Decizia Nr.584 din 18.09.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) lit. f) şi art. 464 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior Technoeconomia Europeană în Dosarul nr. 17.402/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.584/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că autorul acesteia doreşte să se adauge la lege, respectiv să se prevadă o excepţie pentru societăţile care funcţionează ca unităţi de învăţământ, cum este şi autorul excepţiei. 4. În continuare, reprezentantul Ministerului Public arată că dispoziţiile criticate nu prevăd discriminarea menţionată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Mai mult, chiar dacă ar fi prevăzută o plată a impozitului, fiecăruia îi revine obligaţia de a plăti impozitul, legiuitorului revenindu-i obligaţia de a reglementa obligaţia de a plăti taxele şi impozitele. De asemenea, mai arată că prin obligarea la plata taxelor şi impozitelor nu se aduce atingere dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Încheierea din 28 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.402/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) lit. f) şi art. 464 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior Technoeconomia Europeană, reclamant într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că dispoziţiile criticate instituie o inegalitate între instituţiile de învăţământ superior particulare, înfiinţate prin hotărâre judecătorească înainte de 1993, şi cele înfiinţate prin lege, după 1993. De asemenea, creează o discrepanţă între, pe de o parte, instituţiile de învăţământ (de toate nivelurile) de stat şi cele particulare, întrucât niciuna dintre instituţii (grădiniţe, şcoli, licee, centre de formare profesională) nu are posibilitatea acreditării instituţionale, respectiv a înfiinţării prin lege, pentru acestea nefiind prevăzută în nicio lege o asemenea procedură. Procedura înfiinţării prin lege este prevăzută exclusiv pentru instituţiile de învăţământ superior ce urmau a se înfiinţa ulterior anului 1993, în baza Legii nr. 88/1993, şi, ulterior, odată cu abrogarea acesteia, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, doar pentru instituţiile care urmau a se înfiinţa ulterior anului 2005. Prin obligarea la plata impozitului pe clădiri şi terenuri doar de către instituţiile private înfiinţate prin hotărâre judecătorească înainte de 1993 se creează un sistem juridic diferit faţă de cel al celor de stat şi al celor private ale statului înfiinţate prin lege după anul 1993, care se răsfrânge asupra persoanelor fizice implicate în activitatea acestor instituţii private, în sensul discriminării lor în raport cu data la care s-a înfiinţat instituţia. Pe de altă parte, apare o discriminare care priveşte studenţii înscrişi în instituţiile particulare înfiinţate prin hotărâre judecătorească înainte de 1993, ale căror taxe se vor majora cu acea cotă procentuală ce va trebui achitată la stat drept impozit pe clădire şi teren, stat care ar utiliza taxa pentru instituţiile de stat sau cele private ale statului înfiinţate prin lege după anul 1993 sau pentru cele înfiinţate după anul 2005. Discriminarea priveşte şi angajaţii instituţiilor particulare înfiinţate prin hotărâre judecătorească înainte de 1993 şi ale căror venituri sunt diminuate în raport cu angajaţii instituţiilor de stat şi angajaţii instituţiilor particulare înfiinţate după anul 1993 sau după 2005.7. Prin dispoziţiile criticate se încalcă, în opinia autorului excepţiei, regimul proprietăţii private, deoarece operează un transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în cel public (prin obligarea achitării impozitului pe clădiri şi terenuri către Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 2), ceea ce echivalează cu o expropriere, fără justă cauză şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire sau chiar cu o confiscare.8. Dispoziţiile criticate constituie o măsură contrară principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 din Constituţie, întrucât reprezintă un impozit instituit doar în sarcina unor instituţii de învăţământ superior înfiinţate prin hotărâre judecătorească înainte de anul 1993, fără a fi justificat în niciun fel.9. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că dispoziţiile criticate înfrâng art. 135 alin. (2) din Constituţie, în măsura în care i se aplică un impozit în plus, pentru simplul motiv că este înfiinţată prin hotărâre judecătorească încă din anul 1991, în raport cu celelalte instituţii de învăţământ din România. 10. În sfârşit, autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că, în forma lor actuală, dispoziţiile art. 456 alin. (1) lit. f) şi art. 464 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, puse în balanţă cu art. 292 şi art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, lasă loc interpretărilor şi creează confuzie pentru anumite instituţii, cum este Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 Bucureşti. Astfel, autorul susţine că această instituţie i-a stabilit impozit pe clădiri şi teren, după ce, în prealabil, îi comunicase că este scutită, iar Ministerul Finanţelor i-a comunicat că este scutită de plata TVA şi a impozitului pe clădiri şi terenuri.11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, Guvernul arată că din analiza criticii formulate reiese că dispoziţiile avute în vedere de autorul excepţiei reprezintă facilităţi fiscale acordate anumitor categorii de persoane juridice, fără a aduce atingere în niciun fel drepturilor constituţionale invocate. Norma se aplică, în aceeaşi măsură, tuturor persoanelor aflate în situaţii similare, prin urmare nu poate fi invocat un tratament discriminatoriu. În susţinerea acestui punct de vedere, Guvernul evocă considerente din Decizia Curţii Constituţionale nr. 341 din 24 mai 2016. În final, Guvernul mai arată că nu rezultă din argumentele invocate temeiul legal în baza căruia nu ar beneficia de facilităţile fiscale acordate de lege instituţiile de învăţământ înfiinţate anterior anului 1993. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 456 alin. (1) lit. f) şi art. 464 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, care au următorul cuprins:– Art. 456 alin. (1) lit. f): „(1) Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru: [...] f) clădirile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi funcţionează potrivit Legii nr. 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, cu modificările şi completările ulterioare.";

– Art. 464 alin. (1) lit. f): „(1) Nu se datorează impozit/taxă pe teren pentru: [...] f) terenurile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi funcţionează potrivit Legii nr. 263/2007, cu modificările şi completările ulterioare."17. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 32 alin. (5) privind dreptul la învăţătură, art. 44 alin. (1)-(4) privind garantarea dreptului de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale şi art. 135 alin. (1) şi (2) referitor la economie. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat asupra unor prevederi cu un conţinut similar, dar cuprinse în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, sens în care este Decizia nr. 399 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 12 iunie 2012, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 4 şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. 19. Astfel, cu referire la critica formulată din perspectiva art. 56 din Constituţie, Curtea a reţinut că stabilirea obligaţiei de plată a impozitelor şi taxelor locale, precum şi scutirea de la plată a unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază tocmai pe principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, astfel dându-se posibilitatea instituţiilor de învăţământ menţionate în textul criticat de a-şi îndrepta efectiv resursele financiare spre îmbunătăţirea procesului de învăţământ. 20. Curtea, în decizia citată, nu a reţinut nici critica potrivit căreia textele criticate duc la o confiscare a proprietăţii private, nefiind efectuat niciun transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în patrimoniul public. Textele criticate stabilesc doar scutirile de la obligaţiile legale de plată a impozitului pe clădiri şi pe teren pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar autorizate provizoriu sau acreditate, fără să afecteze în vreun fel patrimoniul persoanei juridice care intră sub incidenţa acestora. 21. Curtea a constatat, de asemenea, că dispoziţiile criticate nu creează o situaţie discriminatorie între instituţiile de învăţământ superior autorizate provizoriu sau acreditate şi aşa-zisele instituţii de învăţământ superior neautorizate sau neacreditate, întrucât, potrivit Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, posibilitatea de a funcţiona ca instituţie de învăţământ superior este permisă numai acelora autorizate sau acreditate, nu şi celor înfiinţate prin hotărâre judecătorească şi care sunt obligate să parcurgă procedura autorizării şi, respectiv, acreditării. Prin dispoziţiile Codului fiscal, aceste facilităţi se aplică numai instituţiilor de învăţământ superior autorizate sau acreditate, astfel încât nu se poate reţine situaţia de egalitate între aceste instituţii şi cele neautorizate sau neacreditate. 22. Raportându-se la finalitatea urmărită prin textele de lege criticate, respectiv protejarea şi încurajarea dreptului la învăţătură, Curtea a mai observat că nu se aduce atingere nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 32 privind dreptul la învăţătură. 23. În aceste condiţii, a mai arătat Curtea, nu poate fi primită nici invocarea dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale. 24. În final, Curtea a mai precizat că dispoziţiile art. 135 alin. (2) din Constituţie referitoare la economie nu au incidenţă în cauză. 25. Totodată, în Decizia nr. 370 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 26 iunie 2012, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ridicată, de asemenea, de către autorul din prezenta cauză, Curtea a mai arătat că orice unitate de învăţământ superior, inclusiv autorul excepţiei de neconstituţionalitate, putea face demersurile necesare autorizării provizorii/acreditării, deşi a fost înfiinţată în perioada 1989-1993. Astfel, Curtea a precizat că din analiza dispoziţiilor criticate se constată că scutirea de la plata impozitului pe profit, pe teren şi pe clădiri se aplică deopotrivă atât instituţiilor de învăţământ înfiinţate anterior sau ulterior perioadei 1989-1993, cât şi celor înfiinţate în perioada aceasta. Prin urmare, dispoziţiile criticate se aplică în mod egal tuturor instituţiilor de învăţământ, condiţia impusă de legiuitor pentru a beneficia de scutirea de la plata acestor impozite fiind aceea ca respectivele instituţii să funcţioneze legal, cu respectarea legislaţiei în materie. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior Technoeconomia Europeană în Dosarul nr. 17.402/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 456 alin. (1) lit. f) şi art. 464 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva