DECIZIE Nr.
590 din 4 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 31/1990
privind societatile comerciale si ale art. 336 alin. 3 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 364 din 3 iunie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre
Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale şi ale art. 336 alin. 3
din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „M.A.D.E. Trust" - S.R.L. din Timişoara în
Dosarul nr. 434/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia
comercială.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 23 noiembrie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 434/59/2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia
comercială a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin.
(2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale
art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „M.A.D.E. Trust" - S.R.L. din
Timişoara.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul arată
că dispoziţiile legale criticate sunt în contradicţie cu prevederile
art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi cu cele
ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, întrucât permit unei persoane care nu a
avut calitatea de parte la soluţionarea în fond a cauzei să formuleze
recurs împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa de
fond. Procedura descrisă de art. 60 din Legea nr. 31/1990 prin care se
soluţionează cererea de înmatriculare şi de înregistrare a menţiunilor
referitoare la societăţile comerciale este, în principiu, o
procedură necontencioasă, întrucât nu se urmăreşte
realizarea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, ci
urmează să dea efect unei situaţii juridice nou-create.
Aceeaşi regulă se aplică şi în ceea ce priveşte
recursul împotriva încheierii judecătorului delegat, prin care se
soluţionează cererile în materia societăţilor comerciale,
acesta soluţionându-se în cadrul unei proceduri necontencioase.
Legitimarea procesuală activă în recursul prevăzut de art. 60
din Legea nr. 31/1990 aparţine, în principiu, oricărei persoane care
are un interes, aşa cum rezultă din interpretarea art. 60 alin. (3),
ţinând cont de prevederile art. 336 din Codul de procedură
civilă. Intrucât decizia instanţei de recurs nu mai poate fi
atacată, recurentul şi intimatul nu mai pot beneficia de
protecţia juridică oferită de principiul dublului grad de
jurisdicţie, încălcându-li-se astfel dreptul la un proces echitabil.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială consideră
neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului,
precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de
vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările
şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 336 alin.
3 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul
conţinut:
-Art. 60 alin. (2) din Legea nr. 31/1990: „Termenul
de recurs este de 15 zile şi curge de la data pronunţării
încheierii pentru părţi şi de la data publicării încheierii
sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al
României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.";
- Art. 336 alin. 3 din Codul de procedură
civilă: „Recursul poate fi făcut de orice persoană
interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii."
In opinia autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 şi art. 21
alin. (3), precum şi în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
ridicată, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 998 din 6 noiembrie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 19
decembrie 2007, a constatat că dispoziţiile art. 336 din Codul de
procedură civilă reprezintă norme de procedură privind
soluţionarea recursului în materia procedurii necontencioase, iar conform
prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul stabileşte
prin lege competenţa instanţelor de judecată şi procedura
în faţa acestora, evident şi cu respectarea celorlalte prevederi sau
principii constituţionale. Faptul că, în temeiul textului de lege
criticat, în materie necontencioasă recursul poate fi declarat de orice
persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la
dezlegarea cererii, nu încalcă, ci dă expresie principiului
prevăzut de art. 21 din Constituţie, potrivit căruia orice
persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor,
a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
O aplicare a acestor dispoziţii procedurale de
drept comun în materia specială a încheierilor judecătorului delegat
privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul
comerţului o constituie prevederile art. 60 din Legea nr. 31/1990. Astfel,
pentru terţul care nu a fost citat şi nici nu a participat la
desfăşurarea procedurii graţioase, termenul de recurs, în
temeiul art. 60 alin. (2), este de 15 zile şi începe să curgă de
la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului
constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, aceasta fiind
singura posibilitate de a i se recunoaşte dreptul la calea de atac, de
vreme ce încheierea nu se comunică celui care nu a participat la
soluţionarea cererii. Curtea a statuat în mod constant că
reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost
conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui
drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu
constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate
eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor
titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege
criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în
absenţa lui calea de atac putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi
de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce
priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre
judecătorească, afectând astfel grav stabilitatea şi securitatea
care trebuie să le caracterizeze.
In ceea ce priveşte critica referitoare la
împrejurarea că textele de lege criticate stabilesc o singură cale de
atac împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul delegat
privitoare la înmatricularea societăţilor comerciale sau la orice
alte înregistrări în registrul comerţului, Curtea reţine
că, în conformitate cu prevederile art. 126 şi 129 din
Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti,
a procedurii de judecată, precum şi a condiţiilor de exercitare
a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti
intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Accesul liber la
justiţie nu are semnificaţia că acesta trebuie asigurat la toate
structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.
In acest sens este, de altfel, şi
jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, care,
prin numeroase decizii, a statuat că accesul liber la justiţie nu
înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti,
deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de
legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor
situaţii deosebite, precum şi că Legea fundamentală nu
cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor
căilor de atac. Astfel, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie
1994, Curtea a statuat că semnificaţia art. 21 alin. (2) din
Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi
îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la
exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie
sau grup social. Insă legiuitorul poate institui, în considerarea unor
situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi
modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât
accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile, la
toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.
Curtea mai constată că nici
reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit
număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al
căilor de atac, prevederile art. 13 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
prevăzând asigurarea posibilităţii unui recurs efectiv la o
instanţă naţională.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele,
cât şi soluţiile deciziei menţionate îşi
păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale şi ale art. 336 alin. 3 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „M.A.D.E. Trust" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul
nr. 434/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia
comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 4 mai 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu