DECIZIE Nr.
691 din 5 mai 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) din Ordonanta de urgenta
a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 411 din 16 iunie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie
ridicată de Vasile Lungu în Dosarul nr. 3.114/84/2008 al Tribunalului Sălaj -
Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că
textul de lege criticat nu încalcă dreptul de proprietate privată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 4 decembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 3.114/84/2008, Tribunalul Sălaj - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64
alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia
pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
Vasile Lungu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate
împotriva unui act administrativ emis de Primăria Municipiului Zalău.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nesocotesc prevederile constituţionale şi
internaţionale care garantează dreptul de proprietate privată.
Tribunalul Sălaj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia este neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 44 şi art. 136
alin. (5) din Constituţie, şi inadmisibilă, prin raportare la prevederile art.
124 din Legea fundamentală.
Avocatul Poporului apreciază
că textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, astfel cum au fost
modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie
2007. Textul de lege criticat are următorul cuprins:
- Art. 64 alin. (1): „Poliţia rutieră poate dispune
ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea
şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către
administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public,
după caz."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Legea fundamentală
cuprinse în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 124
privind înfăptuirea justiţiei şi art. 136 alin. (5) potrivit căruia
proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice. De
asemenea, mai invocă şi dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, care prevăd că orice persoană are dreptul la proprietate şi
că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, şi pe cele ale
art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la protecţia proprietăţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că textul de lege criticat reglementează o măsură
tehnico-administrativă menită să asigure desfăşurarea circulaţiei pe drumurile
publice în condiţii de siguranţă, prin îndepărtarea de pe spaţiul rezervat
circulaţiei rutiere a autovehiculelor staţionate în acea zonă în pofida
regulilor stabilite prin lege privind oprirea şi staţionarea acestora.
Curtea constată că nu poate reţine critica referitoare
la încălcarea dreptului de proprietate privată, întrucât dreptul de proprietate
nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări rezonabile. Art.
1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte că dispoziţiile
art. 1 paragraful 1 din acelaşi Protocol referitoare la protecţia proprietăţii „nu
aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră
necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general
(...)". Or, prevederea de lege criticată este tocmai o materializare a
acestui drept acordat statelor prin documentul internaţional amintit. Aceasta
este concluzia ce se desprinde şi din textele din Constituţie invocate de
autorul excepţiei în motivarea acesteia. Astfel, art. 44 alin. (1) din Legea
fundamentală prevede că dreptul de proprietate este garantat, dar „conţinutul
şi limitele acestui drept sunt stabilite de lege", iar art. 136 alin.
(5) din Constituţie consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private,
însă „în condiţiile legii".
Curtea Constituţională observă că, potrivit
jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, legiuitorul naţional poate
aprecia în funcţie de nevoia reală a comunităţii, măsurile de limitare a
exerciţiului dreptului de proprietate. In cauza James şi alţii împotriva
Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, 1986, instanţa europeană a
statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă
privarea de proprietate răspunde unei „utilităţi publice", aşa cum prevede
art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. In vederea realizării scopului ei
legitim, măsura privativă de proprietate trebuie însă să păstreze un echilibru
just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea
drepturilor fundamentale ale individului.
Or, în cazul de faţă, nici măcar nu se pune problema
unei privări de proprietate, ci doar a limitării exercitării a două dintre atributele
dreptului de proprietate, şi anume posesia şi folosinţa, rămânând neafectată
prerogativa dispoziţiei, care este de esenţa dreptului de proprietate. Mai
mult, această limitare a posesiei şi folosinţei este doar temporară, încetând
de îndată ce proprietarul autovehiculului staţionat neregulamentar achită
contravaloarea cheltuielilor necesitate de ridicarea, transportul şi
depozitarea acestuia. De altfel, măsura instituită prin textul de lege criticat
reprezintă o sancţionare a atitudinii culpabile a conducătorului auto care a
nesocotit normele legale referitoare la staţionarea vehiculelor. De aceea, nu
se poate reţine nici nesocotirea dispoziţiilor art. 17 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, care prevăd că orice persoană are dreptul la proprietate
şi că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Aşadar, dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu sunt de natură să aducă atingere dreptului
de proprietate privată.
In ceea ce priveşte critica prin raportare la
dispoziţiile art. 124 din Legea fundamentală, Curtea observă că invocarea
acestui text constituţional este pur aleatorie, prevederile de lege ce
constituie obiect al excepţiei neavând nicio legătură cu principiile care stau
la baza înfăptuirii justiţiei, statuate prin aceste dispoziţii din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Vasile
Lungu în Dosarul nr. 3.114/84/2008 al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 mai 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu