DECIZIE Nr.
670 din 10 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru
aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si
completarea Codului de procedura civila si ale art. II din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea si completarea Codului de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 931 din 16 noiembrie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader -
judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă şi ale art. II din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de
Romeo Pomponiu în Dosarul nr. 30.081/2/2005 (3.418/2005) al Curţii de Apel
Bucureşti -Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 12 aprilie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 30.081/2/2005 (3.418/2005), Curtea de
Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură
civilă şi ale art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de
procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de
Romeo Pomponiu într-un recurs civil având ca obiect „obligaţia de a face".
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în
esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale
ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii civile,
art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii, art. 21 alin. (1)-(3)
referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces
echitabil şi la soluţionarea
cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53
privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115
alin. (4) -(6) referitor la delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) privind
principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, art. 126
referitor la instanţele judecătoreşti şi art. 129 privind folosirea căilor de
atac, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Se arată că normele juridice criticate, prin efectul
cărora „aceeaşi instanţă, prin judecători din aceeaşi secţie, va soluţiona
căile de atac împotriva propriilor hotărâri", sunt contrare tuturor
drepturilor garantate de textele constituţionale invocate, precum şi „dreptului
la un recurs efectiv, la o instanţă naţională", „principiului
universalităţii şi al statului de drept". Stabilirea competenţei aceleiaşi
instanţe pentru judecarea apelului şi a recursului şi privarea de posibilitatea
exercitării unui grad de jurisdicţie superior contravine principiului
neretroactivităţii legii, determină tergiversarea judecăţii şi încalcă
principiul egalităţii, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. Mai
mult, partea interesată nu poate contesta măsurile dispuse prin textele de lege
criticate, întrucât competenţa se stabileşte fie pe cale administrativă, fie
prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de
consiliu şi fără citarea părţilor, ceea ce încalcă grav art. 21 alin. (3) şi
art. 124 din Constituţie.
Referitor la contradicţia textelor de lege criticate
faţă de art. 115 alin. (4) -(6) din Legea fundamentală privind delegarea
legislativă, se arată că Legea nr. 219/2005 a fost adoptată după mai bine de 4
ani de la emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, când
presupusa situaţie extraordinară existentă la data intrării în vigoare a
ordonanţei a încetat să mai existe. De altfel, se consideră că această
ordonanţă este ea însăşi neconstituţională, întrucât nu conţine motivarea
situaţiei extraordinare care să justifice adoptarea ei.
Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că
excepţia nu este întemeiată, deoarece norma de competenţă materială criticată
nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei,
aceasta având caracterul unei măsuri adoptate în materia administrării actului
de justiţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, indicând în acest sens
jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, unde s-a reţinut, în esenţă,
că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale
invocate, acestea având caracterul unor reglementări tranzitorii, menite să
evite supraîncărcarea Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi tergiversarea
soluţionării cauzelor. Părţile beneficiază în continuare de toate drepturile şi
garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil, având, totodată, un real
acces la căile de atac, ordinare sau extraordinare, apelul şi recursul fiind, într-adevăr, soluţionate de aceeaşi
instanţă, însă într-o compunere diferită a completelor de judecată.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. II din Legea nr. 195/2004 şi ale art. II din Legea nr.
219/2005 sunt constituţionale. Textele de lege criticate nu sunt de natură a
încălca dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare, părţile având
posibilitatea exercitării acestor drepturi şi a garanţiilor procesuale
specifice asigurării unui proces echitabil. Mai mult, textele de lege indicate
sunt în deplină concordanţă cu art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie,
pretins a fi încălcate, întrucât chiar acestea prevăd competenţa legiuitorului
de a reglementa competenţa instanţelor judecătoreşti, a procedurii de judecată,
a căilor de atac şi a condiţiilor de exercitare a acestora.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, şi ale art. II din Legea nr.
219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, care prevăd
următoarele:
- Art. II din Legea nr. 195/2004: „(1) Recursurile
împotriva hotărârilor date fără drept de apel
potrivit legii în vigoare la data pronunţării lor şi aflate pe rolul Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit spre judecată instanţelor imediat superioare
celor care au pronunţat hotărârea în primă instanţă.
(2) Recursurile
aflate pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au ca obiect
hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată
curţilor de apel.
(3) Recursurile prevăzute la alin. (1) şi (2), a
căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în
vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol şi se trimit, pe cale
administrativă, instanţelor devenite competente să le judece, iar în cazul în
care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea
competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără
citarea părţilor."
- Art. II din Legea nr.
219/2005: „(1) Procesele în curs de judecată în
primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite,
precum şi căile de atac se judecă de instanţele competente, potrivit legii.
(2) Apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la
data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi,
sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale.
(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care,
potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la
curţile de apel.
(4) In cazurile prevăzute la alin. (1) - (3),
trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanţelor devenite
competente să le judece."
Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege
contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind principiul
statului de drept, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii
legii civile, art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii, art. 21 alin.
(1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces
echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 privind
dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
al unor libertăţi, art. 115 alin. (4) -(6) referitor la delegarea legislativă,
art. 124 alin. (2) privind principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii
justiţiei, art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti şi ale art. 129
privind folosirea căilor de atac.
De asemenea, susţine şi neconcordanţa dispoziţiilor
criticate faţă de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate şi
dispoziţiile de lege criticate, Curtea Constituţională constată că, prin
decizii anterioare, aceasta a mai soluţionat excepţii de neconstituţionalitate
având acelaşi obiect şi cu o motivare asemănătoare. De exemplu, prin Decizia
nr. 266/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din
14 aprilie 2006, sau Decizia nr. 405/2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006, Curtea a respins excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005, arătând,
în esenţă, următoarele: „Chiar dacă prin efectul aplicării imediate a noii
reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să
soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluţia
legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. Astfel,
dincolo de faptul că ne aflăm în prezenţa unei reglementări cu caracter
tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de
toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare,
dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen
rezonabil. Mai mult, noua soluţie legislativă nu instituie nicio discriminare
şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de tratament între
subiectele de drept".
Referitor la critica de neconstituţionalitate faţă de
art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie, Curtea, de asemenea, a reţinut:
„Procedura legislativă de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
138/2000 a fost supusă reglementărilor constituţionale în vigoare la acea dată,
când Legea fundamentală nu consacra obligaţia Guvernului de a motiva urgenţa în
cuprinsul ordonanţelor de urgenţă. In ceea ce priveşte susţinerea autorului
excepţiei potrivit căreia Legea nr. 219/2005 a fost adoptată după mai bine de 4
ani de la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, când
presupusa situaţie extraordinară existentă la data intrării în vigoare a
acestei ordonanţe a încetat să mai existe, Curtea constată că, la data
adoptării acestei ordonanţe de urgenţă, Constituţia nu prevedea un termen
expres în care să fie aprobate sau respinse aceste acte normative, astfel
încât, chiar dacă în prezent în Constituţia revizuită există o astfel de
prevedere, ea nu poate fi aplicată în cazul situaţiilor existente anterior,
întrucât aceasta ar însemna o aplicare retroactivă a legii, ceea ce contravine
principiului constituţional al neretroactivităţii, consacrat în art. 15 alin.
(2)."
De asemenea, pentru aceleaşi considerente expuse mai
sus şi faţă de critici asemănătoare celor din prezenta cauză, Curtea a respins
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr.
195/2004 prin, de exemplu, Decizia nr. 333/2005, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 766 din 23 august 2005.
Intrucât, faţă de cele statuate de Curtea
Constituţională prin deciziile menţionate, nu au intervenit elemente noi care
să justifice modificarea jurisprudenţei indicate, soluţia şi considerentele
arătate îşi păstrează valabilitatea şi în această cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de
procedură civilă şi ale art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Romeo Pomponiu în
Dosarul nr. 30.081/2/2005 (3.418/2005) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi