DECIZIE Nr.
698 din 17 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 107 alin. (1) si (2) din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 940 din 21 noiembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 106 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Koyo România" - S.A. în Dosarul nr.
381/3/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială.
La apelul nominal se prezintă părţile Andrei Neagoe, Maria
Smegner, Dan Laic şi Adrian Laic, prin procurator, lipsind autorul excepţiei şi
celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Având cuvântul pe fond, părţile
prezente solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, soluţia legislativă criticată
preluată de noua reglementare a Legii nr. 85/2006 fiind în deplină concordanţă
cu prevederile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 12 iunie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 381/3/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 106 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura
reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Koyo România" - S.A.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile legale criticate, care dau
posibilitatea unei autorităţi - judecătorul-sindic, de a deschide procedura
falimentului şi de a dizolva o societate comercială, îngrădesc dreptul
cetăţenilor de a exercita o activitate economică bazată pe libera iniţiativă.
De asemenea, judecătorul-sindic este obligat să decidă în acelaşi sens cu
hotărârea adunării generale a creditorilor de deschidere a procedurii
falimentului, care se ia cu votul majorităţii creanţelor prezente la vot, ceea
ce creează, pe de o parte, discriminare între creditorii majoritari şi cei
minoritari, din punctul de vedere al cuantumului creanţelor, şi, pe de altă
parte, subordonarea judecătorului-sindic intereselor
unor persoane private.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată,
întrucât procedura instituită de Legea nr. 64/1995 are ca scop imediat
acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă şi, pe cale de consecinţă,
asigurarea libertăţii comerţului, protecţia concurenţei neloiale şi crearea
unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată,
textul de lege criticat a cărui soluţie legislativă a fost preluată de art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolventei fiind în deplină concordanţă cu prevederile
constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 106
alin. (1) şi (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării
judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1.066 din 17
noiembrie 2004. Ulterior sesizării Curţii, a intrat în vigoare Legea nr.
85/2006 privind procedura insolventei, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 359
din 21 aprilie 2006, care a abrogat Legea nr. 64/1995 privind procedura
reorganizării judiciare şi a falimentului, dar care a preluat, cu modificări,
dispoziţiile legii anterioare, printre care şi cele cuprinse în art. 106 alin.
(1) şi (2), devenit art. 107 alin. (1) şi (2), astfel:
„(1) Judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă
sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea în faliment în
următoarele cazuri:
A. a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în
procedura simplificată;
b) debitorul nu şi-a declarat intenţia de
reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a
contestat că ar fi în stare de insolvenţă, iar contestaţia a fost respinsă de
judecătorul-sindic;
c) nici unul dintre celelalte subiecte de drept
îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la
art. 94, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi
confirmat;
B. debitorul şi-a declarat intenţia de
reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de
acesta nu a fost acceptat şi confirmat;
C.obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate
nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau
desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce
pierderi averii sale;
D. a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea
debitorului în faliment, potrivit art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3).
(2) Prin hotărârea prin care se decide intrarea în
faliment, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea societăţii debitoare şi va
dispune:
a) ridicarea dreptului de administrare al
debitorului;
b) în cazul procedurii generale, desemnarea unui
lichidator provizoriu, precum şi stabilirea atribuţiilor şi a remuneraţiei
acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului;
c) în cazul procedurii simplificate, confirmarea, în
calitate de lichidator al administratorului judiciar, desemnat conform art. 19
alin. (2) sau art. 34, după caz;
d) termenul maxim de la intrarea în faliment în
cadrul procedurii generale, de predare a
gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator,
împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii
menţionate la art. 46 alin. (2);
e) întocmirea de către administratorul judiciar şi
predarea către lichidator, în termen de maximum 10 zile de la intrarea în
faliment, în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzând numele şi
adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment,
cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii;
f) notificarea intrării în faliment."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 45 care consacră
libertatea economică, ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa
judecătorilor şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) privind economia şi libertatea
comerţului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 64/1995 privind procedura
reorganizării judiciare şi a falimentului a fost abrogată prin Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei, prevederile referitoare la procedura
intrării în faliment, din care făcea parte şi textul de lege criticat, fiind
preluate cu modificări. Astfel, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa
asupra constituţionalităţii dispoziţiilor noii reglementări, respectiv ale art.
107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006, întrucât soluţia legislativă este,
în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării.
Pe fondul cauzei, Curtea observă că asupra
constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate s-a mai pronunţat, de
exemplu prin Decizia nr. 190/2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 437 din 24 mai
2005, sau prin Decizia nr. 656/2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie
2006. Cu acele prilejuri, a statuat că „dispoziţiile legale criticate au ca
scop, ca şi întreaga procedură instituită prin Legea nr. 64/1995, acoperirea
pasivului debitorului aflat în insolvenţă, şi, în acelaşi timp, pe un plan mai
general, asanarea mediului comercial, ceea ce corespunde obligaţiei statului
înscrise în art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie".
Curtea a reţinut, de asemenea, că „nici critica de
neconstituţionalitate întemeiată pe invocarea încălcării dispoziţiilor art. 45
din Constituţie nu poate fi primită. Accesul liber al persoanei la o activitate
economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate de textul
constituţional în condiţiile legii, iar nu prin încălcarea dispoziţiilor legale
care stabilesc obligaţiile participanţilor la activitatea comercială".
In ceea ce priveşte susţinerea privind contrarietatea
dintre textele de lege criticate şi prevederile art. 124 alin. (3) din
Constituţie, conform cărora judecătorii sunt independenţi şi se supun numai
legii, Curtea constată că judecătorul-sindic decide intrarea în faliment a
debitorului, în baza unui raport întocmit de administratorul judiciar prin care
se propune intrarea în procedura simplificată, potrivit dispoziţiilor art. 54
din Legea nr. 85/2006, sau în baza unui raport asupra cauzelor şi
împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor
cărora le-ar fi imputabilă, după ce, în prealabil, propunerea privind intrarea
în faliment a debitorului, în procedura generală, a fost supusă aprobării
adunării generale a creditorilor, conform prevederilor art. 59 şi 60 din
aceeaşi lege. Aşadar, judecătorul-sindic analizează hotărârea adunării
creditorilor de aprobare a raportului prin care se propune intrarea în faliment
şi, apreciind asupra situaţiei de fapt prin raportare la prevederile legale,
îndeplineşte actul de justiţie în mod imparţial şi independent. De aceea, nu se
poate susţine că decizia sa ar fi determinată exclusiv de hotărârea adunării
creditorilor, ci reprezintă rezultatul verificării măsurii în care această
hotărâre îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Koyo România" -
S.A. în Dosarul nr. 381/3/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu