DECIZIE Nr.
682 din 12 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385 9, art. 385 11 alin. 4 si art.
385 13 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 215 alin.
2 si 3 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 561 din 24 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodia Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3859, art. 38511 alin. 4 şi ale art. 38513 din Codul de procedură penală,
precum şi a prevederilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie
ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr. 945/117/2006 al Curţii de Apel
Craiova - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 7 februarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 945/117/2006, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 3859, art. 38511 alin. 4 şi art. 38513 din Codul de procedură penală, precum şi a prevederilor art. 215
alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de
Constantin Cuciureanu în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unui
recurs în materie penală.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 21
referitoare la Accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la Dreptul la
apărare, ale art. 124 referitoare la Infăptuirea justiţiei, precum şi ale
art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la
un proces echitabil. Astfel, art. 3859
din Codul de procedură penală este neconstituţional, deoarece prin limitările
stricte introduse este încălcat liberul acces la justiţie, fiind posibil ca o
parte din greşelile instanţei de apel să nu se regăsească printre cazurile
expres prevăzute de text.
Art. 38511 alin. 4
şi art. 38513 din
Codul de procedură penală contravin principiului egalităţii în drepturi şi
înfăptuirii justiţiei, deoarece conferă procurorului drepturi excesive la judecarea recursului, asigurându-i un rol decisiv.
Art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal contravine, în opinia
autorului excepţiei, dreptului la apărare şi la un proces echitabil, deoarece
alineatele criticate nu fac trimitere expresă la alineatul 1 al aceluiaşi
articol, situaţie din care s-ar putea desprinde concluzia nelegală că pentru
existenţa infracţiunii de înşelăciune în variantele prevăzute de alin. 2 şi 3
nu ar mai fi necesară îndeplinirea condiţiilor premisă.
Curtea de Apel Craiova - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
legale criticate nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa
legii, ele aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia
reglementată de ipoteza acestora, fără a institui privilegii ori discriminări
pe considerente arbitrare.
De asemenea, prevederile legale contestate asigură
judecarea cauzei în mod echitabil de către o instanţă independentă şi
imparţială, instituită de lege, iar părţile se pot prevala de toate garanţiile
procesuale care condiţionează procesul echitabil. In plus, art. 129 din
Constituţie atribuie legiuitorului dreptul de a stabili cazurile exercitării
căilor de atac, fără a contraveni prin modalitatea adoptată regulilor
constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei.
In sfârşit, dispoziţiile legale privind motivele de
casare a hotărârii penale, prezenţa părţilor şi a procurorului, dezbaterea
recursului şi cele privind agravantele infracţiunii de înşelăciune nu încalcă
dreptul la apărare al inculpatului. Acesta este totdeauna ascultat în prima
instanţă şi în instanţa de apel, iar în recurs are cel din urmă cuvânt.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit.d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3859 cu denumirea marginală Cazurile în care se poate face recurs, art.
38511 alin. 4 cu denumirea marginală Prezenţa
părţilor şi a procurorului la judecarea recursului,
art. 38513 referitoare la Dezbaterea recursului, toate din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art.
215 alin. 2 şi 3 din Codul penal cu denumirea marginală Inşelăciunea.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 3859 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului
instanţei de contencios constituţional prin raportare la acelaşi prevederi invocate şi în prezenta cauză.
Astfel, prin Decizia nr. 296 din 7 noiembrie 2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 6 decembrie 2002, Curtea Constituţională a respins ca
inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3859 din Codul de procedură penală,
deoarece erau criticate pentru că nu prevăd un motiv de recurs, deci pentru o
omisiune. Or, asupra unor excepţii de neconstituţionalitate ce vizau omisiuni
de reglementare Curtea s-a mai pronunţat, statuând în mod constant că jurisdicţia
constituţională nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi
prevederi celor instituite şi, de aceea, critica de neconstituţionalitate prin
omisiune este inadmisibilă.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele mai sus
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
In ceea ce priveşte contrarietatea dispoziţiilor art.
215 alin. 2 şi 3 din Codul penal cu dreptul la apărare şi dreptul la un proces
echitabil, Curtea constată că aceasta este contrasă, pe de o parte, din
argumente referitoare la inexistenţa unei reglementări exprese de trimitere la
alin. 1 al aceluiaşi articol şi, pe de altă parte, din raţiuni ce ţin de
interpretarea şi aplicarea legii, deoarece ar fi posibilă existenţa
infracţiunilor prevăzute de alin. 2 sau 3, fără îndeplinirea condiţiilor
premisă din alin. 1, în special a celor ce vizează inducerea sau menţinerea în
eroare cu scopul de a obţine un folos material injust. Or, aspectele legate de
teoria dreptului substanţial referitoare la interpretarea şi aplicarea legii
excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3)
din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile
legale supuse controlului.
In ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor referitoare la obligativitatea participării procurorului la
judecarea recursului în toate cazurile şi la dezbaterea recursului, Curtea
constată că acestea nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16,
deoarece se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normelor juridice
contestate. Faptul că legiuitorul, în acord cu exigenţele art. 126 alin. (2)
din Legea fundamentală, a înţeles să confere participării procurorului la
judecarea recursului caracter obligatoriu nu este de natură a afecta actul de
înfăptuire a justiţiei, care este realizat nu de reprezentantul Ministerului
Public, ci de instanţele judecătoreşti. Această exigenţă îşi are raţiunea în
necesitatea rolului conferit de Constituţie Ministerului Public, care, potrivit
art. 131 din Legea fundamentală, în activitatea judiciară reprezintă interesele
generale ale societăţii, apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi
libertăţile cetăţenilor. De altfel, reglementarea criticată nu este de natură a
suprima dreptul părţilor de a participa la judecarea recursului, deoarece
acestea sunt citate şi nimic nu le împiedică să participe alături de procuror
la dezbaterea recursului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum
si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3859 din Codul de procedură penală şi al art. 215 alin. 2 şi 3 din
Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr. 945/117/2006
al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală.
2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38511 alin. 4 şi art. 38513 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor
în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru