Decizia Nr.638 din 17.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ovidiu Teci în Dosarul nr. 637/258/2010 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul constituţional invocat în motivarea acesteia nu are incidenţă în cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea civilă nr. 2 din 26 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 637/258/2010, Judecătoria Miercurea-Ciuc a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ovidiu Teci.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că a obliga pe cineva prin forţa şi autoritatea poliţiei de a comunica informaţii privitoare la o persoană expusă unor măsuri represive reprezintă un atentat asupra conştiinţei individului, pus în dilema alegerii între a fi „turnător“ sau a fi sancţionat. Se mai arată că obligaţia de delaţiune sau de a colabora cu poliţia nu este una dintre îndatoririle fundamentale prevăzute de art. 54-57 din Constituţie, precum şi faptul că poliţia, atunci când constată săvârşirea unei fapte contravenţionale, are suficiente posibilităţi de identificare şi sancţionare a făptuitorului. Astfel, agenţii constatatori trebuie să facă identificarea contravenientului, şi nu să oblige o persoană particulară să facă identificarea acestuia.Judecătoria Miercurea-Ciuc consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este neîntemeiată. Astfel, libertatea de exprimare - care include şi dreptul de a nu comunica informaţii - nu poate fi una absolută, ea suportând, astfel cum arată şi art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, unele restricţii. Statul poate aduce limitări formelor de manifestare a libertăţii de exprimare, cu condiţia ca aceste limitări să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie necesare într-o societate democratică, pentru atingerea acestui scop. În acest context, scopul măsurii prevăzute de textul de lege criticat este unul legitim, constând în identificarea persoanelor care au săvârşit contravenţii, iar, faţă de natura sancţiunii şi cuantumul acesteia, instanţa apreciază că măsura în cauză este proporţională cu scopul urmărit de legiuitor.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul conţinut: Articolul 102 - (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: [...] 14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 20 alin. (2) şi art. 30 alin. (1) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi, respectiv, libertatea de exprimare, cu raportare la art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la libertatea de exprimare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea constată că dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Constituţie, invocate în motivarea acesteia, potrivit cărora „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile“, precum şi cele al art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă, de asemenea, la libertatea de exprimare, nu au incidenţă în cauză. Astfel, instituirea obligaţiei a cărei neîndeplinire este sancţionată prin dispoziţiile criticate în prezenta cauză este circumscrisă scopului general al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, şi anume asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului şi nu pune în discuţie, în niciun fel, libertatea de exprimare, în sensul dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate.Curtea constată, totodată, că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii aceluiaşi text legal, criticat din perspectiva altor temeiuri constituţionale, însă cu argumente asemănătoare. În acest sens este Decizia nr. 999 din 7 iulie 2009, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009, a cărei soluţie de respingerea a excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi considerentele de principiu care o fundamentează sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ovidiu Teci în Dosarul nr. 637/258/2010 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta