DECIZIE Nr.
600 din 14 aprilie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciara, precum si a dispozitiilor art. 329 din Codul de
procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 395 din 11 iunie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 329 din Codul de
procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Lex
Napoca" - S.R.L., Societatea Comercială „Cabinet Juridic Salanţiu" -
S.R.L., Societatea Comercială „Boris Lex" - S.R.L., Societatea Comercială
„Inter lura" - S.R.L., Societatea Comercială „Legal Adviser" -
S.R.L., Societatea Comercială „Lex Consulting" - S.R.L., Societatea
Comercială „De Jure Consulting" - S.R.L, şi Societatea Comercială „Legal Assistance"
- S.R.L. în Dosarul nr. 5.772/1.285/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia
comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
2 aprilie 2009 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având
nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 14
aprilie 2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 23 octombrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 5.772/1.285/2006, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 329 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Lex
Napoca" - S.R.L., Societatea Comercială „Cabinet Juridic Salanţiu" -
S.R.L., Societatea Comercială „Boris Lex" - S.R.L., Societatea Comercială
„Inter lura" - S.R.L., Societatea Comercială „Legal Adviser" -
S.R.L., Societatea Comercială „Lex Consulting" - S.R.L., Societatea
Comercială „De Jure Consulting" - S.R.L, şi Societatea Comercială „Legal
Assistance" - S.R.L.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că Legea nr. 304/2004 nu îndrituieşte
procurorul ca, pentru a asigura aplicarea unitară a legii pe întregul
teritoriul României să ceară Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se
pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de
instanţele judecătoreşti. Acest atribut, stabilit prin art. 329 alin. 1 din
Codul de procedură civilă, în afara competenţelor profesionale ale
procurorului, reprezintă o încălcare a principiului separaţiei puterilor în
stat şi o gravă imixtiune a puterii administrative în activitatea puterii
judecătoreşti. De asemenea, reglementarea privind recursul în interesul legii
încalcă, în opinia autorilor excepţiei, prevederile art. 124 şi 126 din
Constituţie, potrivit cărora judecătorii sunt independenţi şi se supun numai
legii, iar justiţia se realizează prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi
prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege, întrucât consacră
caracterul obligatoriu al deciziilor pronunţate în cadrul recursului în
interesul legii, astfel încât judecătorul care va aplica legea este obligat să
se conformeze deciziei Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, practica
judiciară neunitară este atributul unei justiţii adevărate, independente.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este neîntemeiată, arătând
că textele de lege criticate nu intră în contradicţie cu principiile
constituţionale invocate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi cele ale art. 329 din Codul de procedură civilă, având următorul
cuprins:
- Art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară: „înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în
Secţii Unite pentru: a) judecarea recursurilor în interesul legii.";
- Art. 329 din Codul de procedură civilă: „(1)
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile
de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea
şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care
au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
(2) Deciziile prin care se soluţionează sesizările
se pronunţă de Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii,
nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la
situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept
judecate este obligatorie pentru instanţe."
In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate,
dispoziţiile criticate contravin următoarelor prevederi din Legea fundamentală:
art. 1 - Statul român, art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii
sunt independenţi şi se supun numai legii, art. 126 alin. (3) care atribuie
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţia de a asigura interpretarea şi
aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit
competenţei sale, art. 129 privind folosirea căilor de atac împotriva
hotărârilor judecătoreşti, art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) privind
rolul Ministerului Public şi, respectiv, statutul procurorilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulată, Curtea reţine următoarele:
Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 329 din
Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în
jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie
2008, şi Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, statuând că acestea nu
aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) „Statul
român", art. 124 alin. (1) şi (3) „Infăptuirea justiţiei", art.
126 alin. (3) „Instanţele judecătoreşti", art. 129 „Folosirea
căilor de atac".
Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că interpretarea
legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în
vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului
unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti
interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care
au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare
a legii. „Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se arată într-o
hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza CR. contra Regatului
Unit, 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element
de interpretare judiciară [...]". Complexitatea unor cauze poate conduce,
uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată.
Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de
fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor
instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în
interesul legii. Având în vedere poziţia Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
în sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 126
alin. (3) din Constituţie, legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 329
din Codul de procedură civilă, obligativitatea interpretării date de aceasta,
în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de
lege. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de
drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât să dea
eficienţă rolului constituţional al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
contribuind la consolidarea statului de drept.
Curtea observă în acest sens că divergenţele profunde
de jurisprudenţa sunt susceptibile de a crea un climat general de incertitudine
şi insecuritate juridică, aspect subliniat şi de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului în jurisprudenţa sa. Astfel, de exemplu, în Cauza Păduraru împotriva
României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând că
„divergenţele de jurisprudenţa constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă
oricărui sistem judiciar care se sprijină pe un ansamblu de jurisdicţii de fond
care au autoritate asupra zonei lor teritoriale", a considerat că, „în
lipsa unui mecanism care să asigure coerenţa practicii jurisdicţiilor
naţionale, asemenea divergenţe profunde de jurisprudenţa, care persistă în timp
şi cu privire la un domeniu care prezintă un mare interes social, sunt de
natură să genereze o incertitudine permanentă şi să facă să scadă încrederea
publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale
ale statului de drept". In acest context, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a mai arătat că „rolul unei jurisdicţii supreme era tocmai cel de a
reglementa contradicţiile de jurisprudenţa" (Zielinski şi Pradal &
Gonzalez S.A. împotriva Franţei, 1999).
Aşa fiind, dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură
civilă, care îndrituiesc Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie să unifice
diferenţele de interpretare şi aplicare a aceluiaşi text de lege de către
celelalte instanţe judecătoreşti naţionale, pronunţând în acest scop soluţii
numai în interesul legii, care nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti
examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese, nu aduc
atingere normelor constituţionale invocate de autorii excepţiei, ci,
dimpotrivă, contribuie, pentru motivele mai sus arătate, la asigurarea
exigenţelor statului de drept.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 lit. a) din
Legea nr. 304/2004, acestea sunt criticate de autorii excepţiei prin compararea
lor cu cele ale art. 329 din Codul de procedură civilă. Se arată în acest sens
că art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 nu stabileşte vreo competenţă a
procurorului pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe
întreg teritoriul ţării şi, prin urmare, dreptul său de a cere Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost
soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, reglementat prin art. 329 din
Codul de procedură civilă, este în afara competenţelor sale profesionale. O
asemenea critică nu poate fi primită, deoarece, aşa cum s-a mai pronunţat
Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, examinarea constituţionalităţii
unui text de lege are în vedere stabilirea compatibilităţii între acesta şi
dispoziţiile din Legea fundamentală pretins încălcate, iar nu compararea mai
multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei care ar rezulta la
texte sau principii constituţionale. In plus, contrar susţinerilor autorului
excepţiei, reglementarea competenţei procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a cere Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate
diferit de instanţele judecătoreşti, în scopul asigurării aplicării unitare a
legii pe întregul teritoriu al României, dă expresie rolul constituţional al
Ministerului Public, de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi
apărător al ordinii de drept, precum şi al drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Lex Napoca" - S.R.L.,
Societatea Comercială „Cabinet Juridic Salanţiu" - S.R.L., Societatea
Comercială „Boris Lex" - S.R.L., Societatea Comercială „Inter Iura" -
S.R.L., Societatea Comercială „Legal Adviser" - S.R.L., Societatea
Comercială „Lex Consulting" - S.R.L., Societatea Comercială „De Jure
Consulting" - S.R.L, şi Societatea Comercială „Legal Assistance" -
S.R.L. în Dosarul nr. 5.772/1.285/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia
comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta