Decizia Nr.557 din 24.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării şi ale art. 171 alin. (1) şi (3) şi art. 174 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Botoşani în Dosarul nr. 818/39/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.609D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care acesta arată că, în urma desfiinţării sale şi comasării cu Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati“ din Botoşani, înţelege să renunţe la excepţia de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public consideră ca cererea formulată este inadmisibilă. Astfel, arată că excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementări legale de la dispoziţiile Legii fundamentale, iar soluţia asupra excepţiei este de interes general. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate nu rămâne la dispoziţia părţii care a invocat-o şi nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renunţării exprese la soluţionarea acesteia de către partea care a ridicat-o.Curtea, deliberând, respinge cererea formulată primită, având în vedere dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului (...)“.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 818/39/2011, Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării şi ale art. 171 alin. (1) şi (3) şi art. 174 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.Excepţia a fost ridicată de Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Botoşani, reprezentat prin manager Maria Olaru, cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ normativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 a fost emisă fără a exista o situaţie extraordinară şi urgentă. De asemenea, arată că dispoziţiile art. I pct. 12 din ordonanţa amintită aduc atingere principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât prevăd că stabilirea criteriilor de clasificare a spitalelor se face prin ordin al ministrului sănătăţii, iar nu prin lege. Or, autoritatea legiuitoare este reprezentată de Parlament. Totodată, este încălcat şi art. 3 alin. (3) din Constituţie, întrucât art. 171 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 se referă la „spitale regionale“, în timp ce textul constituţional menţionat prevede împărţirea administrativă a teritoriului în comune, oraşe şi judeţe. O astfel de reglementare este contrară şi dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât creează privilegii şi discriminări „între cetăţeni, între aceştia şi autorităţile publice, constând în aceea că spitalul regional [...] va deservi potenţiale categorii de cetăţeni a căror localizare, individualizare, drepturi şi obligaţii decurgând din calitatea lor de potenţiali pacienţi şi respectiv beneficiari ai altor servicii publice de sănătate nu se regăsesc în Legea fundamentală şi nici în alt act normativ“. În acelaşi timp, legea nu prevede cu claritate care sunt criteriile de organizare şi funcţionare a spitalelor regionale şi nici cine stabileşte aceste criterii. În sfârşit, arată că art. 174 din Legea nr. 95/2006 creează discriminări contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie între spitalul din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii şi instituţiilor publice şi spitalul din reţeaua autorităţilor administrative publice locale în ceea ce priveşte condiţiile de înfiinţare şi desfiinţare a acestora.Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin textelor constituţionale invocate de autorul excepţiei. În acest sens, arată că legile nu trebuie să reglementeze în amănunt raporturile juridice, fiind permisă organizarea şi punerea lor în aplicare prin acte ale organelor administrative, aceasta cu atât mai mult atunci când actul normativ superior stabileşte expres modul în care se va pune în aplicare o anumită dispoziţie a legii.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 10 iunie 2010, dispoziţii care completează prevederile Legii nr. 95/2006 astfel: „La articolul 171, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) În funcţie de competenţe, spitalele pot fi clasificate pe categorii. Criteriile în funcţie de care se face clasificarea se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii. De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi (3) şi art. 174 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziţii care au fost modificate prin art. I pct. 12 şi 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010, având în prezent următoarea redactare:– Art. 171 alin. (1) şi (3): „(1) Spitalele se organizează şi funcţionează, pe criteriul teritorial, în spitale regionale, spitale judeţene şi spitale locale (municipale, orăşeneşti sau comunale). [...]
(3) Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii, în:a)spitale publice, organizate ca instituţii publice; b)spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat; c)spitale publice în care funcţionează şi secţii private.“;– Art. 174: „(1) Spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Sănătăţii. (2) Spitalele din reţeaua sanitară proprie a ministerelor şi instituţiilor publice, altele decât cele ale Ministerului Sănătăţii şi ale autorităţilor administraţiei publice locale se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de ministerul sau instituţia publică respectivă, cu avizul Ministerului Sănătăţii.(3) Spitalele din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de instituţia prefectului sau consiliul judeţean, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Sănătăţii.(4) Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea managerului spitalului, prin serviciile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii, după caz, în funcţie de subordonare sau la iniţiativa Ministerului Sănătăţii şi/sau a serviciilor deconcentrate ale acestuia.(5) Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice din reţeaua proprie a altor ministere şi instituţii publice cu reţea sanitară proprie se aprobă prin ordin al ministrului, respectiv prin act administrativ al conducătorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii.(6) Spitalele private se înfiinţează sau se desfiinţează cu avizul Ministerului Sănătăţii, în condiţiile legii. Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea şi schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele private se fac cu avizul Ministerului Sănătăţii, în condiţiile legii.(7) Secţia privată se poate organiza în structura oricărui spital public. Condiţiile de înfiinţare, organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.(8) Se asimilează spitalelor private şi unităţile sanitare private înfiinţate în cadrul unor organizaţii nonguvernamentale sau al unor societăţi comerciale, care acordă servicii medicale spitaliceşti.“Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţă, art. 76 alin. (2) referitoare la adoptarea legilor ordinare, art. 3 alin. (3) referitoare la împărţirea administrativ-teritorială a României şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010, Curtea constată că autorul excepţiei formulează critici vizând în primul rând constituţionalitatea extrinsecă a actului normativ arătat. Astfel, susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 a fost emisă fără a exista o situaţie extraordinară şi urgentă care să justifice intervenţia legislativă a Guvernului. Faţă de această critică, Curtea reţine că în preambulul ordonanţei amintite Guvernul invocă o serie de aspecte care justifică emiterea acestui act normativ: necesitatea eficientizării serviciilor de asistenţă medicală, prin implicarea autorităţilor administraţiei publice locale şi implicit a reprezentanţilor colectivităţilor locale în conducerea şi coordonarea spitalelor publice, precum şi necesitatea adoptării urgente a unui cadru juridic pentru responsabilizarea acestora; necesitatea adoptării unor măsuri urgente care urmează a fi întreprinse pe termen scurt prin constituirea unor structuri flexibile capabile să surprindă îndeaproape şi cu promptitudine nevoile reale de sănătate ale populaţiei din comunităţi; necesitatea accelerării procesului de reformă în domeniul sanitar, precum şi urgenţa finalizării procesului de descentralizare prin transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale; imperativul punerii în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament şi îndeplinirea obligaţiei statului de garantare a dreptului constituţional al cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii, prin certificarea calităţii serviciilor de sănătate, precum şi a faptului că spitalele funcţionează la standarde naţionale şi europene; şi urgenţa stabilirii unor măsuri economico-financiare la nivelul spitalelor din cauza recesiunii economice severe care pune în pericol stabilitatea economică a României şi pentru asigurarea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetului general consolidat pentru anul 2010. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant că situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“ (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 237 din 14 aprilie 2010). Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodată, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţională a statuat că „Urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare“. Raportând aceste criterii de analiză la cauza prezentă, Curtea constată că, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010, situaţiile extraordinare care au justificat emiterea acestui act normativ au în vedere existenţa unor deficienţe generale ale organizării şi funcţionării sistemului de sănătate, care pun în discuţie însăşi capacitatea acestuia de a gestiona acordarea serviciilor medicale în acord cu dispoziţiile art. 34 din Constituţie referitoare la dreptul la ocrotirea sănătăţii, situaţii care se răsfrâng, în ultimă instanţă, asupra celor ce beneficiază de serviciile acestui sistem. În acest sens, Guvernul arată că „neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanţă de urgenţă, ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă a întregii activităţi de conducere a spitalelor, precum şi în asigurarea efectivă a accesului egal al cetăţenilor la îngrijirile sanitare de bază şi creşterea calităţii vieţii“. Mai mult, Guvernul invocă efectele recesiunii economice, care, în lipsa unor măsuri economico-financiare adecvate, ar pune în discuţie stabilitatea economică a României şi respectarea angajamentelor asumate de Guvernul României cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare, aspecte ce au fără îndoială un caracter extraordinar şi vizează totodată existenţa unui pericol pentru întreaga societate, nu doar pentru buna desfăşurare a sistemului sanitar din România. Aspectele arătate mai sus justifică intervenţia legislativă a Guvernului nu doar din perspectiva existenţei unei situaţii extraordinare, dar şi din cea a urgenţei măsurilor dispuse prin dispoziţiile actului normativ analizat. Astfel, aşa cum s-a arătat, orice întârziere legislativă a unor măsuri cu caracter organizatoric, dar şi cu caracter economico-financiar, în contextul arătat, ar fi condus nu doar la afectarea imediată a dreptului fundamental al cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii, dar şi la perpetuarea unor dezechilibre economice pe termen lung, greu reversibile. Prin urmare, Curtea apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 nu sunt contrare prevederilor constituţionale privind condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţă. Cât priveşte criticile aduse dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 în raport cu principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, Curtea reţine că acest principiu nu interzice executivului să reglementeze norme de aplicare a legilor, cu atât mai mult cu cât o astfel de atribuţie este prevăzută prin chiar legea adoptată de Parlament. Din contră, executivul este chemat ca, prin autorităţile administrative, să realizeze punerea în aplicare a legilor, activitate ce implică, între altele, emiterea de acte administrative cu caracter normativ ori individual. În continuare, analizând critica de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 171 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Curtea constată că prevederile art. 3 alin. (3) din Constituţie stabilesc într-adevăr organizarea administrativ-teritorială a României, fără ca aceasta să împiedice legiuitorul de a prevedea existenţa unor instituţii, care nu reprezintă autorităţi administrative publice, organizate şi după alte criterii. Totodată, Curtea observă că argumentele invocate de autorul excepţiei pentru argumentarea neconformităţii art. 171 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie sunt neclare, nereieşind în mod evident între ce categorii de persoane se creează discriminări şi nici care sunt criteriile de diferenţiere avute în vedere. Cât priveşte critica art. 174 din Legea nr. 95/2006 în raport cu acelaşi text din Constituţie, Curtea reţine că art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală are în vedere garantarea unui tratament egal între cetăţeni aflaţi în situaţii egale. Or, autorul excepţiei pune în discuţie existenţa unor discriminări între diverse unităţi medicale, fără afectarea în mod secundar a unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor. Aşa fiind, Curtea apreciază că, din perspectiva acestei critici, dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării şi ale art. 171 alin. (1) şi (3) şi art. 174 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Botoşani în Dosarul nr. 818/39/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea