Decizia Nr.631 din 09.10.2018

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment" din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 342/2/2017 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.069D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 17 iulie 2018, în prezenţa reprezentanţilor Societăţii UNIQA - S.A. din Bucureşti şi, respectiv, ai Societăţii ASTRA - S.A. din Bucureşti şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 27 septembrie 2018. La data de 27 septembrie 2018, pentru aceleaşi motive, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 9 octombrie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 19 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 342/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment" din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, excepţie ridicată din oficiu, într-o cauză având ca obiect contestarea deciziei Fondului de Garantare a Asiguraţilor de respingere a sumelor pretinse.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească arată că sintagma „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment" prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 este neconstituţională, dacă plafonează forfetar drepturile asigurătorului care încheie poliţa de asigurare CASCO (CASualties&COllisions) prin raportare obiectivă la cuantumul întregului său portofoliu de creanţe, şi nu prin raportare subiectivă la fiecare creditor de asigurare pentru care au operat subrogaţii.5. Instanţa judecătorească arată că se încalcă prevederile art. 16 din Constituţie. Dacă fiecare creditor de asigurare, în sensul art. 4 din Legea nr. 213/2015 (asigurat/beneficiar/ păgubit), poate obţine pentru creanţele sale o despăgubire plafonată pentru fiecare creditor la 450.000 lei, atunci este o greşeală de logică juridică să se refuze acest plafon separat de 450.000 lei pentru fiecare creditor în locul căruia se subrogă asigurătorul CASCO. Toate subrogaţiile pe un creditor specific se raportează la un plafon de 450.000 lei.6. Cu referire la dreptul de proprietate privată, instanţa judecătorească apreciază că refuzarea drepturilor asigurătorului CASCO dobândite prin efectele subrogaţiei civile aduce atingere dispoziţiilor art. 20 din Constituţie prin privarea de proprietate menţionată de art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Creanţa dobândită prin subrogaţie este un drept civil cert, pe care interpretarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor asupra plafonului de 450.000 lei îl refuză.7. De asemenea sunt încălcate şi prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie. Plafonul de 450.000 lei pe creditor de asigurare contravine Directivei 2009/103/CE care instituie o limită minimă de despăgubire de 1.000.000 de euro pentru o victimă sau de 5.000.000 de euro pentru o cerere de despăgubire, deci contravine art. 148 alin. 2 din Constituţie. Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi stabileşte sumele minime acoperite de asigurarea obligatorie, însă termenele de transpunere a Directivei au expirat, deci statul nu a transpus directiva. 8. În sfârşit, instanţa apreciază că prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie sunt încălcate în măsura în care, pe de o parte, în Hotărârea din 24 martie 2011, pronunţată în ISD Polska sp. z o.o. şi alţii (C-369/09 P, EU:C:2011:175), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că principiul protecţiei încrederii legitime este un principiu fundamental al dreptului european, iar, pe de altă parte, încrederea legitimă a asigurătorilor CASCO este ca subrogaţia să îşi producă efectele legale prevăzute de art. 2210 din Codul civil. 9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În sensul respectării prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie este evocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 578 din 12 iulie 2016, în care s-a reţinut că art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 a produs şi produce efecte juridice exclusiv în domeniul său temporal de acţiune (27 iulie 2015 - prezent), fără a opera modificări cu privire la raporturi juridice consumate/intrate sub autoritatea de lucru judecat anterior datei intrării sale în vigoare.11. Cu referire la încălcarea dreptului de proprietate privată, arată că dispoziţiile criticate reglementează o protecţie acordată unei anumite categorii de creditori ai societăţii de asigurare intrate în faliment, legiuitorul fiind în măsură să stabilească în ce condiţii şi până la ce plafon se acordă această protecţie suplimentară.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de reprezentanţii părţilor, concluziile orale ale acestora, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment" din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, dispoziţii care au următorul cuprins: „Plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment." 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa arată că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 148 alin. (2) privind raportul dintre dreptul intern şi european, precum şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind protecţia proprietăţii. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că instanţa judecătorească apreciază că nu se impune constatarea, pur şi simplu, a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, ci a sintagmei „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment." În plus, se observă că instanţa judecătorească solicită Curţii Constituţionale să constate că o anumită interpretare a acesteia este neconstituţională, respectiv interpretarea potrivit căreia sintagma „plafonează forfetar drepturile asigurătorului CASCO prin raportare obiectivă la cuantumul întregului său portofoliu de creanţe şi nu prin raportare subiectivă la fiecare creditor de asigurare pentru care au operat subrogaţii". Ca atare, problema pe care o ridică prezenta excepţie de neconstituţionalitate trebuie înţeleasă ca o dispută cu privire la două interpretări care se exclud reciproc ale sintagmei „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment" din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015. 17. Potrivit primei dintre ele, cea pe care instanţa judecătorească o consideră neconstituţională, sintagma un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment se referă la un singur creditor, chiar şi atunci când acesta se subrogă în drepturile mai multor creditori plătiţi. Consecinţa acestei interpretări în cauza de faţă este aceea că creditorul de asigurări nu poate solicita Fondului de Garantare a Asiguraţilor sume mai mari decât plafonul de 450.000 lei, chiar dacă s-a subrogat în drepturile mai multor creditori ai societăţii aflate în faliment şi, mai ales, chiar dacă sumele plătite acestora depăşesc plafonul de 450.000 lei prevăzut de prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015. 18. Potrivit celei de-a doua interpretări, cea pe care instanţa judecătorească a reţinut-o în soluţionarea cauzei, sintagma un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment se referă, în realitate, la fiecare creditor care a încheiat un contract de asigurare cu societatea aflată în faliment. Consecinţa acestei interpretări în cauza de faţă este aceea că creditorul de asigurare poate solicita Fondului de Garantare a Asiguraţilor sume mai mari decât plafonul de 450.000 lei, dacă s-a subrogat în drepturile mai multor creditori ai societăţii aflate în faliment şi sumele plătite acestora depăşesc plafonul de 450.000 lei prevăzut de prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.19. Curtea observă că noţiunile-cheie în jurul cărora gravitează disputa interpretativă menţionată mai sus sunt cele de creanţă de asigurări şi creditori de asigurări definite în dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a)-b) din Legea nr. 213/2015, după cum urmează: „ (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) creanţa de asigurări - creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare; b) creditorii de asigurări sunt, după caz: (i) persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare; (ii) beneficiarul asigurării - terţa persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat; (iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă." Ca atare, Curtea Constituţională este chemată, în prezenta cauză, să tranşeze o dispută care vizează, în realitate, interpretarea sintagmei „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment" din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor. 20. În acest context, Curtea reaminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie şi în condiţiile unei jurisprudenţe constante, instanţele judecătoreşti, şi nu Curtea Constituţională, au atribuţia de a interpreta normele de drept, atunci când îşi exercită îndatoririle constituţionale. Astfel, potrivit Deciziei nr. 54 din 7 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 6 august 2018, paragraful 29, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că, în temeiul art. 126 din Constituţie, aspectele ce vizează interpretarea şi aplicarea legii ţin de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti (Decizia nr. 624 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 13 ianuarie 2015, paragraful 17, sau Decizia nr. 193 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 6 iunie 2017, paragraful 17). Instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuţie sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment" din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 342/2/2017.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 octombrie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent, Fabian Niculae