DECIZIE Nr.
653 din 5 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 184 alin. 2 si 4 din Codul penal,
precum si a dispozitiilor 345 alin. 2 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 903 din 7 noiembrie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal,
precum şi a dispoziţiilor art. 345 alin. 2 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Naum Nicolae Ciomu în Dosarul nr. 12.068/302/2004 (număr
în format vechi 12.529/2004) al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal răspund
părţile Societatea de Asigurare-Reasigurare „ASTRA" - S.A., prin consilier
juridic Andreea Balint, şi Institutul Clinic Fundeni, prin consilier juridic
Gelu Grigoraş, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este
legal îndeplinită.
Având cuvântul, Societatea de Asigurare-Reasigurare
„ASTRA" - S.A., prin reprezentantul său, lasă la aprecierea Curţii
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Institutul Clinic Fundeni, prin consilier juridic,
solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că
textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de
autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 8 mai 2006, pronunţată în Dosarul
nr. 12.068/302/2004 (număr în format vechi 12.529/2004), Judecătoria
Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal,
precum şi a dispoziţiilor art. 345 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Naum Nicolae Ciomu în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că
prin stabilirea agravantei prevăzute la art. 184 alin. 4 din Codul penal se
instituie o discriminare între cetăţeni în sensul incriminării şi pedepsirii în mod diferit a aceleiaşi fapte
săvârşite din culpă. Se arată că, în condiţiile existenţei culpei, nerespectarea
dispoziţiior legale sau a măsurilor de prevedere nu mai prezintă relevanţă sub
aspect subiectiv, aşa încât pedepsirea mai gravă în acest caz creează în mod
nejustificat o discriminare. Referitor la art. 345 alin. 2 din Codul de
procedură penală, se susţine că reducerea pronunţării condamnării numai la
aceste prevederi legale ar conduce la aplicarea mecanică a pedepsei, în
contradicţie cu normele constituţionale ale art. 22 alin. (2) referitoare la
interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
Se arată că, în rezolvarea acţiunii penale, pronunţând condamnarea, instanţa
trebuie să constate nu numai că fapta există, constituie infracţiune şi a fost
săvârşită de inculpat, ci şi toate circumstanţele reale ale cauzei şi personale
ale inculpatului.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Arată că, prin stabilirea agravantei prevăzute la art. 184 alin. 4 din Codul
penal, nu se creează o discriminare între cetăţeni în privinţa incriminării şi
pedepsirii aceleiaşi fapte săvârşite din culpă. Totodată, arată că art. 345
alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravine art. 22 alin. (2) din Legea
fundamentală, întrucât instanţa este obligată să ţină seama de toate circumstanţele
reale, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului, atât la
stabilirea pericolului social concret al faptei, cât şi la individualizarea
pedepsei, în ipoteza pronunţării condamnării.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că art. 184
alin. 2 şi 4 din Codul penal nu încalcă principiul egalităţii în drepturi,
întrucât acest principiu nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii
egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul
nu poate fi decât diferit. Referitor la dispoziţiile art. 345 alin. 2 din Codul
de procedură penală, se arată că nu contravine normelor constituţionale
invocate, deoarece, „dacă instanţa pronunţă o hotărâre de condamnare temeinică
şi legală care rămâne definitivă, nu s-ar putea susţine că prin aceasta
condamnatul este supus unei pedepse sau tratament inuman ori degradant".
In concluzie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că instituirea
unui tratament penal mai sever pentru anumite aspecte legate de persoana care a
săvârşit infracţiunea, apreciate de legiuitor ca având un grad mai ridicat de
pericol social, cum este infracţiunea de vătămare corporală din culpă săvârşită
ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei
profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi, nu
contravine principiului egalităţii în drepturi. Cu privire la art. 345 alin. 2
din Codul de procedură penală, se apreciază, de asemenea, că nu încalcă
dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal, precum şi
dispoziţiile art. 345 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Prevederile din Codul penal criticate ca
neconstituţionale au următorul cuprins:
- Art. 184 (Vătămarea corporală din culpă) alin. 2 şi
4:
„Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la art. 182 alin. 1 sau 2, pedeapsa este închisoarea de la 3
luni la 2 ani sau amenda. [...]
Fapta prevăzută în alin. 2 dacă este urmarea
nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în
alineatul precedent se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la 3 ani."
Prevederile din Codul de procedură penală criticate au
următorul cuprins:
- Art. 345 (Rezolvarea acţiunii penale) alin. 2:
„ Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată că
fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat."
Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea
excepţiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi cele ale art.
22 alin. (2) privind interzicerea torturii, precum şi a oricărei pedepse sau
oricărui tratament inuman ori degradant.
Examinând excepţia astfel cum a fost formulată, Curtea
constată următoarele:
I. Dispoziţiile art. 184
alin. 2 şi 4 din Codul penal reglementează două modalităţi normative agravante
ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi dau expresie voinţei
legiuitorului de a sancţiona mai aspru această infracţiune, atunci când fapta
incriminată a avut ca urmare o vătămare a integrităţii corporale sau a
sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de
zile, dacă fapta a avut drept consecinţă pierderea unui simţ sau organ,
încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică,
sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, respectiv când
fapta care a avut aceste consecinţe este urmarea nerespectării dispoziţiilor
legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii
ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi. Aceste prevederi legale nu aduc
nicio atingere principiului egalităţii în drepturi, câtă vreme se aplică, fără
nicio discriminare, tuturor persoanelor care au săvârşit fapta prevăzută de
legea penală, cu consecinţele şi în împrejurările stabilite de lege. In plus,
aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, de exemplu în
Decizia nr. 127 din 18 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 449 din 19 mai
2004, „art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în
ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi
libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării
unor măsuri, indiferent de natura lor. In felul acesta se justifică nu numai
admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de
persoane, ci şi necesitatea lui".
II. Nu poate fi reţinută nici
pretinsa contradicţie între dispoziţiile art. 345 alin. 2 din Codul de
procedură penală şi cele ale art. 22 alin. (2) din Legea fundamentală, care
interzic tortura şi orice pedepse sau tratamente inumane ori degradante.
Astfel, contrar susţinerilor autorului excepţiei, textul de lege criticat nu
are ca efect „aplicarea mecanică a pedepsei", întrucât nu limitează în
niciun mod instanţa de judecată, care are deplina libertate de a aprecia cu
privire la toate circumstanţele reale ale cauzei şi personale ale inculpatului
şi de a proceda, în consecinţă, la individualizarea şi aplicarea pedepsei. De
altfel, aplicarea pedepsei, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 52
din Codul penal {„mijloc de contrângere şi mijloc de reeducare a condamnatului"), nu
reprezintă în sine tortură sau tratament inuman sau degradant, în sensul art.
22 alin. (2) din Constituţie. In acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a reţinut în jurisprudenţa sa (Cauza Tryer
împotriva Regatului Unit, 1978) că ceea ce
interesează, prin raportare la scopurile avute în vedere de art. 3 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
care interzice tortura sau alte tratamente inumane sau degradante, este
executarea unei pedepse, iar nu aplicarea, dispunerea
ei.
Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor
art. 345 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Naum
Nicolae Ciomu în Dosarul nr. 12.068/302/2004 (număr în format vechi
12.529/2004) al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta