DECIZIE Nr.
605 din 20 mai 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 alin. 1 din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 455 din 18 iunie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. 1 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 3.964/3/2003 (număr în format vechi 276/2007)
al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
6 mai 2008 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea,
având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 13 mai 2008 şi apoi pentru data de 20 mai 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 15 octombrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 3.964/3/2003 (număr în format vechi 276/2007), Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. 1 din Codul de procedură
penală.
Excepţia a fost ridicată de Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu ocazia soluţionării cererii
formulate de reprezentantul Ministerului Public pentru recuzarea unui
judecător.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, întrucât s-a considerat că procurorul
nu poate formula cerere de recuzare, textul de lege criticat încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale
art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 132 alin.
(1) cu privire la statutul procurorilor. Arată că interesul Ministerului Public
se suprapune interesului general al societăţii, deci trebuie să se permită şi
procurorului să formuleze cerere de recuzare în cazul în care persoana
incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere. Consideră inechitabil să se
poată invoca existenţa cazului de incompatibilitate doar în calea de atac,
având în vedere că în practică se apreciază că este vorba de un caz de nulitate
absolută, dispunându-se desfiinţarea sau casarea hotărârii şi trimiterea cauzei
spre rejudecare.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că procurorii, deşi nu sunt
consideraţi de art. 24 alin. 1 din Codul de procedură penală „alte părţi în
procesul penal", ar putea formula cerere de recuzare în condiţiile
prevăzute de art. 51 din Codul de procedură penală, având în vedere
dispoziţiile constituţionale ale art. 131 privind rolul Ministerului Public,
coroborate cu prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie, conform cărora
procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al
imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului
justiţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia
solicită în realitate completarea soluţiei legislative consacrate de textul de
lege criticat, în sensul reglementării exprese a posibilităţii procurorului de
a cere recuzarea, solicitare care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din
Legea nr. 47/1992, nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 51 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt
constituţionale. Consideră că textul de lege criticat nu contravine
principiului accesului liber la justiţie şi nici dreptului la un proces
echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, respectiv nu
conţine norme contrare rolului Ministerului Public şi statutului procurorilor.
Observă că, în realitate, critica de
neconstituţionalitate vizează extinderea dispoziţiei legale criticate şi la
alte situaţii neprevăzute în text. Or, Curtea Constituţională nu poate modifica
sau completa un text legal, transformându-se în legislator pozitiv.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 51 alin. 1 din Codul de procedură penală, care au
următorul cuprins: „In cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut
declaraţie de abţinere, poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale cât
şi în cursul judecăţii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat
despre existenţa cazului de incompatibilitate."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 131 alin. (1) referitor la
rolul Ministerului Public şi ale art. 132 alin. (1) cu privire la statutul
procurorilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că rolul şi structura Ministerului Public şi statutul procurorilor
sunt reglementate de Constituţie în secţiunea a 2-a din cap. VI, intitulat „Autoritatea
judecătorească". Astfel, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art.
131 alin. (1): „In activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă
interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi
drepturile şi libertăţile cetăţenilor." Corespunzător acestor
atribuţii constituţionale, în faza de urmărire penală, Ministerul Public este
titularul acţiunii penale. In schimb, în faza de judecată, poziţia Ministerului
Public se apropie de cea a părţilor prin posibilitatea de a formula cereri,
ceea ce nu înseamnă, însă, că Ministerul Public poate fi considerat parte în
procesul penal. In acest sens, art. 129 din Constituţie, consacrând
posibilitatea folosirii căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti,
face distincţie clară între părţile interesate şi Ministerul Public. Ca atare,
exercitând atribuţiile Ministerului Public în procesul penal, procurorul poate
formula cereri numai în numele autorităţii judiciare pe care o reprezintă, nu
şi în vederea exercitării unui drept subiectiv.
Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 51
alin. 1 din Codul de procedură penală respectă accesul liber la justiţie şi nu
contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la rolul Ministerului
Public şi la statutul procurorilor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 51 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată
de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în
Dosarul nr. 3.964/3/2003 (număr în format vechi 276/2007) al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia I penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică