Decizia Nr.691 din 20.10.2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Dragomir şi Marinela Zoica Dragomir în Dosarul nr. 2.283/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 831D/2015.2. La apelul nominal se prezintă personal autorii excepţiei, fiind asistaţi de avocaţii Daniel Caraman şi Laura Vicol, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, au fost comunicate note de şedinţă prin care autorii excepţiei solicită extinderea controlului de constituţionalitate şi la dispoziţiile art. 56 alin. (4) din Codul de procedură penală, în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 131 şi 132.4. Apărătorul autorilor excepţiei, avocat Daniel Caraman, formulează chestiuni prealabile referitoare la extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 56 alin. (4) din Codul de procedură penală, considerate a fi în strânsă legătură cu prevederile art. 56 alin. (5) din acelaşi act normativ.5. Reprezentantul Ministerului Public apreciază această cerere ca fiind inadmisibilă, deoarece, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate este cel fixat în faţa instanţei judecătoreşti în cauza în care a fost ridicată excepţia, astfel că, în faţa Curţii Constituţionale, obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin actul de sesizare.6. Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate în sensul extinderii obiectului excepţiei şi la prevederile alin. (4) al art. 56, având în vedere art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)", şi alin. (4) al aceluiaşi articol, potrivit căruia „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (...)".7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorilor excepţiei, avocat Daniel Caraman, care face referire la Decizia Curţii nr. 254 din 7 aprilie 2015 prin care s-a reţinut că investigarea unor categorii diferite de persoane în cadrul aceluiaşi dosar nu constituie o egalizare nepermisă a tratamentului juridic. De asemenea, cu referire la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 21 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Maszni împotriva României, arată că, deşi aspectul privind efectuarea urmăririi penale de către un parchet militar nu a făcut obiectul analizei în respectiva cauză, instanţa de la Strasbourg a avut în vedere, la momentul pronunţării hotărârii precitate, legislaţia României care nu prevedea, în faza de urmărire penală, o astfel de competenţă extinsă a procurorilor militari. În continuare reiterează criticile de neconstituţionalitate formulate în notele scrise, relativ la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil. Preşedintele Curţii acordă cuvântul şi avocatului Laura Vicol, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată.8. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că autorii pornesc de la o premisă greşită, întrucât dubla subordonare a procurorului militar nu atrage imparţialitatea acestuia, din perspectiva săvârşirii unei infracţiuni participanţii aflându-se în aceeaşi situaţie, aşadar ei urmează să fie deferiţi justiţiei în cadrul unui proces penal căruia i se aplică regulile de procedură obişnuite. Arată că, în ipoteza săvârşirii unor infracţiuni de către militari împreună cu civili, legiuitorul a înţeles să opteze ca şi civilii să fie anchetaţi de procurorii militari, cu atât mai mult cu cât pot fi situaţii în care infracţiunile să aibă legătură cu serviciul şi se impune ca ancheta să fie realizată de procurorii militari. Susţine că civilii îşi asumă riscul de a fi anchetaţi împreună cu militarii atunci când optează să săvârşească infracţiuni împreună cu aceştia din urmă. Faptul că procurorul militar este dublu subordonat nu înseamnă că acesta are un alt statut sau alte drepturi şi obligaţii raportat la un proces civil, actele lui sunt supuse cenzurii instanţei civile, potrivit art. 44 din Codul de procedură penală, la care art. 56 alin. (5) din acelaşi cod face trimitere. Prin urmare, orice act al procurorului militar, efectuat în cursul urmăririi penale, este supus cenzurii instanţei civile. Arată că, prin Decizia nr. 254 din 7 aprilie 2015, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 56 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, aşa încât, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:9. Prin Încheierea din 8 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.283/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, judecătorul de cameră preliminară, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Daniel Dragomir şi Marinela Zoica Dragomir într-o cauză având ca obiect verificarea, în camera preliminară, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, autorii excepţiei susţin, în esenţă, că, dacă s-ar admite că art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală ar institui competenţa procurorului militar de a efectua urmărirea penală faţă de un „civil", textul de lege ar intra în coliziune cu art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi cu art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-o cauză împotriva României că magistraţii militari - procurori şi judecători nu prezintă garanţii de imparţialitate şi independenţă, fiind încălcate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, Curtea Constituţională, prin intermediul Deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007, a statuat în acelaşi sens.11. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, judecătorul de cameră preliminară, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că în Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Maszni împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie, reţinând că reclamantul nu a fost judecat de o instanţă independentă şi imparţială conform exigenţelor dreptului la un proces echitabil. S-a apreciat că anumite caracteristici ale statutului judecătorilor militari pot aduce o umbră de îndoială asupra independenţei şi imparţialităţii lor. Aşadar, urmărirea penală a civililor, efectuată de procurorii militari, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care asupra acuzaţiei în materie penală decide un tribunal civil, independent şi imparţial. Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală extinde competenţa procurorului militar în efectuarea urmăririi penale faţă de toţi participanţii, inclusiv cei civili, aceasta fiind o situaţie diferită de aceea a unei cauze în care toţi participanţii sunt civili sau au devenit civili, după săvârşirea infracţiunii, iar fapta nu are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele de şedinţă depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, modificate prin art. 102 pct. 29 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secţiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit competenţei parchetului din care fac parte, faţă de toţi participanţii la săvârşirea infracţiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanţa competentă potrivit art. 44."16. Autorii excepţiei susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 254 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 15 mai 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că dispoziţiile art. 56 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.18. În motivarea soluţiei sale, la paragrafele 25-29, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia persoanele vizate, şi anume participanţii, nu se află în situaţii egale, unii fiind civili, iar alţii militari, din perspectiva săvârşirii unei infracţiuni, Curtea a reţinut că toţi participanţii se află în aceeaşi situaţie, respectiv ei vor fi deferiţi justiţiei în cadrul unui proces penal căruia i se vor aplica regulile de procedură obişnuite. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Aşadar, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.19. De asemenea, Curtea a reţinut că investigarea unor categorii diferite de persoane în cadrul aceluiaşi dosar nu constituie, de plano, o egalizare nepermisă a tratamentului juridic. Codul de procedură penală prevede, de exemplu, urmărirea penală şi judecarea unor persoane fără vreo calitate specială de parchete, respectiv de instanţe superioare în grad celor cărora le-ar reveni competenţa după materie, atunci când în aceeaşi cauză sunt implicate persoane a căror calitate specială atrage o anumită competenţă. Normele de prorogare a competenţei unui organ judiciar, adică acelea care, în diferite situaţii, extind, în mod excepţional, competenţa unor organe judiciare - teritorială, materială sau personală - au la bază raţiuni de bună administrare a justiţiei, care justifică, astfel, derogarea. 20. Instituirea art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală a avut în vedere faptul că efectuarea urmăririi penale de către acelaşi parchet, cel militar, faţă de toţi participanţii, este de natură să asigure continuitate, eficienţă şi celeritate activităţii de urmărire penală, deoarece face posibilă o analiză a tuturor elementelor infracţiunilor comise, evitându-se, astfel, soluţiile contradictorii care ar putea apărea în ipoteza în care competenţa de urmărire ar fi împărţită între un parchet militar şi unul civil, ceea ce este o premisă a realizării actului de justiţie într-un termen rezonabil şi în mod echitabil.21. În ceea ce priveşte considerentele Deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007, citată de către autorii excepţiei în prezenta cauză, Curtea a reţinut că acestea nu au relevanţă în analizarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, prin decizia menţionată, Curtea a constatat neconstituţionalitatea unor norme tranzitorii de competenţă în materie procesual penală, ţinând cont de faptul că se instituiseră două reglementări diferite care se aplicau aceleiaşi situaţii juridice, după cum cauza se afla sau nu în curs de urmărire penală sau de judecată la parchetele, respectiv la instanţele militare, la data intrării în vigoare a modificării Codului de procedură penală anterior în sensul trecerii în competenţa instanţelor civile a cauzelor în care erau inculpate persoane care nu aveau calitatea de militari şi care comiseseră infracţiuni împreună cu persoane având calitatea de militari. Astfel, prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007, pronunţată sub imperiul Codului de procedură penală din 1968, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) şi alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi şi a constatat că aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât reglementează diferit competenţa de urmărire penală şi de judecată a unor persoane având acelaşi statut şi aflate în aceeaşi situaţie juridică, dată de acuzaţia de a fi săvârşit o faptă penală. Mai precis, dispoziţiile de lege constatate ca fiind neconstituţionale, prin decizia mai sus menţionată, erau discriminatorii nu prin raportare la cercetarea civililor de către parchetul militar sau la judecarea lor de către instanţele militare, ci din cauza faptului că legiuitorul menţinuse în mod nejustificat competenţa parchetelor militare şi, respectiv, a instanţelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la data trecerii în competenţa instanţelor civile a cauzelor în care erau inculpate persoane care nu aveau calitatea de militari şi care comiseseră infracţiuni împreună cu persoane având calitatea de militari.22. Prin urmare, în situaţia analizată prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 erau aplicabile concomitent două norme de competenţă diferite, situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă, întrucât dispoziţiile art. 56 alin. (5) din noul Cod de procedură penală stabilesc că, după finalizarea urmăririi penale de către procurorul militar, va fi sesizată instanţa competentă potrivit art. 44 din acelaşi Cod. Acest din urmă text de lege prevede că, în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte, competenţa aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei civile - dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta este militară -, iar dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad competente. Totodată, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cauzele de competenţa parchetelor militare şi a secţiilor militare ale parchetelor, aflate în cursul urmăririi penale la data intrării în vigoare a legii noi, trec în competenţa acestora.23. În fine, Curtea a reţinut că prin Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Maszni împotriva României, instanţa de la Strasbourg a statuat, la paragrafele 53-60, că judecarea unui civil de către instanţele militare din România pentru infracţiuni de drept comun contravine art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciind că „îndoielile nutrite de reclamant în ceea ce priveşte independenţa şi imparţialitatea instanţelor militare pot fi considerate ca justificate obiectiv" (paragraful 59). Aşadar, aspectul privind efectuarea urmăririi penale de către un parchet militar nu a făcut obiectul analizei în respectiva cauză, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenţie consacră „dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei [... ], de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege". Prin urmare, Curtea a reţinut că hotărârea mai sus menţionată a instanţei de contencios al drepturilor omului nu este relevantă în analiza excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece se referă la problema instanţelor militare, ceea ce nu este cazul dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, aspectele referitoare la judecată fiind preluate de către legiuitor în dispoziţiile art. 44 din Codul de procedură penală cu privire la competenţa instanţei civile.24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Dragomir şi Marinela Zoica Dragomir în Dosarul nr. 2.283/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 20 octombrie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu