DECIZIE Nr.
545 din 5 iulie 2006
referitoare la
constitutionalitatea Legii camerelor de comert si industrie din Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 638 din 25 iulie 2006
Cu Adresa nr. 51/2.293 din 22 iunie 2006, secretarul
general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul
dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea
privind neconstituţionalitatea Legii camerelor de comerţ şi industrie din
România.
La sesizare s-a anexat lista
cuprinzând semnăturile a 56 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale
P.D. şi ale minorităţilor naţionale, precum şi ale unor deputaţi independenţi.
Potrivit acestei liste, autorii sesizării de neconstituţionalitate sunt
următorii: Gheorghe Albu, Roberta Alma Anastase, Nicolae Bara, Gheorghe Barbu,
Cornel Ştefan Bardan, Iulian-Gabriel Bîrsan, Anca-Daniela Boagiu, Ionela
Bruchental Pop, William Gabriel Brânză, Daniel Buda, Costică Canacheu, Bogdan
Cantaragiu, Alexandru Ciocâlteu, Anca Constantinescu, Radu-Cătălin Drăguş,
Stelian Duţu, Ionesie Ghiorghioni, Ion Gonţea, Dan Grigore, Monica Maria
Iacob-Ridzi, Traian Constantin Igaş, Valentin Adrian Iliescu, Radu Lambrino,
Dănuţ Liga, Mircea Man, Marian-Jean Marinescu, Laurenţiu Mironescu, Liviu
Alexandru Miroşeanu, Alexandru Mocanu, Petru Movilă, Dorin-Liviu Nistoran, Ioan
Oltean, Aurel Olărean, Constantin Petrea, Cosmin Gabriel Popp, Cezar Florin
Preda, Ioan Dumitru Puchianu, Dumitru Puzdrea, Viorel Racoceanu, Romeo Marius
Raicu, Cristian Rădulescu, Marius Rogin, Marcel Laurenţiu Romanescu, Mircea
Stănescu, Mihai Stănişoară, Valeriu Tabără, Horia Văsioiu, Augustin Zegrean,
Niculae Mircovici, Mihai Radan, Aledin Amet, Oana Manolescu, Nati Meir, Liana
Dumitrescu, Grigore Crăciunescu şi Petru Călian.
Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională
sub nr. 6.464 din 23 iunie 2006 şi formează obiectul Dosarului nr. 1.720A/2006.
Prezenta sesizare de neconstituţionalitate este
alcătuită dintr-un complex de critici privitoare la ceea ce - în opinia
autorilor - evidenţiază neconcordanţe între modul de adoptare a legii deduse
controlului şi a unor dispoziţii ale acesteia în raport cu o serie de prevederi
din Constituţie.
In funcţie de aspectele sesizate, criticile formulate
pot fi incluse în două categorii.
Prima categorie se referă la neconstituţionalitatea
extrinsecă a legii criticate, constând în aceea că, deşi calificată de
Consiliul Legislativ ca lege organică, nu a fost adoptată cu respectarea
exigenţelor art. 76 alin. (1) din Constituţie.
In legătură cu acest aspect, se precizează că „Legea
nr. 505/2003, act normativ de aprobare a Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 129/2002, prin care registrul
comerţului a trecut de la camerele de comerţ şi industrie în subordinea
Ministerului Justiţiei, a fost adoptată în regim de lege organică."
Tot sub acest aspect se susţine că orice act normativ
ce derogă de la o lege organică sau modifică/abrogă o lege organică are
caracterul unei legi organice. Astfel, dispoziţiile art. 4 lit. f), art. 33
alin. (2) lit. a) şi art. 59 din legea criticată derogă de la normele
procedurale prevăzute de Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi
modifică, în mod implicit, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului,
ambele fiind legi organice.
In continuare, se arată că
legea supusă controlului de constituţionalitate prevede transformarea Oficiului
Naţional al Registrului Comerţului din instituţie publică cu personalitate
juridică în structură fără personalitate juridică în cadrul unei asociaţii
neguvernamentale - Camera de Comerţ şi Industrie a României - ceea ce
echivalează cu abrogarea implicită a dispoziţiilor care reglementează actualul
statut al acestuia. Or, această modificare fundamentală „nu poate opera decât
în condiţii de cvorum şi majoritate specifice actului normativ ce se modifică,
în caz contrar încălcându-se principiul constituţional al ierarhiei actelor
normative."
In concluzie, se solicită să se constate caracterul de
lege organică al actului normativ contestat şi neconstituţionalitatea adoptării
sale cu majoritatea prevăzută pentru lege ordinară.
A doua categorie de critici are în vedere
neconstituţionalitatea intrinsecă a legii deduse controlului, evidenţiată în
termenii care urmează:
1. Art. 3 alin. (4) din legea contestată contravine
prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 136 alin. (4).
In acest sens, se susţine, pe de o parte, că „referirea la Decretul-lege nr.
139/1990 conferă normei juridice caracter retroactiv", iar, pe de altă
parte, că „persoane juridice fără scop patrimonial", cum sunt
caracterizate ca fiind camerele de comerţ, „nu pot fi succesoare ale unor
instituţii publice, întrucât succesiunea implică dobândirea unor bunuri
aparţinând domeniului public, aflate în administrarea instituţiilor
publice". De asemenea, se consideră că prin această reglementare „este
influenţată şi soluţionarea eventualelor litigii în curs de judecată, în dosarele
declanşate de camerele de comerţ pentru retrocedarea imobilelor camerelor de
comerţ interbelice, bunuri aparţinând domeniului public al statului".
2. Art. 9 alin. (2) din lege, deoarece „instituie
obligativitatea înscrierii într-o anumită cameră de comerţ, deja
constituită", este contrar art. 40 din Constituţie privind dreptul la
liberă asociere şi art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, sens în care se invocă Hotărârea din 29 aprilie
1999, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele reunite Chassagnou
şi alţii contra Franţei.
3. Art. 4 lit. f), art. 33
alin. (2) lit. a) şi art. 59 din lege sunt neconstituţionale în raport cu
prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. a), art. 139 alin. (5)
şi art. 148 alin. (2), pentru că prevăd concesionarea unui serviciu public de
interes general prin transferul în gestiune privată. Sub acest aspect se invocă
Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 3 mai 2001, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001, referitoare la
neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea
nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie
a Comunităţilor Europene, care „a condamnat, pentru lipsa de transparenţă, o
serie de proceduri de atribuire a unor servicii sau lucrări publice" de
către unele state membre.
4. Art. 32 şi art. 37 alin. (2) din lege înfrâng art.
16 din Constituţie, deoarece, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă
„conferă drepturi diferite unor persoane aflate în situaţii echivalente",
în sensul că votul membrilor de drept (camerele judeţene) este deliberativ, iar
votul celorlalţi membri este consultativ.
In final, se solicită să se constate că dispoziţiile de
lege menţionate sunt neconstituţionale şi în raport cu prevederile
constituţionale ale art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 108 alin. (2).
In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului,
precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
Autorităţile menţionate nu au transmis punctele lor de
vedere.
La dosar, Camera de Comerţ şi Industrie a României -
Sistemul Camerelor Teritoriale, prin Cabinetul vicepreşedintelui, a depus un
memoriu, înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 6.562 din 27 iunie 2006,
în care susţine constituţionalitatea Legii camerelor de comerţ şi industrie din
România.
Tot Camera de Comerţ şi Industrie a României, dar prin
Cabinetul preşedintelui, a mai depus un memoriu, înregistrat la Curtea
Constituţională sub nr. 6.736 din 3 iulie 2006, prin care solicită să se
constate neconstituţionalitatea legii menţionate.
Aceste materiale nu au însă relevanţă în cadrul
procedurii jurisdicţionale a controlului de constituţionalitate înainte de
promulgarea legii.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile Legii camerelor de comerţ şi
industrie din România, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15,
16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată de
cei 56 de deputaţi.
Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl
constituie, după cum urmează:
- Legea camerelor de comerţ şi industrie din România
raportată la art. 76 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Legile
organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul
majorităţii membrilor fiecărei Camere. ";
- Deşi din sesizare
reiese că este criticat art. 3 alin. (4) din lege, din examinarea acesteia
rezultă că articolul menţionat are doar 3 alineate, critica vizând alin. (3),
conform căruia: „Camerele înfiinţate în baza Decretului-lege nr. 139/1990,
cu completările ulterioare, sunt succesoarele şi continuatoarele de drept ale
camerelor de comerţ şi industrie desfiinţate prin Decretul-lege nr. 74/1949
pentru desfiinţarea Camerelor de comerţ şi industrie, publicat în Monitorul Oficial
nr. 47 din 25 februarie 1949.";
- Art. 4 alin. (1)
lit. f): „Camerele judeţene au următoarele
atribuţii: [...];
f) asigură administrarea şi funcţionarea oficiului
registrului comerţului şi evidenţa permanentă a situaţiei firmelor comerciale
din unitatea administrativ-teritorială respectivă, la nivel judeţean şi al
municipiului Bucureşti;";
- Art. 9 alin. (2): „In fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti funcţionează câte o
singură cameră de comerţ şi industrie judeţeană.";
- Art. 32: „Camera de Comerţ şi Industrie a României este organizată şi îşi
desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu
statutul propriu aprobat de adunarea generală, cu acordul a cel puţin două
treimi din numărul membrilor de drept.";
- Art. 33 alin. (2) lit.
a): „Camera de Comerţ şi Industrie a României
îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) asigură organizarea şi funcţionarea Oficiului
Naţional al Registrului Comerţului, precum şi îndrumarea metodologică a
funcţionării registrului comerţului de pe lângă camerele judeţene;";
- Art. 37 alin. (2): „Membrii de drept au drept de vot deliberativ, iar ceilalţi membri
au drept de vot consultativ.";
- Art. 59: „Preluarea bazelor de date, a aplicaţiilor de întreţinere şi
utilizare a acestora, a bunurilor necesare în vederea ţinerii şi administrării
registrelor comerţului, precum şi situaţia personalului se vor reglementa, nu
mai devreme de 1 ianuarie 2007, prin lege."
Prevederile constituţionale considerate ca fiind
încălcate prin aceste texte sunt următoarele:
- Art. 15 alin. (2): „Legea
dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai
favorabile.";
- Art. 16: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice,
fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau
militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia
română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între
femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) In condiţiile aderării României la Uniunea
Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au
dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. ";
- Art. 40: „(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în
sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin
scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic,
a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a
independenţei României sunt neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice
judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii
activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici
stabilite prin lege organică.
(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt
interzise.";
- Art. 102 alin. (1)
şi (2): „(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de
Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită
conducerea generală a administraţiei publice.
(2) In îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul
cooperează cu organismele sociale interesate.";
- Art. 108 alin. (2): Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.";
- Art. 135 alin. (2)
lit. a): „ Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei
loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de
producţie;";
- Art. 136 alin. (4): „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. In condiţiile
legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori
instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele
pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.";
- Art. 148 alin. (2): „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale
Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter
obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
Autorii sesizării consideră că sunt înfrânte şi
prevederile constituţionale ale art. 139 alin. (5). Acest articol din
Constituţie are însă doar 3 alineate, iar din modul în care critica este
formulată nu se poate deduce norma constituţională pretins a fi încălcată.
De asemenea, se susţine că textele criticate contravin
art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, care prevede: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de
întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui
cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor
sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul
altor restrângeri decât acelea care, prevăzute
de lege, constituie măsuri necesare, intr-o societate democratică, pentru
securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea
infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia
drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca
restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii
forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat."
Procedând la examinarea susţinerilor autorilor
sesizării, Curtea reţine că, faţă de obiectul său de reglementare - camerele de
comerţ şi industrie din România - legea dedusă controlului ar urma să aibă
caracter ordinar.
O asemenea calificare, corectă în principiu, se impune
amendată în condiţiile în care, potrivit art. 4 alin. (1) lit. f) din noua
lege, camerele judeţene asigură „administrarea si funcţionarea oficiului
registrului comerţului" iar, potrivit art. 33 alin. (2) lit. a) din
aceeaşi lege, Camera de Comerţ şi Industrie a României „asigură organizarea
si funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi îndrumarea
metodologică a funcţionării registrului comerţului de pe lângă camerele
judeţene". Intr-adevăr, aceste dispoziţii legale vin în flagrantă
contradicţie cu o serie de dispoziţii ale Legii nr. 26/1990 privind registrul
comerţului, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 129/2002 aprobată prin Legea nr. 505/2003, şi anume cu cele ale art. 2
alin. (2), potrivit cărora „Registrul central al comerţului se ţine de către Oficiul Naţional al
Registrului Comerţului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată
integral din venituri proprii, organizată în subordinea Ministerului
Justiţiei", cu cele ale art. 9 alin. 1,
potrivit cărora „Oficiile registrului comerţului se organizează în subordinea Oficiului Naţional
al Registrului Comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal" şi cu cele ale art. 12 alin. (4), potrivit cărora „Modul de
ţinere a registrelor, de efectuare a înregistrărilor şi de furnizare a
informaţiilor la art. 4 se stabileşte prin norme aprobate prin ordin al
ministrului justiţiei". Or, aşa fiind, articolele menţionate şi
reproduse vor fi implicit, dar neîndoielnic abrogate la data intrării în
vigoare a noii legi privitoare la camerele de comerţ şi industrie din România,
în temeiul prevederilor art. 61 al acesteia.
Indiferent dacă abrogarea este expresă sau implicită,
aceasta nu poate avea loc, în principiu, decât dacă actul abrogator este de
rang superior sau egal cu cel abrogat, regulă ce se desprinde din principiul
constituţional al ierarhiei actelor normative. Sub acest aspect, Curtea reţine
că Legea nr. 505 din 26 noiembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind
registrul comerţului a fost adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, cu
respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie, aşadar ca lege
organică.
In condiţiile în care Legea nr. 26/1990 este
preconstituţională, la data adoptării sale nefiind consacrată dihotomia lege
organică - lege ordinară, apartenenţa sa la una sau alta dintre cele două
categorii de legi rezultă din procedura de adoptare a legii de aprobare a
ordonanţei de modificare. Adoptarea legii în cauză, cu respectarea exigenţelor
constituţionale proprii unei legi organice, califică ca atare însăşi legea
modificată, în întregul său, fiind evident de neconceput ca aceasta să fie doar
pro parte lege organică, rămânând, totodată, pro parte lege ordinară. Pe cale
de consecinţă, orice intervenţie - modificare, completare sau abrogare - asupra
dispoziţiilor Legii nr. 26/1990 nu se poate realiza decât printr-o lege
adoptată cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie. Soluţia
contrară ar însemna recunoaşterea posibilităţii modificării unei reglementări
adoptate prin votul unei majorităţi absolute, prin efectul votului unei
majorităţi simple, ceea ce contravine principiului democraţiei parlamentare.
Intrucât legea dedusă controlului nu satisface această exigenţă, fiind adoptată
în conformitate cu prevederile art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţie, Curtea constată că aceasta este viciată de neconstituţionalitate,
în ansamblu.
Având în vedere argumentele expuse, Curtea reţine că
nerespectarea normei constituţionale a art. 76 alin. (1) atrage şi înfrângerea
prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „respectarea
Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."
Neconstituţionalitatea extrinsecă astfel reţinută, cu
eficienţă destructivă asupra legii în ansamblu, lipseşte de utilitate
examinarea celorlalte critici cu finalitate similară, formulate prin sesizarea
de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit.
a) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin.
(3) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că Legea camerelor de comerţ şi industrie din
România este neconstituţională.
Definitivă şi general
obligatorie.
Decizia se comunică preşedintelui României,
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 5 iulie 2006 şi la
aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia
Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Şerban
Viorel Stănoiu, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman