea fi amânată, în legătură cu procesul de
privatizare, problemă în legătură cu care România şi-a asumat numeroase
obligaţii pe parcursul negocierii aderării la Uniunea Europeană.
Curtea constată că autorul excepţiei critică ordonanţa
de urgenţă pentru neîndeplinirea cerinţelor constituţionale de emitere numai în
privinţa art. II pct. 2, prin care s-a prevăzut modificarea art. 86 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998.
Faţă de acestea Curtea reţine, în principiu, că, în
măsura în care pentru domeniul principal de reglementare sunt întrunite
condiţiile de stare extraordinară şi de urgenţă a reglementării, faptul că
actul normativ cuprinde şi o normă adiacentă ce putea fi elaborată şi pe calea
procedurii obişnuite de legiferare nu poate afecta constituţionalitatea
ordonanţei de urgenţă.
In speţă însă trebuie observat că modificarea art. 86
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 constă în înlocuirea
sintagmei „în legătură cu valorificarea activelor bancare" cu sintagma „în orice
fel de cauze". Această modificare a fost
necesară şi urgentă pentru că în urma transformării Agenţiei pentru
Valorificarea Activelor Bancare în Agenţia pentru Valorificarea unor Active ale
Statului s-au lărgit şi diversificat atribuţiile sale, ca şi procesele în care
este implicată, impunându-se extinderea sferei scutirilor.
In sfârşit, Curtea reţine că urgenţa ce se impune la
adoptarea unei ordonanţe potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie nu
presupune şi ca dispoziţiile actului normativ să aibă o aplicabilitate limitată
în timp, aşa cum susţine autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei,
art. 592 alin. 2 din Codul de procedură civilă, art. 86 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului
şi ale art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2005 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2001
privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul
Siderurgic „Sidex" - S.A. Galaţi şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepţie ridicată
de Oros Lepa în Dosarul nr. 6.297/108/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia
comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea