DECIZIE Nr.
680 din 10 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 si 278 1 din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 919 din 13 noiembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 2781 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Constantin Caras în Dosarul nr. 537/2006 al Judecătoriei
Feteşti.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal.
Curtea dispune a se face apelul
şi în Dosarul nr. 1.746 D/2006, având ca obiect excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 2781 alin. 1 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Adrian Popa în Dosarul nr. 5.166/P/2005 al Curţii
de Apel Oradea -Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.057
D/2006, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
278 şi 2781 din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caras în Dosarul nr.
536/2006 al Judecătoriei Feteşti.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal,
lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că autorul excepţiei
a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Curtea, având în vedere conţinutul excepţiilor de
neconstituţionalitate care fac obiectul dosarelor nr. 1.219 D/2006, 1.746
D/2006 şi 2.057 D/2006, pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor.
Constantin Caras este de acord cu conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public solicită conexarea
dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
dispune conexarea dosarelor nr. 1.746 D/2006 şi nr. 2.057 D/2006 la Dosarul nr.
1.219 D/2006, care a fost primul înregistrat.
Având cuvântul, Constantin Caras arată că excepţiile de
neconstituţionalitate pe care Ie-a invocat au fost „răstălmăcite" de
instanţa de judecată. Susţine că, în realitate, în Dosarul înregistrat la
Curtea Constituţională cu nr. 1.219 D/2006, a criticat dispoziţiile art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură
penală, iar în Dosarul nr. 2.057 D/2006, a criticat dispoziţiile art. 2781 alin. 1 şi 7 din acelaşi cod,
aspecte precizate în concluziile scrise depuse în cele două dosare. Solicită
admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost precizată în notele scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii
Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 28 aprilie
2006, pronunţată în Dosarul nr. 537/2006, şi Incheierea din 22 august 2006,
pronunţată în Dosarul nr. 536/2006, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278
şi 2781 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Constantin Caras în dosarele menţionate.
Prin Incheierea din 21 iunie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 5.166/P/2005, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 2781 alin. 1 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Popa
în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Constantin Caras susţine, în esenţă, că nu este constituţional ca
prim-procurorul să soluţioneze plângerea împotriva măsurilor luate sau a
actelor efectuate de procuror şi ca instanţa de judecată să soluţioneze
plângerea împotriva rezoluţiilor date de procurori. Se arată că, în acest mod,
s-a creat situaţia ca procurorii „să se verifice ei între ei, după interesul
lor". Adrian Popa susţine că textele de lege criticate sunt în
contradicţie cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 20 referitoare la
tratatele internaţionale privind drepturile omului, în art. 21 privind accesul
liber la justiţie, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces
echitabil, deoarece nu reglementează posibilitatea persoanei interesate de a se
adresa instanţei în cazul în care cauza trenează la parchet, „neefectuându-se
niciun act, deşi, formal, există o anchetă în curs de desfăşurare",
limitând actele procurorului care pot fi controlate de către instanţa de
judecată.
Judecătoria Feteşti consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile
legale criticate nu aduc atingere egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi, de
asemenea, nu încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare al persoanei.
Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că ceea ce se solicită, în
realitate, este completarea prevederilor legale criticate, în sensul de a se
permite atacarea la instanţele judecătoreşti nu doar a actelor la care fac
referire aceste prevederi, ci şi a altor acte şi măsuri ale procurorului.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitu-ţionalitate.
Guvernul, referindu-se
la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de
lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prezent, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
rezultă din încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie
dispoziţiile din Codul de procedură penală cuprinse în art. 278, privind
plângerea contra actelor procurorului, şi în art. 2781, privind plângerea în faţa
judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de
netrimitere în judecată.
In ceea ce priveşte precizările autorului Constantin
Caras, care, atât în concluziile orale susţinute în faţa Curţii
Constituţionale, cât şi în concluziile scrise depuse în dosarele nr. 1.219
D/2006 şi nr. 2.057 D/2006, arată că excepţia de neconstituţionalitate are alt
obiect decât cel reţinut în încheierile de sesizare a Curţii, acestea nu pot fi
primite. Astfel, atât din încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, cât
şi din cererile referitoare la ridicarea acestei excepţii, rezultă că autorul
său a criticat dispoziţiile art. 278 şi 2781 din Codul de procedură penală în mod generic. In plus, Curtea nu
se poate învesti cu soluţionarea excepţiei astfel cum a fost precizată,
deoarece dreptul de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate a unor
prevederi legale se realizează în faţa instanţelor de judecată, inclusiv prin
exercitarea căilor legale de atac împotriva încheierilor de sesizare în care
s-au strecurat, eventual, erori.
Curtea mai constată că,
ulterior sesizării sale prin încheierile din 28 aprilie 2006 şi, respectiv, din
21 iunie 2006, dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr.
356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7
august 2006, păstrându-se însă substanţa reglementării legale supuse
controlului.
Aşa fiind, Curtea este legal sesizată şi urmează să se
pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi
2781 din Codul de
procedură penală, în actuala redactare.
Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 278 (Plângerea contra actelor procurorului): „Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de
procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de
prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului
de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
In cazul când măsurile şi actele sunt ale
prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă
curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza
dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul
ierarhic superior.
In cazul rezoluţiei
de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei
de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi
penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de
pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6,
art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.
Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se
soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a
urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de
încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea şi
celorlalte persoane interesate.
Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod
corespunzător.";
- Art. 2781 (Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau
ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată): După respingerea
plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a
urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de
scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de
procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese
legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data
comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278,
la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să
judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva
dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
In cazul în care prim-procurorul parchetului sau,
după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel,
procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul
prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării
termenului iniţial de 20 de zile.
Dosarul va fi trimis de parchet judecătorului, în
termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea
urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi
penale, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea
acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei. Când
judecătorul consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate
lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
La judecarea plângerii, prezenţa procurorului este
obligatorie.
La termenul fixat pentru judecarea plângerii,
judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de
care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală
sau încetarea urmăririi penale şi apoi procurorului.
Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică
rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din
dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă
sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa
atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează
rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea
începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este
obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând
totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume
mijloace de probă;
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează
rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt
suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit,
dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se
în mod corespunzător.
In cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de
sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin.
1.
Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8
lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut
plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,
scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de
orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.
In situaţia prevăzută în alin. 8 lit. a), persoana
în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este
cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi
urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau
împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a
intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.
Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în
termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.
Plângerea greşit îndreptată se trimite organului
judiciar competent."
Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate prin
textele de lege criticate sunt cuprinse în art. 11 privind dreptul
internaţional şi dreptul intern, în art. 16 privind egalitatea în drepturi, în
art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, în
art. 21 privind accesul liber la justiţie, în art. 24 privind dreptul la
apărare şi în art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate
publică, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul
la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să
fie respinsă.
Astfel, contrar susţinerilor lui Constantin Caras, în
opinia căruia textele de lege criticate sunt contrare Constituţiei, întrucât
stabilesc ca prim-procurorul să soluţioneze plângerea împotriva măsurilor luate
sau a actelor efectuate de procuror şi ca instanţa de judecată să soluţioneze
plângerea împotriva rezoluţiilor date de procurori, prevederile legale ce fac
obiectul excepţiei reprezintă chiar expresia unor dispoziţii cuprinse în Legea
fundamentală. Astfel, art. 278 din Codul de procedură penală, care reglementează
plângerea contra actelor procurorului, constituie concretizarea dispoziţiilor
constituţionale privind rolul Ministerului Public şi dă expresie principiului
controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, prevăzut de art.
132 alin. (1) din Legea fundamentală. Art. 2781 din Codul de procedură penală, care
reglementează posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată
împotriva acelor acte prin care procurorul soluţionează cauza penală fără ca
aceasta să mai ajungă în faţa instanţei, reprezintă concretizarea prevederilor constituţionale
ce consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
Aceste texte de lege nu cuprind privilegii sau
discriminări în raport de criteriile egalităţii în drepturi prevăzute de art. 4
din Legea fundamentală, orice persoană vătămată în drepturile sale prin măsuri
sau acte ale procurorului având posibilitatea să promoveze împotriva acestora
căile de atac prevăzute de lege, iar în acest cadru, să beneficieze de toate
garanţiile specifice dreptului la apărare, criticile formulate în raport de
dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale
art. 24 privind dreptul la apărare fiind, prin urmare, neîntemeiate.
De asemenea, art. 278 şi 2781 din Codul de procedură penală nu
conţin nicio dispoziţie de natură să încalce dreptul persoanei vătămate de o
autoritate publică, prevăzut de art. 52 din Legea fundamentală.
In ceea ce priveşte susţinerile lui Adrian Popa, Curtea
constată că ceea ce solicită acesta, în realitate, este completarea
prevederilor de lege criticate, în sensul reglementării posibilităţii persoanei
interesate de a se adresa instanţei în cazul în care cauza trenează la parchet.
O asemenea solicitare excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, în
conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea
nr. 47/1992, „[...] se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea
modifica sau completa prevederile supuse controlului".
De altfel, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin
numeroase decizii asupra constituţionalităţii art. 278 şi 2781 din Codul de procedură penală,
statuând, în mod constant, că acestea nu încalcă egalitatea în drepturi,
liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul [a
apărare, ci dau expresie acestor garanţii constituţionale. In acest sens sunt,
de exemplu, Decizia nr. 182 din 29 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 450 din 27 mai 2005, Decizia nr. 405 din 14 iulie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 4
august 2005, şi Decizia nr. 141 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006.
Intrucât nu au intervenit elemente noi de natură să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate în deciziile mai sus
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 278 şi 2781 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin
Caras în dosarele nr. 537/2006 şi nr. 536/2006 ale Judecătoriei Feteşti şi de
Adrian Popa în Dosarul nr. 5.166/P/2005 al Curţii de Apel Oradea - Secţia
penală şi pentru cauze cu minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta