DECIZIE Nr.
700 din 17 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 138 alin. (4) din Ordonanta
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 968 din 4 decembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 138 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Alexandra Turism" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.705/300/2005 al
Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
10 octombrie 2006 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării
la data de 17 octombrie 2006.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 16 februarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 10.705/300/2005, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 138 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedura fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alexandra
Turism" - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect o contestaţie la
executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 137 alin. (4) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din
Constituţie. In acest sens arată că, prin „exceptarea de la perimare a
executării silite a creanţelor fiscale", textul de lege criticat creează
„situaţii incompatibile cu calităţile cerute unei legi într-un stat de
drept" în care „legea trebuie să fie previzibilă", instituind ordine
şi securitate juridică în raporturile dintre cetăţeni şi autorităţi. Totodată,
se susţine că datorită acestui text „executarea silită a unei creanţe bugetare
ar putea fi continuată şi după zeci sau sute de ani de inactivitate a organului
de executare silită".
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, aşa cum a statuat Curtea
în jurisprudenţa sa.
Avocatul Poporului apreciază
că textele de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens arată că
acestea „consacră, în materia executării creanţelor fiscale, un regim
derogatoriu de la dreptul comun" în deplin acord cu prevederile art. 126
alin. (2) din Legea fundamentală.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat de către autorul acesteia, îl constituie prevederile art. 137
alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală. La data sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală fusese republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, iar textul de
lege criticat fusese renumerotat, devenind art. 138 alin. (4) din această ordonanţă.
In consecinţă, Curtea urmează să se pronunţe asupra
constituţionalităţii art. 138 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscala, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, care are următorul cuprins:
„(4) Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează."
Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat
aduce atingere art. 1 alin. (3) privind principiile generale de organizare ale
statului român.
Examinând excepţia, Curtea
Constituţională constată că dispoziţiile art. 138 alin. (4) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003, în numerotarea anterioară republicării Ordonanţei
Guvernului nr. 92/2003, au mai format obiectul controlului de
constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13
decembrie 2004, respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut,
cu valoare de principiu, următoarele: „Prin aceste dispoziţii legale se
consacră, în materia executării creanţelor fiscale, un regim derogatoriu de la
dreptul comun, prin aceea că se prevede neperimarea executării silite a acestor
creanţe. Această derogare de la dreptul comun este în deplin acord cu Legea
fundamentală care, la art. 126 alin. (2), prevede că «competenţa instanţelor
judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege»,
legiuitorul fiind astfel îndreptăţit să stabilească norme de procedură
speciale, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii
speciale, In cazul de faţă, situaţia specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl
constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de
stat, ceea ce reprezintă un interes general."
Pe de altă parte, Curtea observă că este neîntemeiată
susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia datorită acestui text
„executarea silită a unei creanţe bugetare ar putea fi continuată şi după zeci
sau sute de ani de inactivitate a organului de executare silită",
întrucât, potrivit art. 128 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, „
Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen
de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere
acest drept".
In final, Curtea constată că nu poate fi reţinută
încălcarea, prin textul de lege criticat, a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din
Constituţie, deoarece acesta consacră un principiu general care stă la baza
statului român, iar nu un drept. Se poate considera că acest principiu este
încălcat atunci când se aduce atingere unora dintre drepturile şi libertăţile
fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţie, sau vreunui alt text
constituţional relevant sub aspectul conţinutului art. 1 alin. (3) din Legea
fundamentală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 138 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Alexandra Turism" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.705/300/2005 al
Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu