DECIZIE Nr.
559 din 14 aprilie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 380 din 4 iunie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ana
Gabriela Mahmoud în Dosarul nr. 1184.1/261/2006 al Curţii de Apel Timişoara -
Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile legale
criticate nu încalcă principiul egalităţii prevăzut de art. 16 din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 3 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr.
1184.1/261/2006, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10
alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale, excepţie ridicată de Ana Gabriela Mahmoud într-o cauză având ca
obiect soluţionarea recursului împotriva unei decizii penale prin care autorul
excepţiei a fost condamnat pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că dispoziţiile legale criticate creează discriminări pe
criterii de avere între inculpaţii acuzaţi de acelaşi tip de infracţiuni. Mai
mult, se consideră că există o situaţie de discriminare între inculpaţii care
au săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, dar care nu se mai află la primul
termen de judecată, în raport cu cei care încă se află în faza de urmărire
penală sau de judecată anterior primului termen de judecată, întrucât numai
acestora din urmă li se poate aplica textul art. 10 alin. (1) din Legea nr.
241/2005.
Se mai susţine că textul criticat aduce atingere
prezumţiei de nevinovăţie, deoarece condiţionează aplicarea unui tratament
juridic mai favorabil de repararea unui pretins prejudiciu anterior cercetării
judecătoreşti, aspect ce poate fi interpretat de către instanţa judecată ca o
recunoaştere a săvârşirii infracţiunii.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este
neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatul Poporului, pentru
a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. In acest sens, este
invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru
prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial la
României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, având următorul cuprins:
„Art. 10. - (1) In
cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege,
dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de
judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat,
limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la
jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de
până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica
pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii
este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o
sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 4 alin. (2) privind
egalitatea între cetăţeni, art. 16 alin. (1)şi (2) privind egalitatea în
drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (11)
referitor la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 124 privind înfăptuirea
justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională reţine că în repetate rânduri a examinat constituţionalitatea
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 din perspectiva unor critici
asemănătoare. Astfel, prin deciziile nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, şi
nr. 802 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 580 din 1 august 2008, Curtea a statuat că legiuitorul este liber să
aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească
natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice
pentru această faptă.
Totodată, s-a arătat că principiul egalităţii în
drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar
reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de acoperirea prejudiciului
cauzat prin infracţiunea săvârşită este expresia firească a principiului
constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se
aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să
fie diferenţiat.
Faptul că de reducerea limitelor pedepsei prevăzute de
lege beneficiază numai învinuitul ori inculpatul care acoperă integral
prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul
termen de judecată, nu are semnificaţia îngrădirii liberului acces la justiţie.
Cel în cauză are posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti în
cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime
au fost încălcate şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de
lege, inclusiv în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în deplină
concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil.
Referitor la susţinerile privind încălcarea
prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea a reţinut că acestea
sunt neîntemeiate, deoarece, dacă este îndeplinită condiţia prevăzută de textul
criticat, „limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc
la jumătate", urmând ca instanţa de judecată, în caz de condamnare, să
stabilească pedeapsa în cadrul acestor limite. Prin urmare, nu se poate susţine
că inculpatul este obligat să se declare vinovat, nesocotindu-se astfel
prezumţia de nevinovăţie, şi să accepte necondiţionat pretenţiile părţii civile.
Neintervenind elemente noi, de natură a determina
schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţiile, cât şi considerentele
cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
De asemenea, pentru a evita discriminările ce se pot naşte
între inculpaţi cu privire la aplicarea textului art. 10 alin. (1) din lege în
funcţie de data primului termen de judecată, în acord cu Decizia Curţii
Constituţionale nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2006, primul termen de judecată
poate fi considerat cel imediat următor datei intrării în vigoare a Legii nr.
241/2005, indiferent de faza în care se află judecarea procesului penal.
Ţinând cont de cele expuse mai sus, Curtea reţine că nu
se poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 124 din Constituţie privind
înfăptuirea justiţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ana Gabriela Mahmoud în
Dosarul nr. 1184.1/261/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta