Decizia Nr.636 din 13.10.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, ale art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi ale art. 348 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 904 din 07 decembrie 2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală şi ale titlului II din partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Ardelean în Dosarul nr. 11.470/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 76D/2015.2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, prin care aceasta a reţinut că soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, prevăzută de art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, este în interesul unei bune înfăptuiri a justiţiei şi că judecătorul care se pronunţă asupra legalităţii urmăririi penale nu soluţionează fondul cauzei. Cu privire la dispoziţiile titlului II din partea specială a Codului de procedură penală, arată că termenele reglementate în procedura camerei preliminare sunt fie termene maxime înăuntrul cărora trebuie îndeplinită toată procedura, fie termene stabilite în funcţie de complexitatea cauzei, cum sunt cele prevăzute de art. 344 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală. De asemenea, consideră că nu este încălcată nicio prevedere constituţională prin aceea că anumite cereri şi excepţii trebuie formulate într-un anumit interval de timp, întrucât esenţial este faptul că inculpatul se poate plânge în faţa judecătorului cu privire la legalitatea administrării probelor şi are şi o cale de atac în acest sens. Face astfel trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume la Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015, prin care Curtea a fost sesizată, din oficiu, de către un judecător de cameră preliminară cu privire la imposibilitatea de a invoca în tot cursul procesului penal anumite nulităţi absolute. Cu prilejul menţionat, Curtea a arătat că este opţiunea legiuitorului de a stabili regimul de invocare a nulităţilor. Consideră că soluţia este aceeaşi şi cu privire la sancţiunea decăderii. În fine, arată că autorul excepţiei urmăreşte obiective contradictorii, întrucât, dacă s-ar declara neconstituţională reglementarea referitoare la camera preliminară, nu ar mai exista separarea funcţiilor judiciare pe care o doreşte autorul excepţiei, având în vedere că acelaşi judecător s-ar pronunţa şi cu privire la legalitatea administrării probelor, şi cu privire la fondul cauzei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 9 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11.470/296/2014, Judecătoria Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală şi ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ioan Ardelean cu ocazia verificării legalităţii trimiterii în judecată în procedura de cameră preliminară.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează, pe de o parte, compatibilitatea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată cu funcţia de judecată, iar, pe de altă parte, procedura camerei preliminare, încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. În ceea ce priveşte compatibilitatea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată cu funcţia de judecată, consideră că aceasta afectează imparţialitatea judecătorului. Astfel, judecătorul de cameră preliminară, deşi reprezintă doar un filtru cu privire la legalitatea sesizării instanţei şi a administrării probelor, odată ajuns judecător al fondului nu poate face abstracţie de substanţa probelor, chiar şi nelegal administrate, fiindu-i afectată formarea convingerii cu privire la nevinovăţia inculpatului, în condiţiile în care, potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, probele excluse în procedura camerei preliminare nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei. Prin urmare, suspiciunea cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorului care exercită atât funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată, cât şi funcţia de judecată este dată, în principal, de faptul că, deşi în procedura camerei preliminare se fac verificări doar cu privire la legalitatea administrării probelor, nu se poate face abstracţie de conţinutul probelor nelegal administrate. Consideră că, pentru a exista garanţia imparţialităţii unui judecător, în faţa acestuia ar trebui să ajungă doar probele obţinute în mod legal în faza de urmărire penală. Referitor la procedura camerei preliminare, din perspectiva dreptului la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, susţine că stabilirea unor termene fixe, indiferent de complexitatea cauzelor, duce la prelungirea nejustificată a cauzelor penale. Arată că sancţiunea decăderii din dreptul de a formula cereri şi excepţii privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în măsura în care aceste excepţii şi cereri nu au fost invocate în procedura camerei preliminare, încalcă dreptul la apărare şi la un proces echitabil.6. Judecătoria Satu Mare - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece, raportat la obiectul procedurii camerei preliminare, reglementat de art. 342 din Codul de procedură penală, verificarea legalităţii trimiterii în judecată, a administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală nu este de natură a afecta imparţialitatea judecătorului în judecarea cauzei pe fond. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală [cu excepţia art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală], consideră că reglementarea procedurii camerei preliminare duce la prelungirea nejustificată a cauzelor penale, fiind, astfel, afectat dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilo art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală şi ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate reiese însă că autorul acesteia critică, în realitate, doar dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, precum şi ale art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi ale art. 348 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege, care au următorul cuprins:– Art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată: „În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată." [art. 3 alin. (1) lit. c) prevede că: „În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: [...] c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată;"];

– Art. 342: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.";

– Art. 343: „Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă.";

– Art. 344 alin. (1)-(3): „(1) După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară.
(2) Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.(3) În cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.";

– Art. 345 alin. (2) şi (3): „(2) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul. (3) În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.";

– Art. 346 alin. (2)-(7): „(2) Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. (3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:a)rechizitoriul este neregulamentar întocmit; iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; b)a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c)procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii. (4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.(6) Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător. (7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.";

– Art. 347 alin. (1) şi (2): „(1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5). (2) Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.";

– Art. 348: „(1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
(2) În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207."11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, ale art. 342, ale art. 343, ale art. 344 alin. (1)-(3), ale art. 345 alin. (2) şi (3), ale art. 346 alin. (2)-(7), ale art. 347 alin. (1) şi (2) şi ale art. 348 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 20 raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare.13. Astfel, prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, şi ale art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348 din acelaşi cod, reţinând că dispoziţiile art. 3 din Codul de procedură penală reglementează principiul separaţiei funcţiilor judiciare, în cuprinsul prevederilor alin. (1) al art. 3 fiind enumerate: funcţia de urmărire penală, funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi funcţia de judecată (paragraful 16). În aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut la alin. (3) teza întâi al aceluiaşi art. 3 că exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare. De la această regulă, prin art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, legiuitorul a reglementat o excepţie conform căreia funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, este compatibilă cu funcţia de judecată (paragraful 17). „Conform art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară care, în urma verificării legalităţii soluţiei de trimitere în judecată, a dispus începerea judecăţii, exercită funcţia de judecată în cauză. Cu privire la aceasta, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 353 din 7 mai 2015, paragraful 12, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, prin care a arătat că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. S-a reţinut, prin aceleaşi decizii, că o soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45). Cum prevederile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicaţie a excepţiei reglementate la art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, cu privire la soluţia legislativă conform căreia funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 353 din 7 mai 2015 sunt aplicabile şi în prezenta cauză." (paragrafele 19 şi 20)14. De asemenea, prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi ale art. 348 din Codul de procedură penală - care reglementează obiectul şi durata procedurii în camera preliminară, măsurile premergătoare, procedura de constatare a unor neregularităţi ale actului de sesizare, soluţiile care pot fi pronunţate de judecător în procedura de cameră preliminară, contestaţia cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor în procedura camerei preliminare, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală, respectiv măsurile preventive în procedura de cameră preliminară - nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali, prin prisma criticilor referitoare la rolul judecătorului de cameră preliminară care ar putea genera un blocaj al instanţelor de judecată (paragrafele 28 şi 30). Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.15. Distinct de cele arătate mai sus, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia stabilirea unor termene fixe - indiferent de complexitatea cauzei - ar duce la prelungirea nejustificată a procesului penal, Curtea reţine că termenele reglementate prin dispoziţiile de lege criticate vizează, pe lângă termenul de recomandare prevăzut în art. 343 din Codul de procedură penală, în care trebuie îndeplinită procedura în camera preliminară, termenele stabilite de către judecător, potrivit art. 344 alin. (2) şi (3), tocmai în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei. De asemenea, art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede un termen de 5 zile pentru ca procurorul să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei, iar, potrivit art. 347 alin. (1) din Cod, termenul de contestaţie este de 3 zile. Or, termenele arătate, având în vedere durata lor şi modalitatea de stabilire - fie de către judecător, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, fie de către legiuitor, caz în care sunt termene fixe şi scurte - nu sunt de natură a aduce vreo atingere dreptului la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. În fine, referitor la presupusa încălcare a dreptului la apărare şi la un proces echitabil prin intervenirea decăderii din dreptul de a formula cereri şi excepţii privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în măsura în care aceste cereri şi excepţii nu au fost invocate în procedura camerei preliminare, nici această critică nu poate fi reţinută, întrucât stabilirea regimului juridic al sancţiunii decăderii reprezintă opţiunea legiuitorului. În acest sens, prin Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015, Curtea a reţinut - cu privire la momentul până la care judecătorul de cameră preliminară poate invoca nulităţile absolute reglementate de art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală - că este opţiunea legiuitorului naţional, în cadrul măsurilor de politică penală, să stabilească regimul juridic al nulităţii absolute, fără ca prin aceasta să se încalce dispoziţiile Constituţiei (paragraful 28). Cele statuate de Curte prin decizia mai sus menţionată sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă.17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Ardelean în Dosarul nr. 11.470/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, ale art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi al art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 octombrie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică