Decizia Nr.639 din 17.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1, pct. 5, pct. 6 şi pct. 12, art. 4, art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Sinorom“ - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 1.012/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 20 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.012/90/2009, Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1, pct. 5, pct. 6 şi pct. 12, art. 4, art. 31 alin. (1) şi art. 33 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială „Sinorom“ - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea, într-un dosar având ca obiect procedura insolvenţei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale privind protecţia proprietăţii private şi accesul liber la justiţie, întrucât societatea comercială debitoare, deşi are suficiente bunuri în patrimoniu, precum şi creanţe asupra terţilor, nu îşi poate dovedi starea de solvabilitate, fiind la dispoziţia oricărui creditor, care poate iniţia procedura insolvenţei.Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 pct. 1, pct. 5, pct. 6 şi pct. 12, art. 4, art. 31 alin. (1) şi art. 33 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care aveau următorul cuprins:

– Art. 3 pct. 1, pct. 5, pct. 6 şi pct. 12: „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile: a)insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori;b)insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei; [...]5. debitorul este persoana fizică sau persoana juridică de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevăzute la art. 1 şi care este în stare de insolvenţă; 6. prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile; [...] 12. cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii pe economie;“;

– Art. 4: „(1) Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului. (2) Plăţile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţii emise de debitor sau, după caz, de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului, de lichidator.(3) Disponibilităţile băneşti vor putea fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.(4) În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puţin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic.(5) Judecătorul-sindic va putea autoriza, pe baza documentelor justificative ataşate la raportul lunar al administratorului judiciar/lichidatorului, elaborat potrivit art. 21 alin. (1), plata, din fondul de lichidare a cheltuielilor ce au depăşit bugetul previzionat.(6) Fondul prevăzut la alin. (4) va fi constituit prin:a)majorarea cu 30% a taxelor percepute de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale pentru operaţiunile de înregistrare; b)majorarea cu 30% a taxelor percepute pentru operaţiunile de înregistrare în registrul societăţilor agricole şi, în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor ce desfăşoară activităţi economice, în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. c)preluarea a 2,0% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă, inclusiv din fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, sumă care va fi inclusă în categoria cheltuielilor aferente procedurii în sensul alin. (1). (7) Sumele prevăzute la alin. (6) lit. a) vor fi virate de oficiile registrului comerţului, prin Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în contul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, denumită în continuare U.N.P.I.R., sumele prevăzute la alin. (6) lit. b) vor fi achitate la orice unitate bancară, în contul menţionat, iar sumele prevăzute la alin. (6) lit. c) vor fi virate în contul filialei U.N.P.I.R. din care face parte administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul care transmite suma.(8) U.N.P.I.R. va comunica la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi la instanţele judecătoreşti pe lângă care funcţionează registrul societăţilor agricole, respectiv registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, numărul contului şi unitatea la care acesta este deschis şi orice modificări ulterioare ale acestuia.(9) Sumele menţionate la alin. (1) vor fi considerate cheltuieli de lichidare în conformitate cu art. 121 şi art. 123 pct. 1 şi vor fi plătite în momentul existenţei disponibilului în contul debitorului.(10) Sumele din fondul de lichidare nu pot face obiectul măsurilor asigurătorii sau al executării silite.“;

– Art. 31 alin. (1): „Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: a)cuantumul şi temeiul creanţei; b)existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c)existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d)declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare.“;

– Art. 33 alin. (2) teza finală: „În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă. Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară.“După sesizarea Curţii Constituţionale, art. 3 pct. 6 şi 12 şi art. 4 alin. (4) şi alin. (6) lit. a) au fost modificate prin Legea nr. 169/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, iar alin. (5) şi alin. (6) lit. b) ale art. 4 au fost abrogate prin aceeaşi lege. Dispoziţiile legale modificate au următorul cuprins:

– Art. 3 pct. 6: „prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile. Creditorii, inclusiv cei bugetari, vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenţei doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăşi suma prevăzută la pct. 12;“;

– Art. 3 pct. 12: „valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat;“;

– Art. 4 alin. (4): „În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţilor practicienilor în insolvenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unui buget previzionat.“;

– Art. 4 alin. (6) lit. a): „Fondul prevăzut la alin. (4) va fi constituit prin: a)aplicarea unui procent de 50% la taxele care se achită la oficiul registrului comerţului pentru autorizare constituire persoane supuse înregistrării în registrul comerţului, cu modificările actelor, faptelor şi menţiunilor acestora, şi efectuarea tuturor înregistrărilor în registrul comerţului, autorizare funcţionare şi eliberare documente specifice, verificare şi/sau rezervare, transmitere/obţinere/eliberare documente şi/sau informaţii prevăzute de lege.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: Prin Decizia nr. 524 din 19 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 20 mai 2011, Curtea a constatat că prin Legea nr. 169/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6 din Legea nr. 85/2006 au fost modificate, iar noul text legal nu numai că nu preia soluţia legislativă cuprinsă în reglementarea contestată, dar este chiar în sensul dorit de autorul excepţiei. În aceste condiţii, Curtea a observat că dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; astfel, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate care priveşte dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6 din Legea nr. 85/2006 a devenit inadmisibilă. De asemenea, Curtea mai observă în cauza de faţă că şi prevederile art. 3 pct. 12 au suferit modificări în sensul dorit de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că aceasta din urmă urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. Nu în ultimul rând, având în vedere faptul că prevederile art. 4 alin. (5) şi alin. (6) lit. b) au fost abrogate prin aceeaşi lege, Curtea urmează să respingă ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale. Curtea mai reţine că dispoziţiile art. 4 alin. (4) şi alin. (6) lit. a) au fost modificate prin Legea nr. 169/2010, soluţia legislativă fiind preluată de noua reglementare, Curtea urmând a se pronunţa asupra acestora din urmă. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 85/2006, în ansamblul său, prin Decizia nr. 1.386 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 24 februarie 2009, Curtea a statuat că în cadrul procedurii falimentului administratorul judiciar sau lichidatorul are o poziţie şi o situaţie deosebite faţă de toate părţile şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură, ei nefiind parte în proces, ci participanţi la procedură, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Aceştia nu acţionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăşurări a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, precum şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi poată valorifica creanţele în cât mai mare măsură şi cât mai operativ. În virtutea atribuţiilor stabilite prin lege, administratorul judiciar sau lichidatorul întreprind diverse acte şi operaţiuni juridice, cheltuielile aferente normalei desfăşurări a procedurii fiind suportate din averea debitorului, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. De altfel, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin aceeaşi Decizie nr. 524 din 19 aprilie 2011 Curtea s-a pronunţat şi asupra dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, constatând că, pentru valorificarea creanţelor sale, creditorul este îndreptăţit să acţioneze pe orice cale legală, iar, dacă debitorul nu este în insolvenţă, îşi poate lichida oricând datoriile, prevenind deschiderea ori determinând închiderea acestei proceduri, astfel încât principiul ocrotirii în mod egal a proprietăţii private este pe deplin aplicabil în privinţa atât a proprietăţii debitorului, cât şi a creanţelor creditorilor. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că aceasta are în vedere, de fapt, doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existenţa stării de insolvenţă, iar contestaţia i-a fost respinsă. În legătură cu aceasta, Curtea a reţinut că garantarea libertăţii economice trebuie să aibă loc în mod egal pentru toţi cei care desfăşoară o activitate economică. Astfel, garantarea drepturilor comercianţilor debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exerciţiului unor drepturi ale debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei, ce urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor creditorilor. Curtea a mai arătat că restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce însă la dispariţia totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are posibilitatea de a opta între acceptarea soluţiei cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei şi propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluţiei de deschidere a procedurii insolvenţei, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. În plus, chiar dacă va fi respinsă contestaţia, un plan de reorganizare va putea fi propus de administratorul-judiciar sau de către creditori. Prin urmare, Curtea a concluzionat că legea pune la dispoziţie mai multe căi prin care debitorul îşi poate valorifica drepturile sale, inclusiv prin exercitarea accesului liber la justiţie. Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Distinct de cele arătate mai sus Curtea mai observă că dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. b) şi pct. 5 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate, aceste prevederi conţinând doar anumite definiţii cu care operează legea menţionată, legiuitorul fiind competent, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, să stabilească cadrul legal necesar reglementării acestui domeniu. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi pct. 12 şi art. 4 alin. (5) şi alin. (6) lit. b) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Sinorom“ - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 1.012/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 pct. 1 lit. b) şi pct. 5, precum şi a prevederilor art. 4 alin. (1)-(4), alin. (6) lit. a) şi c) şi alin. (7)-(10), art. 31 alin. (1) şi art. 33 alin. (2) teza finală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae