Decizia Nr.597 din 05.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Cristinel Uscatu în Dosarul nr. 3.262/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia penală.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 3.878D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Victor Stroe în Dosarul nr. 13.309.04/303/2010 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.La apelul nominal este prezent reprezentantul autorului excepţiei, doamna avocat Xenia Oproiu din cadrul Baroului Bucureşti, lipsind părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere identitatea de obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 3.014 D/2010 şi nr. 3.878 D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul autorului excepţiei Victor Stroe este de acord cu conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.878 D/2010 la Dosarul nr. 3.014 D/2010, care a fost primul înregistrat.Având cuvântul pentru autorul excepţiei Victor Stroe, apărătorul acestuia solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Invocând dispoziţiile art. 23 din Constituţie privind libertatea individuală, arată că la acest moment ar fi cazul ca autorul excepţiei să fie pus în libertate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.După încheierea dezbaterilor se prezintă Victor Stroe, care solicită admiterea excepţiei, învederând o serie de elemente de fapt care privesc cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Depune la dosar un set de înscrisuri.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea penală nr. 70/CC din 28 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.262/30/2010, Tribunalul Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Cristinel Uscatu.Prin Încheierea din 13 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 13.309.04/303/2010, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Victor Stroe.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, similară în dosarele conexate, se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece îl califică direct pe inculpat că ar fi săvârşit o infracţiune, dispunerea arestării pe un asemenea temei implicând, în mod evident, pronunţarea unui judecător „asupra faptului că inculpatul a săvârşit o infracţiune, anterior pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare“. Nu se poate reţine că folosirea de către legiuitor a sintagmei „a săvârşit o infracţiune“ are o semnificaţie pur tehnică, în condiţiile în care legiuitorul, în dispoziţiile art. 143 din Codul de procedură penală, nu foloseşte această sintagmă, ci condiţionează aplicarea acestor dispoziţii legale de existenţa probelor sau indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Astfel, analizând comparativ cele două norme din Codul de procedură penală (art. 143 şi art. 148), ce constituie condiţii sine qua non pentru luarea măsurii arestării preventive, se observă o diferenţă de esenţă: dacă prima sintagmă se referă la existenţa unor probe sau indicii temeinice potrivit cărora inculpatul a săvârşit o faptă penală, dispoziţiile art. 148 teza finală din Codul de procedură penală se referă la săvârşirea de către inculpat a unei infracţiuni. Se conchide în sensul că „este o contradicţie evidentă între formularea textului constituţional şi cel al normei de procedură penală“, ceea ce determină neconstituţionalitatea acestei norme.Tribunalul Timiş - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată „în condiţiile în care existenţa unor probe de natură a justifica luarea măsurii preventive nu se confundă cu existenţa vinovăţiei pe fond a inculpatului“. Pe de altă parte, Codul de procedură penală pune la dispoziţia inculpaţilor mai multe mijloace procedurale pentru contestarea măsurii, precum şi pentru verificarea periodică a menţinerii acestor temeiuri, atât prin verificările periodice făcute de judecător, dar şi prin aceea că beneficiază de judecarea pe fond a cauzei un alt complet de judecată.Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece din interpretarea dispoziţiilor legale criticate nu rezultă că inculpatul este considerat vinovat de săvârşirea infracţiunii, ci se constată numai că există probe sau indicii că inculpatul a săvârşit o infracţiune de o anumită gravitate, temei suficient pentru a se putea lua măsura arestării preventive, ca mijloc pentru desfăşurarea normală a procesului penal.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre următoarele cazuri: [...] f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.“Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 23 alin. (11) care consacră prezumţia de nevinovăţie, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că din interpretarea dispoziţiilor legale criticate nu rezultă că inculpatului i se impută săvârşirea unei infracţiuni, fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă. De asemenea, folosirea de către legiuitor a termenului „infracţiune“ are o semnificaţie pur tehnică, acesta desemnând încadrarea faptei cu privire la care există probe sau indicii temeinice că a fost săvârşită de inculpat, într-un anumit text de lege, care prevede fapta ca infracţiune şi o sancţionează cu o anumită pedeapsă. Aşa fiind, contrar susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile legale examinate nu contravin prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.În acelaşi sens, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 76 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 22 februarie 2005, prin Decizia nr. 245 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 30 martie 2006, şi prin Decizia nr. 1.142 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2008. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptată şi argumentele ce au stat la baza acestor decizii se menţin şi în cauza de faţă.În ceea ce priveşte considerentele desprinse din analiza comparativă a unor texte din Codul de procedură penală, acestea nu pot fi reţinute, întrucât, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Cristinel Uscatu în Dosarul nr. 3.262/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi de Victor Stroe în Dosarul nr. 13.309.04/303/2010 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta