DECIZIE Nr.
611 din 20 iunie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 6 din Legea nr. 136/1995
privind asigurarile si reasigurarile in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 518 din 1 august 2007
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 6 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările şi reasigurările în România, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Asigurarea Românească - ASIROM" - S.A. în dosarele
nr. 405/197/2005 (număr vechi 8.721/2005) şi nr. 4.357/62/CM/2006 ale
Judecătoriei Braşov şi, respectiv, Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi
de contencios administrativ, cauze înregistrate la Curtea Constituţională sub
nr. 21 D/2007 şi nr. 125D/2007.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
17 mai 2007, când Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 125D/2007 la Dosarul
nr. 21 D/2007, care a fost primul înregistrat, şi amânarea pronunţării,
succesiv, pentru datele de 31 mai 2007, 7 iunie 2007, 19 iunie 2007 şi 20 iunie
2007, pentru motivele arătate în încheierile de şedinţă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele: Prin Incheierile din 11 decembrie 2006 şi 8 decembrie 2006,
pronunţate în Dosarul nr. 405/197/2005 (număr vechi 8.721/2005) al Judecătoriei
Braşov si în Dosarul nr. 4.357/62/COM/2006 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi de contencios
administrativ, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 6 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările
şi reasigurările în România.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială
„Asigurarea Românească -ASIROM" - S.A. în cauze civile având ca obiect
acţiuni în pretenţii.
In motivările excepţiilor de neconstituţionalitate, având un conţinut identic, se susţine, în esenţă, că prevederile de
lege criticate contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie,
întrucât asigurătorul care a plătit indemnizaţia de asigurare, devenind astfel
titular al unui drept de creanţă, nu beneficiază de nicio garanţie sau ocrotire
a acestui drept. Autorul excepţiei arată că se instituie un regim
discriminatoriu, întrucât, în scopul recuperării de la persoana responsabilă de
producerea pagubei a sumei de bani plătite cu titlu de despăgubire persoanei
vătămate, asigurătorul plătitor nu poate invoca principiul răspunderii civile
delictuale, spre deosebire de toţi ceilalţi titulari ai unui drept de creanţă -
asimilat cu un drept de proprietate, conform jurisprudenţei Curţii Europene a
Drepturilor Omului. In acest sens, precizează că, deşi potrivit textului
constituţional al art. 44 alin. (1), dreptul de proprietate, precum şi
creanţele asupra statului sunt garantate, totuşi, „o creanţă privată asupra
căreia s-a încheiat un contract de asigurare nu mai este garantată nici măcar
în limitele acoperite de asigurare". Mai susţine că printr-o modificare
introdusă în legea specială, „care nu este nici măcar organică", printr-o
ordonanţă de urgenţă, „care nu poate fi efectuată pe baza delegării legislative
a Guvernului în materia legilor organice", se contravine „în mod flagrant
şi evident" prevederilor art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală.
Totodată, se susţine că „pe seama unui patrimoniu care aparţine unei persoane juridice
de drept privat se instituie suportarea unei sarcini abuzive care, pe deasupra,
nu este justificată pe vreun motiv de restrângere a exerciţiului dreptului
prevăzut de art. 53 din Constituţie."
Judecătoria Braşov şi Tribunalul
Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, precizează
că, prin textul de lege criticat, „legiuitorul a urmărit, în primul rând,
satisfacerea intereselor sociale generale de protecţie a victimelor
(...)", iar „prin legiferarea subrogării asigurătorului din asigurarea
facultativă a victimei în drepturile acesteia, împotriva asigurătorului din
asigurarea obligatorie a persoanei vinovate, s-a creat o relaţie directă între
cei doi asigurători, persoana vinovată şi asigurătorul din asigurarea ei
obligatorie fiind plasaţi pe aceeaşi poziţie faţă de asigurătorul persoanei
păgubite". Arată că plata de către asigurătorul din asigurarea facultativă
a diferenţei de despăgubire reglementată de textul de lege criticat reprezintă
„o manifestare a elementului alea, care este de esenţa activităţii de asigurare şi a contractului de
asigurare". Mai precizează că „nu se aduce atingere nici drepturilor de
creanţă în sine şi nici cuantumului acelor creanţe care depind de riscul
inerent oricărui contract aleatoriu".
Avocatul Poporului consideră
că prevederile de lege criticate nu conţin norme contrare textelor
constituţionale invocate de autorul excepţiei, prin ele fiind stabilite unele
reguli privind plata despăgubirilor în cadrul asigurării obligatorii de
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului,
rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentatului
autorului excepţiei, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 55 alin. 6 din Legea nr. 136/1995 privind
asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995,
astfel cum au fost introduse prin art. I pct. 22 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2005, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 562
din 30 iunie 2005. Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:
Art. 55 alin. 6: „In cazul
în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul conform
prevederilor art. 22, eventuala diferenţă de despăgubire dintre asigurarea
facultativă şi asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto rămâne pe
contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat (persoana
vinovată), dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depăşeşte
limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurător pentru
prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicul, prevăzută de
legislaţia în vigoare."
Conţinutul art. 22 din lege, la care fac referire
dispoziţiile ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, este
următorul:
Art. 22: „In limitele
indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile
asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de
producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care
în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse
prin accidente de autovehicule şi împotriva asigurătorului de răspundere
civilă, în limitele obligaţiei acestuia, conform art. 54 alin. 2 şi 3.
Asiguratul răspunde de prejudiciile aduse
asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la
alin. 1.
Asigurătorul poate renunţa, în totalitate sau în
parte, la exercitarea dreptului prevăzut la alin. 1."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Legea
fundamentală: art. 20, referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor
constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor în concordanţă cu
tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (2) fraza
întâi, referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, art. 53 alin.
(1), privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi
art. 136 alin. (5), potrivit căruia proprietatea privată este inviolabilă, în
condiţiile legii organice. De asemenea, invocă şi contrarietatea prevederilor
de lege criticate cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
privind protecţia proprietăţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prin completarea art. 55 din Legea nr. 136/1995 cu alin. 6
coroborat cu art. 22 legiuitorul a avut în vedere situaţia în care persoana
păgubită în urma producerii unui accident de autovehicule are încheiată o
asigurare facultativă CASCO, iar persoana vinovată de producerea pagubei are
încheiată o asigurare obligatorie RCA, făcând distincţie între situaţia celor
doi asigurători, cu privire la condiţiile în care asigurătorul din asigurarea
facultativă a persoanei păgubite se subrogă în drepturile persoanei păgubite,
împotriva asigurătorului din asigurarea obligatorie a persoanei vinovate şi,
respectiv, împotriva persoanei vinovate. Textul de lege criticat precizează
doar condiţiile esenţiale pentru ca diferenţa de despăgubire dintre asigurarea
facultativă şi asigurarea obligatorie să rămână „în contul asigurării
facultative, fără a putea fi recuperată de la persoana vinovată", anume,
„dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depăşeşte limita
maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate
în unul şi acelaşi accident de autovehicul, prevăzută de legislaţia în
vigoare". Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru
prejudicii produse prin accidente de autovehicule acoperă prejudiciile produse
unei terţe părţi, prin intermediul autovehiculului, de către proprietarul sau
utilizatorul unui autovehicul. Prin introducerea alin. 6 la art. 55 din Legea
136/1995, s-a reglementat ca diferenţa de despăgubire dintre asigurarea
facultativă şi asigurarea obligatorie RCA să rămână pe contul asigurării
facultative (a asigurătorului CASCO), neputând fi recuperată de la asiguratul
RCA, care, altfel, ar fi numai parţial asigurat. Diferenţa de sume dintre
despăgubirea plătită pe CASCO şi cea care poate fi acordată pe RCA provine din
grilele de uzură diferite care se aplică la asigurarea obligatorie RCA, faţă de
asigurarea CASCO.
Susţinerile autorului excepţiei referitoare la
încălcarea principiului fundamental al garantării şi ocrotirii proprietăţii, la
restrângerea dreptului asigurătorului de a-şi satisface creanţa şi, respectiv,
la inviolabilitatea proprietăţii private, fac abstracţie de caracterul
esenţialmente aleatoriu al contractului de asigurare. La momentul încheierii
contractului, asigurătorul şi-a asumat riscul acestuia. Faptul că asigurătorul
este nemulţumit de consecinţele îndeplinirii riscului asigurat, adică de intervenirea evenimentului împotriva
căruia asiguratul a încheiat contractul de asigurare, nu poate fi considerat o
nesocotire a normelor constituţionale care garantează protecţia proprietăţii
private. Diminuarea patrimoniului său este consecinţa riscului pe care şi l-a
asumat la încheierea contractului, care potrivit art. 2 din Legea nr. 136/1995
este supus voinţei părţilor contractante - asigurat şi asigurător -, acestea asumându-şi
şi obligaţiile contractuale. Este şi motivul pentru care asigurătorul nu îşi
poate recupera paguba (constând în suma plătită propriului asigurat) în baza
regulilor răspunderii delictuale de la persoana vinovată de producerea
accidentului. Aceasta din urmă, tocmai prin încheierea RCA, şi-a acoperit, prin
plata primelor de asigurare în contractul de asigurare obligatorie, eventualul
risc de a fi chemată să răspundă pentru producerea unui prejudiciu material în
urma unui accident auto.
In sistemul anterior adoptării Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 61/2005, eventuala diferenţă neplătită de către asigurătorul de
răspundere civilă era cerută de la persoana vinovată de producerea
accidentului, care, deşi avea încheiat un contract de asigurare de răspundere
civilă obligatorie, era nevoită să achite această diferenţă. Or, introducerea,
prin ordonanţa amintită, a textului de lege criticat de autorul excepţiei a fost justificată tocmai de nevoia de a
proteja şi asiguratul RCA de o eventuală plată a daunei.
Asigurătorul din asigurarea facultativă nu poate invoca
faptul că textul de lege criticat nu îi garantează realizarea creanţei sale,
aşa cum scrie în Constituţie, câtă vreme, el însuşi a fost de acord să îşi
asume riscul nerealizării acesteia, cunoscând şi acceptând posibilitatea
producerii unui asemenea risc. Autorul nu poate cere legii să îi garanteze,
prin anumite prevederi, o creanţă pe care el însuşi a acceptat să o supună
riscului contractual.
In ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei că
prin ordonanţă de urgenţă nu pot opera modificări ale legilor care afectează
regimul proprietăţii, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată. In
jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a reţinut că
interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte
numai ordonanţele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare.
In acest sens, Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 102 din 6
iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000.
In fine, prevederile art. 20 şi art. 53 din Constituţie
nu sunt incidente în cauză, neavând relevanţă în soluţionarea excepţiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 55 alin. 6 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în
România, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Asigurarea Românească -
ASIROM" - S.A. în dosarele nr. 405/197/2005 (număr vechi 8.721/2005) şi
nr. 4.357/62/CM/2006 ale Judecătoriei Braşov şi, respectiv, Tribunalului Braşov
-Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din 20 iunie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu