DECIZIE Nr.
536 din 13 mai 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 din Legea fondului funciar nr.
18/1991
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 528 din 14 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Maria Bratu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 din Legea fondului funciar nr.
18/1991, excepţie ridicată de
Diana Maria Diaconu în Dosarul nr. 6.509/318/2007 al Judecătoriei Târgu Jiu.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
428D/2008 care are acelaşi obiect al excepţiei de neconstituţionalitate
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea
dosarelor, având în vedere că sunt îndeplinite cerinţele conexării prevăzute de
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord ca
aceste dosare să fie conexate.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor, în
temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea
Dosarului nr. 428D/2008 la Dosarul nr. 1.505D/2007,
care este primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca inadmisibilă, întrucât criticile de
neconstituţionalitate vizează aplicarea legii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, constată următoarele:
Prin Incheierea din 14 septembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 6.509/318/2007, şi Incheierea din 5 februarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 15.408/318/2007, Judecătoria Târgu Jiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 din Legea fondului funciar nr.
18/1991, excepţie ridicată de Maria Diana Diaconu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că, „prin
interpretarea art. 13 din Legea nr. 18/1991, instanţele judecătoreşti practică
o discriminare" între moştenitorii care nu au renunţat expres la
succesiune sau au acceptat succesiunea autorului, în mod tacit, prin preluarea
bunurilor din masa succesorală, faţă de moştenitorii care au renunţat în mod
expres la aceasta. Consideră că interpretarea dată atât de instanţele
judecătoreşti, cât şi de către doctrină textului de lege criticat creează o
discriminare care „provoacă grave inechităţi între moştenitorii aceluiaşi autor".
Judecătoria Târgu Jiu apreciază
că textul de lege criticat este constituţional. Arată că sunt repuşi în
termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au renunţat
expres la succesiunea autorului, cererea de
reconstituire a dreptului de proprietate echivalând cu acceptarea succesiunii
autorului.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că
repunerea în termenul de acceptare a moştenirii priveşte persoanele care au
vocaţie succesorală concretă şi se referă la termenul prevăzut de art. 700 din
Codul civil, iar, în cazul moştenitorilor renunţători expres la succesiune,
aceştia au devenit străini de moştenire prin voinţa lor.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile criticate sunt constituţionale; stabilirea unui regim juridic
diferit pentru moştenitorul care nu îşi poate dovedi această calitate, întrucât
terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, faţă de cel care renunţă la
moştenire şi care este considerat că n-a fost niciodată moştenitor este
obiectiv justificată de situaţia diferită în care se găsesc aceste persoane.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate,
raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 13
din Legea nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, care
prevăd următoarele:
„(1) Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza
certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în
lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii.
(2) Moştenitorii care nu-şi pot dovedi această
calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi
repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din
terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat
moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
(3) Titlul de proprietate se emite cu privire la
suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei
să procedeze potrivit dreptului comun."
Autoarea excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii
şi a autorităţilor publice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că motivul de neconstituţionalitate invocat nu priveşte textul de lege
criticat, ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect care, potrivit art. 2 alin.
(2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios
constituţional.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sunt neconstituţionale prevederile actelor [...] care încalcă
dispoziţiile sau principiile Constituţiei", alin.
(3) al aceluiaşi articol stabilind că instanţa constituţională „se pronunţă
numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată
[...]".
Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri că
nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanţele
judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul
sistemului căilor de atac prevăzut de lege.
In acest sens, potrivit art.
126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de
lege".
In consecinţă, prevederile de lege criticate nu pot fi
supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul invocat, excepţia urmând
a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 din Legea fondului funciar nr.
18/1991, excepţie ridicată de Diana Maria Diaconu în dosarele nr.
6.509/318/2007 şi nr. 15.408/318/2007 ale Judecătoriei Târgu Jiu.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 mai 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu