DECIZIE   Nr. 671 din 11 septembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 lit. b) si c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie si ale art. 120 alin. 4 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE:     CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 721 din 25 octombrie 2007

Ioan Vida                                    - preşedinte

Nicolae Cochinescu                    - judecător

Aspazia Cojocaru                        - judecător

Acsinte Gaspar                            - judecător

Petre Ninosu                                - judecător

Ion Predescu                                - judecător

Puskas Valentin Zoltan               -judecător

Tudorel Toader                           - judecător

Augustin Zegrean                        - judecător

Iuliana Nedelcu                           - procuror

Afrodita Laura Tutunaru             - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 120 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Benoni Beca în Dosarul nr. 3.397/2003 al Tribunalului Bacău - Secţia penală.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Ioan Dan Lăscan, apărătorul ales, cu delegaţie la dosar, precum şi reprezentantul părţii Banca Transilvania Cluj-Napoca. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Domnul avocat Ion Manole susţine excepţia invocată de autor, arătând însă că în ce priveşte prevederile din Legea nr. 78/2000 excepţia este inadmisibilă.

Domnul consilier juridic Adrian Daniel Teodorescu pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată pentru art. 120 alin. 4 din Codul de procedură penală şi ca devenită inadmisibilă pentru art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000, deoarece aceste din urmă dispoziţii au fost modificate, nepreluând soluţia legislativă anterioară.

CURTEA,

având   în   vedere   actele   şi   lucrările   dosarului,   constată următoarele:

Prin Incheierea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.397/2003, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 120 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Benoni Beca în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la respectarea Constituţiei şi la obligativitatea acesteia şi a legilor, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil.

In acest sens, autorul excepţiei arată că dispoziţiile din Legea nr. 78/2000 contravin prevederilor mai sus enunţate, deoarece nu sunt accesibile şi previzibile pentru cetăţean, legea nu este clară şi, prin trimiterea la normele bancare, devine imprecisă şi imposibil de cunoscut şi respectat. Prin faptul că fiecare societate bancară emite norme proprii de creditare şi că ele nu sunt publicate, beneficiarii creditelor sunt în imposibilitate de a cunoaşte aceste prevederi.

Referitor la dispoziţia finală a art. 120 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit căreia expertul este încunoştinţat dacă la efectuarea expertizei urmează să participe şi părţile, autorul excepţiei susţine că vine în contradicţie cu art. 24 alin. (1) din Constituţie, deoarece lasă la aprecierea instanţelor de judecată să decidă cu privire la participarea părţilor la efectuarea acesteia. Pentru identitate de argumente, face trimitere la Decizia nr. 24/1999, prilej cu care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedură penală privind partea „dacă socoteşte necesar".

Tribunalul Bacău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 este neîntemeiată, motiv pentru care face trimitere la jurisprudenţa Curţii în materie.

De asemenea, în ce priveşte dispoziţiile art. 120 alin. 4 din Codul de procedură penală, Guvernul susţine că acestea nu contravin dreptului la apărare.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece dispoziţiile legale criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei, de a se prevala neîngrădit de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil şi de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, părţile interesate au posibilitatea de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, iar instanţa de judecată are obligaţia de a aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale, atât cele privitoare la judecarea în primă instanţă, cât şi cele referitoare la căile de atac.

Cât priveşte dispoziţiile art. 120 alin. 4 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului susţine că acestea nu contravin dreptului la apărare.

In sfârşit, prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie nu sunt incidente în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 şi ale art. 120 alin. 4 din Codul de procedură penală. Curtea observă că, după sesizarea instanţei de contencios constituţional, dispoziţiile din Legea nr. 78/2000 au fost modificate prin Legea nr. 69/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 29 martie 2007.

Curtea constată că prevederile art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 aveau anterior modificării următorul conţinut: „Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:[...]

b) acordarea de credite sau de subvenţii cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, neurmărirea, conform legii sau normelor de creditare, a destinaţiilor contractate ale creditelor sau subvenţiilor ori neurmărirea creditelor restante;

c) utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate."

După modificare, prin Legea nr. 69/2007, art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000, au următorul conţinut: „Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:[...]

b)  acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii, a destinaţiilor subvenţiilor;

c) utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice."

Art. 120 alin. 4 din Codul de procedură penală: „După examinarea obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi şi expert, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, încunoştinţându-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe şi părţile."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1. In ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000, Curtea constată că aceasta a devenit inadmisibilă deoarece, după sesizarea Curţii Constituţionale, dispoziţiile legale criticate au fost modificate şi nu au mai preluat soluţia legislativă anterioară, nemulţumirea autorului excepţiei izvorând cu precădere din modalitatea de incriminare în ce priveşte varianta referitoare la acordarea de credite. Or, după cum se poate observa, după apariţia Legii nr. 69/2007, legiuitorul a eliminat posibilitatea incriminării infracţiunii comise prin acordarea de credite cu încălcarea normelor de creditare, neurmărirea acestora conform normelor de creditare, a destinaţiilor contractate de credite, precum şi utilizarea creditelor (cu excepţia celor garantate din fonduri publice) în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

De asemenea, din speţa dedusă judecăţii rezultă că acuzarea şi-a fundamentat actul de inculpare pe aspecte referitoare la nerespectarea normelor de creditare nr. 1.1.6795, acordarea de credite fără garanţii viabile, neaprobarea creditelor conform normelor interne, în Comitetul de Credite şi Risc, eliberarea nelegală de credite în numerar, acordarea de credite peste plafonul de sumă care intra în competenţa filialei, neurmărirea în teren a folosirii creditelor contractate, neverificarea documentaţiilor întocmite de moderatorii de credite, care din perspectiva analizării excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

2. In ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 120 alin. 4 din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, pe parcursul unui proces penal, în vederea aflării adevărului, se pot ivi situaţii de natură să impună anumite lămuriri asupra unor fapte sau împrejurări, lămuriri care nu pot fi date decât de un expert. Imprejurarea că instanţa are libertatea de a decide dacă la efectuarea expertizei urmează să participe şi părţile nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, deoarece acestea au dreptul să facă observaţii cu privire la obiectivele expertizei, pot cere modificarea sau completarea lor şi, mai mult decât atât, pot să ceară numirea unui expert parte.

De asemenea, partea interesată sau apărătorul ales ori numit din oficiu poate formula cereri şi depune memorii de natură să justifice, între altele, dispunerea de către instanţă ori de către organul de urmărire penală efectuarea unui supliment de expertiză sau chiar a unei noi expertize.

In acest sens, se impune a fi precizat că atât instanţa de judecată, cât şi organul de urmărire penale sunt ţinute de obligaţia rolului activ care presupune, între altele, garantarea dreptului la apărare.

Cât priveşte invocarea Deciziei nr. 24/1999, Curtea constată că obligaţia pe care o are procurorul de a prezenta materialul de urmărire penală coincide cu cel mai important moment al urmăririi penale, motiv pentru care acesta nu se poate realiza fără ca învinuitul să fie înştiinţat de către procuror asupra învinuirii ce i se aduce. Aşa fiind, atâta vreme cât învinuitul nu are cunoştinţă de soluţia dată de procuror în urma examinării materialului primit de la organul de cercetare penală, acesta este privat, în absenţa prezentării materialului de urmărire penală, de posibilitatea de a fi asistat de către un apărător şi de a dispune de timpul necesar pentru a-şi pregăti apărarea. In concluzie, decizia invocată nu are incidenţă în cauză, deoarece, pe de o parte, vizează prima fază a procesului penal şi, pe de altă parte, nu poate fi pus semnul egalităţii între libertatea pe care o are organul de urmărire penală sau instanţa de judecată de a dispune cu privire la participarea părţilor la efectuarea expertizei şi obligativitatea de care este ţinut procurorul în ce priveşte procedura prezentării materialului de urmărire penală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Benoni Beca în Dosaru nr. 3.397/2003 al Tribunalului Bacău - Secţia penală.

2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru