DECIZIE   Nr. 53 din 21 martie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata si modificata

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 366 din  7 august 2000

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Paula C. Pantea        - procuror
    Claudia Miu            - magistrat-asistent sef

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata si modificata, exceptie ridicata de Petre Petrisor in Dosarul nr. 972/1998 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 7 martie 2000 si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 14 martie 2000 si apoi pentru data de 21 martie 2000.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 6 mai 1999, Curtea Suprema de Justitie - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata si modificata, exceptie ridicata de Petre Petrisor in Dosarul nr. 972/1998, aflat pe rolul acelei instante. Obiectul cauzei il constituie infractiunea de favorizare a infractorului in forma continuata, retinuta in sarcina lui Petre Petrisor, care in momentul savarsirii faptei avea calitatea de judecator. Ministrul justitiei, la data de 6 iunie 1997, a avizat cercetarea sa penala, in temeiul dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata si modificata.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, in esenta, ca dispozitiile legale cuprinse in art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicata, nu sunt in concordanta cu statutul judecatorilor, consacrat prin art. 124 din Constitutie, potrivit caruia judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, iar promovarea, transferarea si sanctionarea lor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, in conditiile legii. Intrucat prin art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicata, se prevede ca magistratii nu pot fi cercetati, retinuti, arestati, perchezitionati sau trimisi in judecata fara avizul ministrului justitiei, autorul exceptiei considera ca se incalca "dispozitiile constitutionale care garanteaza independenta magistratilor si inamovibilitatea lor fata de puterea politica si celelalte autoritati de stat". "Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate judecatoreasca distincta [...] care nu apartine executivului si nu este condus de ministrul justitiei. Acesta, la lucrarile si pentru adoptarea deciziilor Consiliului, nu are drept de vot. Potrivit Constitutiei, sanctionarea judecatorilor poate fi dispusa numai de Consiliul Superior al Magistraturii." Fata de prevederile art. 10 lit. f) din Codul de procedura penala, avizul ministrului justitiei este o conditie legala necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale, avand rol determinant atat pentru punerea in miscare, cat si pentru exercitarea acesteia. Raportand dispozitiile art. 10 lit. f) din Codul de procedura penala la cele ale art. 11 pct. 1 lit. c) din acelasi cod, lipsa avizului ministrului justitiei duce la solutia de incetare a urmaririi penale. Se arata, in continuare, ca prevederile constitutionale ale art. 37 alin. (3) interzic magistratilor sa faca parte din partide politice, iar cele ale art. 35 alin. (1) interzic asocierea lor in partide politice; cu toate acestea, desi magistratii sunt inamovibili, totusi avizul pentru cercetarea si trimiterea lor in judecata este emis de "ministrul justitiei, membru al Guvernului, om politic plasat in afara autoritatii judecatoresti".
    Curtea Suprema de Justitie - Sectia penala, exprimandu-si opinia, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata, intrucat nu exista nici o contradictie intre, pe de o parte, dispozitiile constitutionale cuprinse in art. 124 si 133 si, pe de alta parte, prevederile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicata, si cele cuprinse in Regulamentul de functionare a Consiliului Superior al Magistraturii. Instanta apreciaza ca, intrucat art. 91 din Legea nr. 92/1992, republicata, este plasat in titlul VI referitor la drepturile si indatoririle magistratilor, aceste prevederi reprezinta masuri de protectie a magistratilor, care nu sunt de natura sa incalce drepturile conferite acestora prin Constitutie. Reprezentantul Ministerului Public, prin concluziile puse in fata instantei unde a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate, opineaza in sensul ca aceasta nu este intemeiata.
    In conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si putea exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca exceptia nu este intemeiata, precizand ca este de acord cu argumentele prezentate in opinia instantei de judecata.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecatorului-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
    Obiectul exceptiei il constituie dispozitiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, avand urmatorul cuprins: "Magistratii nu pot fi cercetati, retinuti, arestati, perchezitionati sau trimisi in judecata fara avizul ministrului justitiei."
    Autorul exceptiei sustine ca aceasta dispozitie legala incalca prevederile art. 124 alin. (1) din Constitutie. Din motivarea cuprinsa in cererea formulata in sustinerea exceptiei rezulta ca este vizata teza finala a art. 124 alin. (1) din Constitutie, care prevede: "Promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, in conditiile legii."
    Examinand legalitatea sesizarii, Curtea retine ca, potrivit dispozitiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, "Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, de care depinde solutionarea cauzei".
    Din motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, ca si din actele si lucrarile dosarului aflat pe rolul instantei de judecata rezulta ca obiectul cauzei penale il constituie infractiunea de favorizare a infractorului in forma continuata, retinuta in sarcina autorului exceptiei, care avea calitatea de judecator in momentul savarsirii faptei. In speta, actiunea penala a fost pusa in miscare existand avizul ministrului justitiei din data de 6 iunie 1997, aviz emis in temeiul art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata.
    Prin dispozitiile ce fac obiectul exceptiei de neconstitutionalitate legiuitorul a prevazut existenta acestui aviz ca o masura de protectie a magistratilor. Intr-adevar, aceste dispozitii legale se coreleaza cu cele ale art. 10 lit. f) din Codul de procedura penala, articol care reglementeaza cazurile cand punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale este impiedicata si care are urmatorul cuprins: "Actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata daca: [...]
    f) lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale;"
    Curtea constata, pe de o parte, ca avizul ministrului justitiei are natura juridica a unui act-conditie pentru punerea in miscare a actiunii penale si, pe de alta parte, ca, in ipoteza in care dispozitiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicata, ar fi declarate neconstitutionale, consecinta ar fi aceea ca ele ar deveni inaplicabile. Intr-o asemenea situatie exercitarea actiunii penale impotriva magistratilor nu ar mai fi conditionata de avizul ministrului justitiei. In speta insa o asemenea decizie a Curtii nu ar produce nici un efect, intrucat constatarea neconstitutionalitatii dispozitiilor legale criticate nu ar constitui un impediment pentru continuarea actiunii penale, in cazul autorului exceptiei ce face obiectul prezentei decizii, deoarece instanta, o data sesizata, va exercita in continuare actiunea penala, existenta sau inexistenta avizului ministrului justitiei fiind lipsita de orice relevanta.
    Se constata, asadar, ca in speta nu este indeplinita conditia de admisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate prevazuta de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, deoarece solutionarea cauzei de catre instanta de judecata nu depinde, in stadiul in care se afla procesul penal, de dispozitiile legale criticate.
    In consecinta, rezulta ca exceptia de neconstitutionalitate urmeaza sa fie respinsa ca inadmisibila, in temeiul alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca fiind inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata si modificata, exceptie ridicata de Petre Petrisor in Dosarul nr. 972/1998 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 21 martie 2000.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat-asistent sef,
                              Claudia Miu

                              OPINIE SEPARATA

    Exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca este neintemeiata si ar trebui sa fie respinsa ca atare. Dispozitiile legale criticate nu sunt contrare prevederilor art. 124 din Constitutie, referitoare la statutul magistratilor, si nici celor ale art. 133, referitoare la atributiile Consiliului Suprem al Magistraturii. Faptul ca, potrivit dispozitiilor legale in discutie, magistratii, procurorii sau judecatorii nu pot fi cercetati, retinuti, arestati, perchezitionati sau trimisi in judecata fara avizul ministrului justitiei nu poate fi considerat ca o incalcare a statutului magistratilor, a independentei acestora in activitatea judiciara, ci, dimpotriva, ca un mijloc de aparare a acestui statut si a prestigiului magistraturii impotriva unor actiuni nejustificate sau abuzive ale organelor de urmarire penala. Dispozitiile art. 91 alin. 2 sunt incluse in titlul VI al Legii nr. 92/1992, referitor la drepturile si indatoririle magistratilor, de unde rezulta natura lor juridica de masuri de protectie a magistratilor. S-ar putea discuta, desigur, cu privire la necesitatea instituirii unei astfel de masuri de protectie in favoarea magistratilor, insa nu poate fi pusa la indoiala natura sa juridica.
    In speta, autorul exceptiei de neconstitutionalitate nu contesta necesitatea conditionarii efectuarii oricaror acte de urmarire penala impotriva unui magistrat de un aviz al unei autoritati, insa considera ca aceasta autoritate trebuie sa fie Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu ministrul justitiei care, aflandu-se in structura guvernamentala, aduce atingere, prin exercitarea acestui drept, inviolabilitatii si independentei judecatorului. Aceasta critica este insa neintemeiata. Potrivit legii, ministrul justitiei are un rol foarte important in selectionarea, pregatirea si verificarea cunostintelor viitorilor magistrati, in vederea admiterii acestora in magistratura. Fara sa intervina in activitatea judiciara a magistratilor, care sunt independenti si inamovibili, ministrul justitiei poate si trebuie sa cunoasca modul in care acestia isi indeplinesc indatoririle. Nu se poate concepe ca el sa fie indiferent sau sa ignore cazurile in care magistratii au savarsit ori sunt suspecti ca au savarsit fapte prevazute de legea penala. Ca unul care raspunde de activitatea judecatorilor, de modul cum se infaptuieste justitia si implicit de prestigiul de care judecatorii se bucura, ministrul justitiei este interesat si este cel mai indicat sa verifice si sa sesizeze, daca este cazul, punerea sub urmarire penala a unui magistrat. Este evident ca orice caz in care un magistrat se dovedeste ca a incalcat legea penala arunca o umbra asupra prestigiului intregii magistraturi. Tocmai de aceea singurul chemat sa avizeze urmarirea penala a unui magistrat este ministrul justitiei, iar acest drept de aviz implica angajarea raspunderii sale personale, persoana interesata avand dreptul de a-l actiona in justitie pentru avizarea sau refuzul de a aviza urmarirea penala a unui magistrat pe care il considera vinovat sau, dimpotriva, nevinovat de savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, lucru mai greu, daca nu imposibil de realizat in cazul unui eventual aviz al Consiliului Suprem al Magistraturii.
    Sub aspect procesual, avizul ministrului justitiei reprezinta o conditie necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale, iar potrivit art. 10 alin. 1 lit. f) din Codul de procedura penala, lipsa acestui aviz este o cauza care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale. Daca ministrul justitiei a dat avizul prevazut de lege si s-a pornit procesul penal impotriva magistratului, acesta poate ridica exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale care prevad dreptul ministrului justitiei de a da avizul, care a stat la baza trimiterii sale in judecata, iar exceptia astfel ridicata nu poate fi considerata ca fiind inadmisibila si urmeaza sa fie examinata in fond.

                               Judecator,
                     prof. univ. dr. Costica Bulai

                                   *

                            OPINIE SEPARATA

    Prin Decizia nr. 53 din 21 martie 2000, decizie prezentata mai inainte, Curtea Constitutionala, cu votul majoritatii judecatorilor, a respins, ca fiind inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca.
    Fata de aceasta decizie, pentru motivele pe care le vom expune, ne ingaduim sa formulam o opinie separata.

    I. Consideratii prealabile
    1. Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca a fost supusa unor modificari succesive.
    Se constata insa ca aceste modificari nu au privit si art. 91 alin. 2, ale carui dispozitii formeaza obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, continutul sau fiind acelasi ca la momentul adoptarii legii.
    2. Ministerul Justitiei, in temeiul acestui text de lege, a avizat la 6 iunie 1997 cercetarea penala a unui judecator.
    3. In fata Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a art. 91 alin. 2, iar suprema instanta, considerand-o ca nefondata, in sensul ca nu exista nici o contradictie intre dispozitiile art. 124 si 133 din Constitutie si dispozitiile legale criticate, a sesizat Curtea Constitutionala. In opinia noastra aceasta pozitie a Curtii Supreme de Justitie, cea mai inalta instanta judecatoreasca si unde profesionalismul si competenta sunt la ele acasa, este plina de semnificatii juridice. Din faptul ca a fost sesizata Curtea Constitutionala rezulta neindoielnic ca suprema instanta judecatoreasca, aplicand dispozitiile art. 23 din Legea nr. 47/1992, a constatat ca, procedural, exceptia este admisibila si nu suntem deci in prezenta cazurilor de inadmisibilitate acolo prezentate. Singura interpretare corecta a incheierii de sesizare este in sensul ca exceptia este admisibila procedural, pentru ca altfel chiar Curtea Suprema de Justitie ar fi facut aplicatiunea alin. (6) din art. 23 potrivit caruia: "Daca exceptia este inadmisibila, fiind contrara prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta o respinge printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala."
    4. Avizul ministrului justitiei, prevazut de art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, este o conditie legala necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale. Efectele sale juridice rezulta foarte clar din art. 10 lit. f). al Codului de procedura penala, in sensul caruia actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata daca "lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale". Aceste dispozitii trebuie coroborate cu art. 11 lit. c) din acelasi cod, in sensul caruia se decide incetarea urmaririi penale daca acest aviz lipseste.
    Fara indoiala acest aviz nu este o simpla apreciere, efectele sale juridice apropiindu-l, evident, de avizul conform. El asigura ministrului justitiei o anumita "putere" in raporturile sale cu judecatorii si excede dimensiunilor activitatii administrative.

    II. Privitor la decizia de respingere, ca inadmisibila, a exceptiei
    1. Art. 23 din Legea nr. 47/1992 cuprinde atat dispozitii de competenta, cat si de procedura. In sensul dispozitiilor acestuia o exceptie de neconstitutionalitate este admisibila, procedural, daca: este ridicata in fata instantelor judecatoresti; priveste legi sau ordonante ori dispozitii din acestea, in vigoare, de care depinde solutionarea cauzei; este ridicata de parti sau de catre instanta de judecata; constitutionalitatea dispozitiilor legale nu a fost stabilita potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie; prevederile legale nu au fost constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.
    Curtea Suprema de Justitie nu a identificat nici o cauza de inadmisibilitate procedurala si deci, in consecinta, a sesizat Curtea Constitutionala.
    2. Prin decizia sa Curtea Constitutionala considera ca exceptia este inadmisibila, in principal pentru ca: dispozitia legala criticata are valoare de masura legala de protectie a magistratilor; daca dispozitia legala ar fi declarata neconstitutionala ea ar deveni inaplicabila; ca atare, in viitor, exercitarea actiunii penale impotriva magistratilor nu ar mai fi conditionata de avizul ministrului justitiei; in speta decizia Curtii nu ar avea nici un efect, intrucat constatarea neconstitutionalitatii dispozitiilor legale criticate nu ar constitui un impediment pentru continuarea actiunii penale, deoarece instanta, deja sesizata, o va exercita in continuare; in speta nu este indeplinita conditia de admisibilitate prevazuta de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, intrucat solutionarea cauzei de catre instanta de judecata nu depinde de dispozitiile legale criticate.
    3. Nu putem face abstractie de dificultatile evidente in identificarea "veninului neconstitutional" al dispozitiei legale in cauza. Mai ales ca, apreciata ca masura de protectie a judecatorilor, dispozitia legala este considerata ca neconstitutionala tocmai de un subiect de drept "protejat" astfel. Dar, si acest lucru intereseaza aici, trebuia ca exceptia de neconstitutionalitate sa fie apreciata ca admisibila procedural. Numai astfel se putea trece la pasul urmator, si anume la identificarea unei solutii pe fondul exceptiei, asa cum corect a procedat Curtea Suprema de Justitie.
    4. In raport cu cele mai inainte expuse, consideram ca exceptia nu trebuia respinsa in temeiul art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
    In opinia noastra, in speta suntem in situatia unei dispozitii legale "de care depinde solutionarea cauzei". S-ar putea reprosa exceptiei "inutilitatea", deoarece procesul penal o data pornit continua, dar "inutilitatea" nu este nominalizata in continutul art. 23. Este dificil de motivat ca de o dispozitie legala, cuprinsa in Codul de procedura penala in art. 9 si urmatoarele (Actiunea penala), nu depinde judecarea cazului in care se contesta tocmai situatii legale privind declansarea actiunii penale. Mai mult, trebuiau aplicate in speta dispozitiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit carora Curtea se pronunta numai asupra problemelor de drept si numai asupra intelesului contrar Constitutiei al dispozitiilor legale. Or, Curtea a mers mai departe, spre concretul situatiei de fapt, spre oportunitate. Daca ducem mai departe rationamentul din decizie, putem sa ajungem, fara a exagera, la o concluzie care iese din spiritul institutiei controlului de constitutionalitate, si anume ca art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 nu poate forma niciodata obiect al controlului.
    Si aceasta pentru ca exceptiile de neconstitutionalitate ar fi mereu inadmisibile procedural si totdeauna ar fi evitata discutia de fond. Intr-o asemenea situatie s-ar putea interpreta ca art. 144 lit. c) din Constitutie permite ca unele dispozitii legale sa nu poata fi supuse controlului de constitutionalitate pe calea exceptiilor.
    5. Cat priveste interpretarea dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, aceasta trebuie sa sustina intotdeauna litera si spiritul Constitutiei privind suprematia acesteia, privind functiile Curtii Constitutionale, privind marile principii de organizare a democratiei constitutionale. De aceea cazurile de inadmisibilitate acolo nominalizate trebuie interpretate ca urmarind sa asigure exceptiilor de neconstitutionalitate indeplinirea unor rigori juridice si nu ca procedee de ocolire a justitiei constitutionale.
    Intr-o asemenea viziune am considerat ca exceptia de neconstitutionalitate era admisibila procedural, Curtea oferindu-si astfel calea spre efortul de a examina in fond constitutionalitatea dispozitiei legale criticate.

    III. Privitor la constitutionalitatea dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992
    Subliniind inca o data dificultatea identificarii "veninului neconstitutional" al dispozitiilor legale criticate, consideram ca aceasta dispozitie are un inteles contrar Constitutiei.
    1. Atributia ministrului justitiei de a aviza cercetarea, retinerea, arestarea, perchezitionarea sau trimiterea in judecata a magistratilor contravine dispozitiilor constitutionale care reglementeaza raporturile dintre puterile publice si echilibrul acestora. Acest text de lege da in competenta ministrului justitiei, autoritate executiva, o atributie care priveste puterea judecatoreasca, implicandu-l mai mult decat permite Constitutia in sfera acesteia.
    2. Constitutia realizeaza, cat priveste autoritatea judecatoreasca, o simetrie intre independenta judecatorilor, inamovibilitate si raspunderea lor juridica. Implicarea ministrului justitiei in continutul acestor dimensiuni constitutionale este contrara literei si spiritului Constitutiei.
    3. Pozitia politica a ministrului justitiei, care nu este magistrat in sensul Constitutiei, justifica de ce atributiile sale nu pot privi regulile aplicabile judecatorilor, deoarece acestia sunt independenti si se supun numai legii.
    4. Desi avizul este o exceptie, el nu poate fi o protectie juridica pentru judecatori, iar faptul ca in speta tocmai o asemenea ipostaza este pusa in discutie are semnificatii multiple.
    5. Textul de lege este criticabil si pentru faptul ca prin Constitutie s-a creat Consiliul Superior al Magistraturii, autoritate publica care prin functiile sale intermediaza si mediaza raporturile constitutionale dintre puterea judecatoreasca si executiv. Intr-o interpretare corecta a dispozitiilor constitutionale, implicarile dintre justitie si executiv trebuie sa se realizeze numai prin aceasta autoritate publica.
    6. Din moment ce raspunderea disciplinara a judecatorilor este data prin Constitutie Consiliului Superior al Magistraturii, acesta avand rolul de consiliu disciplinar, este dificil de argumentat ca ministrului justitiei ii este ingaduit sa se implice, chiar si prin avize, in raspunderea penala a acestora. De altfel art. 124 alin. (1) teza a doua din Constitutie prevede ca "Promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, in conditiile legii." Acest text trebuie interpretat in cel mai larg sens posibil, si anume de protectie a judecatorilor. Legea poate detalia dispozitia constitutionala, dar nu poate exclude dreptul de decizie al Consiliului Superior al Magistraturii.
    7. In stabilirea concordantei dintre textul de lege criticat si Constitutie trebuie avute in vedere dispozitiile constitutionale (art. 133) in sensul carora ministrul poate prezida Consiliul Superior al Magistraturii in cazul discutarii propunerilor de numire in functie, dar fara drept de vot. Aceste dispozitii exprima foarte clar pozitia constitutionala a ministrului justitiei in asigurarea functionarii intregului sistem al justitiei.
    8. Raporturile constitutionale dintre judecatori si ministrul justitiei au un alt continut decat cele dintre acesta si procurori, deoarece, cat ii priveste pe acestia din urma, Constitutia stabileste, prin art. 131 alin. (1), ca isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei. Mai mult, potrivit aceluiasi text constitutional, procurorii isi desfasoara activitatea potrivit altor principii decat judecatorii. Desi si judecatorii si procurorii sunt magistrati in sensul constitutional, particularitatile si distinctiile dintre aceste doua categorii sunt clar stabilite prin Constitutie.
    9. In stabilirea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice Constitutia impune o simetrie juridica a situatiilor ce pot interveni.
    Astfel, cat priveste raspunderea, Constitutia si legile, in principiu, permit declansarea procedurilor prin tehnici care sa nu rupa legaturile firesti rezultate din constituirea autoritatilor si din natura lor juridica. Reamintim: regulile privind imunitatea parlamentara unde se cere incuviintarea Camerei; regulile privind judecatorii Curtii Supreme de Justitie potrivit carora acestia nu pot fi urmariti penal sau contraventional ori trimisi in judecata fara autorizarea Presedintelui Romaniei; regulile privind judecatorii Curtii Constitutionale potrivit carora acestia nu pot fi arestati sau trimisi in judecata penala ori contraventionala decat cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputatilor, al Senatului sau a Presedintelui Romaniei.
    Rezulta ca in declansarea unor asemenea proceduri rolul de a aviza revine autoritatii care a desemnat in functie demnitarul sau functionarul public.
    Evident, textul legal criticat se abate de la sistemul acestor tehnici constitutionale si legale. Masura, considerata de protectie procesuala, ar fi trebuit sa fie in competenta fie a unei autoritati care numeste magistratii, fie in cea a Consiliului Superior al Magistraturii.
    10. Nu poate ramane in afara discutiei, ipotetic, ceea ce s-ar produce prin declararea acestui text de lege ca neconstitutional.
    O prima consecinta s-ar apropia de crearea unui vid legislativ privind actiunea penala referitoare la judecatori, altii desigur decat cei de la Curtea Suprema de Justitie. O asemenea ipoteza trebuie privita cu rezerve, deoarece s-ar aplica si judecatorilor regimul juridic general aplicabil cetatenilor. De altfel principiul constitutional al egalitatii implica restrangerea unor privilegii procedurale chiar daca acestea sunt mijloace de protectie.
    Dar aici exista si un remediu legal foarte clar. Potrivit art. 25 din Legea nr. 47/1992 decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei prevederi legale se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului. Evident, dispozitia mentionata asigura nu numai informarea autoritatilor nominalizate cu situatia creata, ci si posibilitatea acestora de a interveni cu reglementari noi in domeniul vizat. Aceasta este insa problema Guvernului si, desigur, a Parlamentului.

                                Judecator,
                       prof. univ. dr. Ioan Muraru

                                    *

                             OPINIE SEPARATA

    1. Nu impartasesc solutia respingerii exceptiei, ca fiind inadmisibila. Personal, opinez ca se impunea examinarea acesteia pe fond, cu concluzia ce s-ar fi degajat in urma unei atare examinari.
    2. Pe fond, consider exceptia ca fiind intemeiata. Constitutia Romaniei consacra principiul independentei judecatorului. Art. 123 alin. (2) prevede: "Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii." Sunt de esenta oricarei organizari judecatoresti, intr-o societate democratica, asigurarea si garantarea efectiva a independentei judecatorilor. Inamovibilitatea acestora, prevazuta, de asemenea, in Constitutie, reprezinta de fapt o garantie constitutionala, dezvoltata intr-o norma legala, a bunei administrari a justitiei si o masura de protectie in fata oricarei ingerinte. Inamovibilitatea reprezinta o situatie pe care o creeaza legea de organizare judecatoreasca, in temeiul principiului constitutional, in baza careia judecatorii nu pot fi mutati, inaintati, sanctionati decat cu paza unor garantii inscrise in lege. Atat independenta judecatorilor, cat si inamovibilitatea acestora (impreuna cu alte garantii, cum ar fi, spre exemplu, o retributie decenta), sunt conditii ale bunei functionari a justitiei. In mod deosebit, datorita faptului ca judecatorul este independent si inamovibil, pozitia lui se deosebeste de cea a organului administrativ. De aceea, in spiritul acestui principiu, judecatorul trebuie sa fie la adapost, in mod real, in fata oricarei ingerinte politice sau administrative. Acesta este, de altfel, si spiritul solutiilor promovate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care, in numeroase cauze, a subliniat nevoia existentei unor suficiente garantii de independenta a judecatorului fata de executiv.
    Cetateanul care se adreseaza justitiei si care are dreptul constitutional la un proces echitabil trebuie sa aiba convingerea ca solutionarea actiunii sale va fi realizata de o instanta independenta si impartiala. Chiar si aparenta unei eventuale ingerinte trebuie eliminata.
    De altfel, instituind o structura noua, Consiliul Superior al Magistraturii, plasata in interiorul autoritatii judecatoresti, legiuitorul constituant a urmarit in fapt infiintarea unui organism care sa se interpuna intre puterea executiva si cea judecatoreasca, in scopul fundamental al asigurarii independentei justitiei. Atat in Constitutie, cat si in legea de organizare judecatoreasca sunt prevazute drepturi, dar si obligatii pentru judecatori, iar organul specific, abilitat pentru a constata abateri de la statutul deontologic al profesiei si a adopta masuri in consecinta, este Consiliul Superior al Magistraturii, in conformitate cu art. 124 din Constitutie, care prevede: "Promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii". La lucrarile Consiliului, atunci cand indeplineste rolul de instanta disciplinara, ministrul justitiei nu participa la dezbateri. Intre masurile ce pot fi promovate de Consiliu se numara si aceea, extrem de grava, a indepartarii din justitie. Personal, nu pot observa nici un impediment ca acest organism, din moment ce poate promova chiar o masura atat de severa, sa nu poata fi abilitat legal sa emita avizul pentru cercetarea, retinerea, arestarea, perchezitionarea sau trimiterea in judecata a magistratului. Se pot imagina, desigur, si alte solutii legislative care sa evite implicarea ministrului justitiei in acest proces.
    Necesitatea avizului, prevazuta de art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, reprezinta, asa cum bine retine instanta de judecata, o importanta garantie legala, numai ca paza acestei garantii nu trebuie, in opinia noastra, sa se afle in sarcina unei autoritati administrative (ministrul justitiei), ci in aceea a unei structuri aflate in sfera autoritatii judecatoresti.

                                Judecator,
                               Nicolae Popa