Decizia Nr.621 din 10.10.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, excepţie ridicată de Dumitru Bota în Dosarul nr. 5.435/176/2017 al Judecătoriei Alba Iulia. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.922D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că măsura suspendării executării silite nu încalcă exigenţele constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.435/176/2017, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dumitru Bota într-o cauză civilă având ca obiect o contestaţie la executare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că reglementarea criticată este neconstituţională în ceea ce priveşte „suspendarea executării silite" prin raportare la art. 21 din Constituţie. În acest sens, acesta face referire la art. 719 alin. (1) din Legea nr. 134/2011 privind Codul de procedură civilă care statuează că „până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată". Arată că, potrivit acestor prevederi din Codul de procedură civilă, suspendarea poate fi solicitată numai pentru motive temeinice şi poate fi dispusă numai de judecătorul învestit să judece contestaţia la executare, context în care apreciază că prevederile art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 contravin normelor din Codul de procedură civilă, întrucât impun o suspendare de drept a executării silite, modificând întru totul dispoziţiile privind executarea silită din Codul de procedură civilă. Se aduce, astfel, atingere dreptului judecătorului de a dispune sau nu suspendarea executării silite, blocând, totodată, punerea în executare a unei sentinţe judecătoreşti, cu consecinţa încălcării art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului.6. Autorul excepţiei consideră, de asemenea, că prin art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 se încalcă şi art. 1 din Legea nr. 134/2010, potrivit căruia „Codul de procedură civilă, denumit în continuare codul, stabileşte regulile de competenţă şi de judecare a cauzelor civile, precum şi cele de executare a hotărârilor instanţelor şi a altor titluri executorii, în scopul înfăptuirii justiţiei în materie civilă".7. În fine, autorul excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Metaxas împotriva Greciei, Săcăleanu împotriva României, Orha împotriva României) prin care instanţa europeană a statuat că autorităţile statale sunt cele care trebuie să efectueze toate demersurile şi diligenţele necesare punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti şi că nu este oportun să se solicite unei persoane care deţine o creanţă împotriva statului ca după finalizarea procedurii judiciare să angajeze o nouă procedură pentru a obţine suma ce i-a fost acordată.8. Judecătoria Alba Iulia apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Instanţa de judecată a subliniat faptul că drepturile fundamentale consacrate prin Constituţie nu au o existenţă abstractă, ele exercitându-se în corelare cu celelalte dispoziţii constituţionale, iar această interdependenţă funcţională determină atât cadrul în care aceste drepturi se exercită, cât şi conţinutul material concret al acestora. În acest context, instanţa de judecată apreciază că reglementarea criticată dă expresie obligaţiei pe care o are statul, potrivit art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. Acest lucru înseamnă că statul are obligaţia constituţională de a veghea la protejarea intereselor sus-menţionate, în vederea asigurării stabilităţii sale economice şi financiare, tocmai acesta fiind, de altfel, şi scopul edictării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 este neîntemeiată. În acest sens susţine că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate privind încălcarea accesului liber la justiţie, deoarece prevederile criticate reglementează măsuri prin care nu se neagă existenţa şi întinderea drepturilor contestate prin hotărâri judecătoreşti şi nici nu se refuză punerea în executare a acestora, ci doar se stabileşte o modalitate de executare justificată de apărarea stabilităţii economice a statului. Măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit, neexistând indicii că statul nu va respecta calendarul plăţilor, astfel încât suspendarea procedurii de executare a sumelor datorate nu poate fi considerată a fi nerezonabilă.11. Avocatul Poporului învederează faptul că şi-a mai exprimat punctul de vedere asupra prevederilor criticate în cadrul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.593D/2017, aflat în stadiu de raport, în sensul constituţionalităţii acestora, punct de vedere pe care îl menţine şi în prezenta cauză. Arată, astfel, că „Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, le recunoaşte şi îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat". Prin urmare, prevederile criticate nu instituie o măsură prin care se interzice executarea unei hotărâri judecătoreşti, iar „neadoptarea unor măsuri urgente pentru deblocarea situaţiei poate conduce la o creştere incontrolabilă a nemulţumirilor cetăţenilor care solicită restituirea taxei, afectarea gravă a activităţii administraţiilor fiscale şi a Administraţiei Fondului pentru Mediu, unde numărul executărilor creşte în fiecare zi, şi, implicit, la afectarea colectării veniturilor bugetare, respectiv a execuţiei bugetare, precum şi la creşterea nivelului sumelor suplimentare pe care bugetul general consolidat va trebui să le suporte".12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 7 august 2017, aprobată prin Legea nr. 258/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018, care au următorul cuprins: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, orice procedură de executare silită se suspendă de drept până la finele perioadei prevăzute la art. 1 alin. (6) lit. a) sau b), după caz."15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi celor ale art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, aşa cum reiese atât din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017, cât şi din expunerea de motive la Legea nr. 258/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017, legiuitorul a motivat adoptarea acestui act normativ prin prisma necesităţii reglementării cadrului legal pentru instituirea unei proceduri de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi a timbrului de mediu pentru autovehicule, ca urmare a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în cauzele C-586/14, Budişan, C288/14, Ciup, şi C-200/14, Câmpean, prin care s-a statuat că modalitatea de restituire a sumelor încasate în temeiul legislaţiei naţionale contravine principiilor Uniunii Europene, respectiv principiului cooperării loiale, principiului echivalenţei şi principiului efectivităţii. A fost avută în vedere, de asemenea, jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit căreia dreptul contribuabilului de a obţine rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecinţa şi completarea drepturilor conferite justiţiabililor de dispoziţiile dreptului Uniunii, care interzic astfel de taxe. Statul membru este, aşadar, obligat să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady&Kid şi alţii, C 398/09, precum şi Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail şi alţii, C 591/10), efectul direct al hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene constituindu-l obligaţia statului român şi a autorităţilor fiscale la restituirea integrală şi imediată a taxelor auto nelegal colectate, pentru a evita o posibilă declanşare a unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene.17. S-a învederat, totodată, faptul că prin abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată şi procedura administrativă simplificată de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iar în aceste condiţii s-a creat un vid legislativ care a generat un blocaj în activitatea de restituire a acestor sume. Ca urmare a abrogării prevederilor legate de restituirea taxei auto, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Fondului pentru Mediu se confruntă cu popriri şi validări de popriri pe conturile organelor fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ale Administraţiei Fondului pentru Mediu, precum şi cu aplicarea sechestrelor pe bunurile instituţiilor, în cadrul procedurilor de executări silite demarate de către contribuabilii-creditori, prin executor judecătoresc, în baza hotărârilor judecătoreşti obţinute, având drept consecinţă îngreunarea desfăşurării în condiţii normale a activităţii acestora.18. De asemenea, s-a arătat că în vederea recuperării sumelor de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Fondului pentru Mediu, contribuabilii au demarat şi alte acţiuni, cum ar fi formularea de plângeri penale şi/sau acţiuni în contencios administrativ pentru amendarea conducătorilor organelor fiscale. S-a învederat, totodată, că prin neadoptarea unor măsuri urgente pentru deblocarea situaţiei exista riscul de creştere incontrolabilă a nemulţumirilor cetăţenilor care au solicitat restituirea taxei, de afectare gravă a activităţii administraţiilor fiscale şi a Administraţiei Fondului pentru Mediu, unde numărul executărilor creştea în fiecare zi, şi, implicit, de afectare a colectării veniturilor bugetare, respectiv a execuţiei bugetare, precum şi riscul de creştere a nivelului sumelor suplimentare pe care bugetul general consolidat trebuie să le suporte, reprezentând cheltuieli de judecată, cheltuieli de executare silită, dobânzi, care se situează la circa 13-36% în raport cu valoarea taxei propriu-zise cerute la restituire, în situaţia în care restituirea nu se realizează pe cale administrativă.19. Aşa fiind, din perspectiva armonizării legislaţiei naţionale cu hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dar şi pentru a se evita o posibilă declanşare a unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene, s-a impus reglementarea restituirii pe cale administrativă, la cerere, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, legiuitorul adoptând, astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017.20. În acest context, Curtea Constituţională observă că potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017, contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, prevăzută la art. 214¹-214³ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 140/2011, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu modificările ulterioare, şi timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu au beneficiat de restituire până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 pot solicita restituirea acestora, precum şi a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii şi data restituirii, prin cerere adresată organului fiscal central competent.21. Curtea reţine că dreptul contribuabililor prevăzuţi la art. 1 alin. (1) de a cere restituirea s-a născut la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar prin derogare de la prevederile art. 219 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de restituire se depuneau, sub sancţiunea decăderii, până la data de 31 august 2018. Potrivit art. 1 alin. (6) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017, legiuitorul delegat a prevăzut că restituirea sumelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din acest act normativ se realizează în perioada 1 ianuarie 2018-30 iunie 2019 pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iar pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018-30 iunie 2019.22. De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017, hotărârile judecătoreşti definitive care au ca obiect restituirea sumelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din acest act normativ se aduc la îndeplinire potrivit dispoziţiilor stabilite de către instanţa judecătorească, prevederile art. 1 alin. (1), (5) şi (7)-(9) aplicându-se în mod corespunzător de către organul competent (organul fiscal central sau Administraţia Fondului pentru Mediu, după caz), prin decizie emisă de către acesta. Potrivit art. 3 alin. (1¹) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017, sumele stabilite prin hotărârile judecătoreşti definitive se restituie de către organele competente astfel: taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018, iar timbrul de mediu se restituie de organele emitente ale acestuia în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 septembrie 2018.23. Curtea reţine, totodată, că, potrivit art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017, dobânzile datorate contribuabililor în cazul restituirii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti sunt cele dispuse de instanţa judecătorească sau, după caz, prevederile art. 1 alin. (1) din acest act normativ se aplică în mod corespunzător, în sensul că nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.24. Referitor la situaţia de fapt din speţă, care a generat invocarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, drept urmare a Sentinţei nr. 623/CAF/2017, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 47/107/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2.053 din 20 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Dumitru Bota, deţine un titlu executoriu în temeiul căruia s-a menţinut obligaţia stabilită în sarcina organului fiscal, contestatoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, şi anume restituirea sumei reprezentând timbrul de mediu, precum şi a dobânzii aferente acestei sume. Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, hotărârea judecătorească, rămasă definitivă, a fost comunicată Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Alba la data de 3 iulie 2017, însă nu a fost pusă în executare.25. Întrucât, în temeiul art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017, s-a dispus suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită, autorul excepţiei consideră că această măsură este de natură a bloca punerea în executare a unei sentinţe judecătoreşti, cu consecinţa încălcării art. 21 din Constituţie şi a art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului. Raportat la aceste susţineri, instanţa de contencios constituţional observă că măsura suspendării de drept a oricărei proceduri de executare silită a intervenit, potrivit reglementării criticate, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 şi până la finele perioadei prevăzute la art. 1 alin. (6) lit. a) sau b) din acest act normativ, după caz, respectiv în intervalul cuprins între data de 7 august 2017 şi până la 30 iunie 2019.26. În contextul criticilor formulate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte constituţionalitatea instituirii eşalonării plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii, precum şi constituţionalitatea suspendării de drept a oricărei proceduri de executare silită, există o bogată jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Decizia nr. 705 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, sau Decizia nr. 96 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 28 iunie 2017, spre exemplu, s-a statuat că prin instituirea unor atare măsuri nu poate fi reţinută încălcarea principiului accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Astfel, Curtea a constatat că procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau al altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia. În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica posibilă modalitate de executare care poate fi aplicată.27. Curtea subliniază că prin Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 65, Curtea europeană a reţinut că dreptul la justiţie garantat de art. 6 din Convenţie protejează în egală măsură şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat ce respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părţi. Prin urmare, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp.28. Or, Curtea observă că, aşa cum reiese din expunerea de motive la Legea nr. 258/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017, suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită până la finele perioadei prevăzute pentru restituire a reprezentat o măsură determinată de faptul că intenţia legiuitorului a fost aceea ca restituirea să fie efectuată pe cale administrativă. Aşa fiind, suspendarea executărilor silite a intervenit doar pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi până la data-limită prevăzută pentru restituire, respectiv pentru o perioadă determinată şi de scurtă durată, de aproximativ 2 ani.29. Prin urmare, Curtea apreciază că această măsură nu este de natură a aduce atingere prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, întrucât perioada la care se referă măsura suspendării nu determină o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti. În acest sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare.30. Curtea învederează, astfel, faptul că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 a fost determinată de circumstanţele excepţionale, care au impus şi necesitatea unor măsuri prin care să fie suspendată temporar exercitarea drepturilor decurgând din hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în această materie, fără însă ca prin aceasta să se aducă atingere înseşi substanţei acestor drepturi. Textul legal criticat vizează, deci, rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar şi derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătoreşti. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - suspendarea temporară a executării hotărârilor judecătoreşti. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata sumelor decurgând din titlurile executorii, această modalitate de executare fiind impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, şi anume, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român. Lipsa de intervenţie în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plăţii sumelor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, existând riscul de afectare a colectării veniturilor bugetare, respectiv a execuţiei bugetare, precum şi riscul de creştere a nivelului sumelor suplimentare pe care bugetul general consolidat trebuie să le suporte, în condiţiile în care statul este preocupat de menţinerea echilibrului bugetar.31. Drept urmare, reglementarea criticată din cuprinsul art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 reprezintă o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule şi interesul general al colectivităţii, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură se afectează esenţa dreptului la un proces echitabil. Aceasta cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social - valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală -, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi a libertăţilor lor fundamentale.32. De altfel, Curtea constată că prin textul de lege criticat din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017, Guvernul nu neagă existenţa şi întinderea sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi nici nu împiedică executarea respectivelor hotărâri, ci doar suspendă punerea în executare a acestora pe o perioadă determinată. Această măsură a fost justificată de impactul negativ pe care executarea acestora l-ar fi avut asupra bugetului de stat prin creşterea deficitului bugetar, care ar fi avut drept consecinţă afectarea stabilităţii economice a statului român.33. Aşa fiind, Curtea constată că măsura suspendării de drept a procedurilor de executare silită, instituită de art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017, a fost una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere de legiuitor prin adoptarea acestui act normativ, respectiv restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, şi nu este de natură a contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi nici celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.34. În fine, referitor la susţinerile autorului excepţiei cu privire la contrarietatea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 faţă de art. 1 din Legea nr. 134/2011 privind Codul de procedură civilă, republicată, Curtea reţine că, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, examinarea constituţionalităţii unui text de lege de către instanţa de contencios constituţional are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Într-o atare situaţie, nu ne aflăm în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea, ci a unei simple contrarietăţi între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare.35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Bota în Dosarul nr. 5.435/176/2017 al Judecătoriei Alba Iulia şi constată că prevederile art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Alba Iulia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 10 octombrie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora