DECIZIE Nr. 65
din 25 ianuarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (9) teza intai din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 107 din 13 februarie 2007
Ioan
Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor
- judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005 pentru
realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, excepţie
ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, Secţia judiciară civilă în Dosarul nr. 10.529/1/2005 (2.537/2005)
al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi
fiscal.
La apelul nominal răspund părţile Augustin Clejan şi
Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor
din Decembrie 1989, prin consilier juridic, constatându-se lipsa celorlalte
părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Partea Augustin Clejan solicită respingerea excepţiei
de neconstituţionalitate, în timp ce reprezentantul Guvernului României -
Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989
apreciază că excepţia invocată este întemeiată, textul criticat încălcând art.
131 alin. (1) din Constituţie. Mai arată că, până la apariţia reglementării
contestate, în cauzele de contencios administrativ, prezenţa procurorului era
obligatorie, ceea ce constituia o garanţie în sensul că legea va fi respectată.
Prin interzicerea absolută a acestuia de a participa la soluţionarea cererilor
în contencios administrativ, se limitează rolul său constituţional de a
reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept,
precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că
textul constituţional al art. 131 alin. (1) conferă Ministerului Public rolul
ca, în activitatea judiciară, să reprezinte interesele generale ale societăţii
şi să apere ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Pentru a-şi putea îndeplini acest rol, trebuie să i se asigure participarea în
soluţionarea cauzelor de contencios administrativ, şi nu împiedicarea
activităţii sale.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 12 septembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 10.529/1/2005 (2.537/2005), Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005 pentru
realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară civilă într-o cauză având
ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei pronunţate într-o acţiune
în contencios administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că reglementările
legale anterioare privind contenciosul administrativ permiteau participarea
procurorului la astfel de cauze, pe când textul criticat prevede, în mod
expres, că cererile în contencios administrativ se soluţionează fără
participarea reprezentantului Ministerului Public. Această normă prohibitivă
încalcă atât prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora,
în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale
societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, cât şi ale art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată, fiind încălcate
prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 45 alin. 3 din Codul
de procedură civilă.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată. Se apreciază că
ansamblul reglementărilor legale trebuie să asigure rolul constituţional al
Ministerului Public de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de
apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor. Acest rol al său trebuie să se reflecte în activitatea judiciară
chiar prin posibilitatea, oferită la nivel legislativ, de a participa la
judecarea proceselor, în acord cu obiectivele stabilite de Constituţie. Astfel,
Ministerului Public trebuie să i se asigure dreptul de a aprecia şi de a
acţiona pentru realizarea
obiectivelor menţionate de art. 131 alin. (1) din Constituţie. Cum raporturile
juridice conflictuale ce fac obiectul contenciosului administrativ depăşesc, în
unele cazuri, interesul părţilor, intrând în sfera interesului public, Avocatul
Poporului apreciază că participarea Ministerului Public în soluţionarea
cererilor de contencios administrativ este pe deplin justificată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, susţinerile părţii prezente, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005 pentru
realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.179 din 28 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 332/2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 629 din 20 iulie
2006. In realitate, Curtea constată că prevederea criticată este un act
modificator al art. 1 alin. (9) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 şi, potrivit art. 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, „Dispoziţiile de modificare şi de completare se
încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază,
identificându-se cu acesta". In consecinţă, obiect al excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie art. 1 alin. (9) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.
Totodată, Curtea reţine că, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, autorul
acesteia critică numai teza întâi a art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004,
text asupra căruia Curtea urmează a se pronunţa.
Astfel, textul legal criticat are următorul cuprins:
„(9) Cererile în contencios administrativ se
soluţionează fără participarea reprezentantului Ministerului Public. [...]".
Textul constituţional invocat în susţinerea excepţiei
este cel al art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public. Totodată, se
consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 45 alin. 3 din Codul de
procedură civilă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin
prevederile art. IV din
Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 190/2005, consacră soluţia legislativă potrivit căreia cererile
în contencios administrativ se soluţionează fără participarea reprezentantului
Ministerului Public. Este o dispoziţie legală cu un caracter prohibitiv, care
nu lasă posibilitatea procurorului de a participa la soluţionarea cererilor în
contencios administrativ nici dacă ar aprecia-o ca fiind necesară pentru a
apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Curtea reţine că, în expunerea de motive a ordonanţei
de urgenţă modificatoare, este făcută o singură referire cu privire la
procuror, şi anume aceea că se urmăreşte restrângerea participării procurorului
în litigiile civile. Or, Legea nr. 554/2004 nu reglementează cadrul procesual
al litigiilor civile, ci contenciosul administrativ, definit de art. 2 alin.
(1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea de soluţionare, de
către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a
litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar
conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act
administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul
legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un
drept sau la un interes legitim.
Având în vedere faptul că rolul constituţional al
Ministerului Public este acela de reprezentare a intereselor generale ale
societăţii, de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor, Curtea constată că ansamblul reglementărilor legale
trebuie să garanteze şi să asigure dreptul Ministerului Public să îşi exercite
acest rol. In activitatea judiciară, mai ales în domeniul contenciosului
administrativ, unde întotdeauna o parte a procesului este o autoritate
publică, premisa pentru
îndeplinirea rolului constituţional al Ministerului Public este tocmai
participarea în şedinţă a reprezentantului său. Astfel, prin participarea
reprezentantului Ministerului Public se impune o garanţie în plus atât în
sensul apărării ordinii de drept, a intereselor generale ale societăţii, cât şi
în ideea apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, iar Ministerul
Public are garantată posibilitatea de a-şi exercita în deplinătate rolul său
constituţional.
Curtea reţine că, în domeniul contenciosului
administrativ, textul constituţional al art. 131 alin. (1) nu poate fi
circumscris numai la situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea
nr. 554/2004, şi anume la acţiunile introduse direct de către Ministerul Public
la instanţa de contencios administrativ competentă, întrucât ar rezulta că, în
acest domeniu, rolul Ministerului Public ar fi limitat numai la cele două
situaţii şi numai în aceste situaţii ar putea să reprezinte interesele generale
ale societăţii, să apere ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, ceea ce, evident, este eronat.
Astfel, Curtea constată că, în lipsa posibilităţii
procurorului de a participa la judecarea cererilor în contencios administrativ,
se produce o nepermisă restrângere a rolului său constituţional, iar cum
printr-o lege nu se poate restrânge sfera de aplicabilitate a unui text
constituţional, este evidentă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin.
(9) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prevederile art. 1 alin. (9)
teza întâi din Legea nr. 554/2004 apar cu atât mai neconstituţionale cu cât,
potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă,
procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare fază a
acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Astfel, Curtea constată că este
inadmisibil ca în cadrul litigiilor
civile să se recunoască posibilitatea participării procurorului în anumite
condiţii, iar în cele de contencios administrativ, unde Ministerul Public ar
putea acţiona în mod eficient pentru îndeplinirea competenţelor prevăzute de
art. 131 alin. (1) din Constituţie, rolul acestuia să fie limitat numai la
ipotezele stricte prevăzute de art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Secţia judiciară civilă în Dosarul nr. 10.529/1/2005 (2.537/2005) al Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi
constată că dispoziţiile art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului
şi Guvernului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 ianuarie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly