DECIZIE Nr. 6 din 20
februarie 2006
pentru a examina recursul in
interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa
Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art.
52 alin. 5 din Codul de procedura penala, referitoare la recuzarea care
priveste intreaga instanta
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 488 din 6 iunie 2006
Dosar nr. 39/2005
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea
dispoziţiilor art. 52 alin. 5 din Codul de procedură penală, referitoare la
recuzarea care priveşte întreaga instanţă.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81 de
judecători din totalul de 106 judecători în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea
acestuia, în sensul de a se stabili că neindicarea concretă, în cuprinsul
cererii de recuzare care priveşte întreaga instanţă, a cazului de incompatibilitate
în care se află fiecare judecător atrage respingerea cererii ca nefondată.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti nu există un
punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. 5
din Codul de procedură penală, referitoare la cererea de recuzare care priveşte
întreaga instanţă.
Astfel, unele instanţe au respins ca inadmisibilă
cererea de recuzare privind întreaga instanţă dacă aceasta nu cuprinde
indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare
judecător, considerând că o atare cerere nu întruneşte condiţiile de formă
instituite prin art. 52 alin. 5 din Codul de procedură penală, iar alte
instanţe au respins astfel de cereri, cu motivarea că nu se încadrează în
dispoziţiile legale.
In fine, alte instanţe, apreciind că inadmisibilitatea
constituie o sancţiune procedurală îndreptată împotriva unui act pe care legea
nu îl prevede sau îl exclude, au respins ca nefondată o asemenea cerere.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
Intr-adevăr, potrivit art. 52 alin. 5 din Codul de
procedură penală, „abţinerea sau recuzarea care priveşte întreaga instanţă
trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare
judecător".
Din această prevedere a legii rezultă că nu poate fi
admisă decât cererea de recuzare în care se face referire la cazul de
incompatibilitate în care se află fiecare judecător al instanţei recuzate în
întregime, iar nu doar o parte dintre aceştia.
Tot astfel, pentru ca o astfel de cerere să poată fi
considerată întemeiată, este necesar să se confirme, în cazul fiecărui
judecător, incompatibilitatea care se invocă.
In raport cu aceste cerinţe, care rezultă fără echivoc
din dispoziţiile legale menţionate, se impune concluzia că, în cazul
neîndeplinirii uneia dintre cele două condiţii, care privesc, pe de o parte,
aspectul formal al indicării cazului de incompatibilitate în care se află
fiecare judecător al instanţei recuzate în întregime, iar pe de altă parte,
aspectul de fond al temeiniciei fiecărui caz invocat, cererea de recuzare este
nefondată.
Ca urmare, din moment ce verificarea întrunirii
condiţiei referitoare la indicarea cazului concret de incompatibilitate invocat
pentru fiecare judecător face necesară implicarea instanţei care soluţionează
cererea de recuzare în verificarea fondului acesteia, iar nu doar a unui aspect formal, cum ar fi acela dacă legea dă
posibilitate să se recurgă la o atare cerere, reiese că neindicarea concretă a
cazului de incompatibilitate pentru vreunul dintre judecătorii instanţei
recuzate în întregime nu atrage inadmisibilitatea, ci respingerea ei ca
nefondată.
Aşa fiind, din moment ce formularea cererii de recuzare
constituie un drept procesual al părţilor, care poate fi exercitat în
condiţiile stabilite de lege, neindicarea concretă într-o atare cerere a cazului de incompatibilitate pentru unul sau
mai mulţi dintre judecătorii instanţei vizate nu poate atrage ab initio inadmisibilitatea sa, ci
necesită o verificare judicioasă din partea instanţei superioare căreia i s-a
adresat cererea, pentru a se constata dacă, eventual, cazul de
incompatibilitate nu rezultă în mod implicit din cuprinsul cererii.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi
ale art. 4142 din
Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a
se stabili că neindicarea concretă, în cuprinsul cererii de recuzare care
priveşte întreaga instanţă, a cazului de incompatibilitate în care se află
fiecare judecător, atrage respingerea cererii ca nefondată.
Pentru aceste motive
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
In aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. 5 din Codul de
procedură penală, stabilesc:
Neindicarea concretă, în cuprinsul cererii de recuzare
care priveşte întreaga instanţă, a cazului de incompatibilitate în care se află
fiecare judecător atrage respingerea cererii ca nefondată.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie
2006.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Victoria Maftei