Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.522 din 15.05.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 530 din 31 iulie 2012



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Ladaru şi Petruţa Elena Petrescu în Dosarul nr. 15.017/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.571D/2011.La apelul nominal se prezintă autorii excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată şi păstrarea jurisprudenţei Curţii în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 15.017/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 581 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Ion Ladaru şi Petruţa Elena Petrescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de ordonanţă preşedinţială prin care să se dispună evacuarea autorilor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale privind dreptul la apărare şi la un proces echitabil prin interdicţia impusă instanţei de judecată de a face aprecieri de fond asupra stării de fapt şi asupra dreptului dedus judecăţii. Într-o astfel de procedură părţile nu îşi pot face apărări şi administra probe.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctele de vedere reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 244 din 4 martie 2008, nr. 809 din 19 mai 2009, nr. 1.534 din 17 noiembrie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, nr. 432 din 24 iunie 2009 şi nr. 93 din 10 februarie 2010.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorilor excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează prevederile art. 581 din Codul de procedură civilă având următorul cuprins: „Instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.Ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor şi chiar atunci când există judecată asupra fondului. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.Ordonanţa este vremelnică şi executorie. Instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.“Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 27 alin. (1) privind inviolabilitatea domiciliului, art. 41 alin. (2) referitor la dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 136 referitor la proprietate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 244 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, făcând referire la jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat asupra textului de lege criticat prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare, reţinând următoarele:Dispoziţiile criticate instituie o procedură specială potrivit căreia instanţa de judecată poate dispune, prin ordonanţă preşedinţială, luarea unor măsuri cu caracter vremelnic a căror urgenţă este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Prin procedura de urgenţă instituită de art. 581 din Codul de procedură civilă, nu numai că nu se aduce vreo îngrădire dreptului persoanei la apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, se creează posibilitatea pentru cel vătămat într-un drept legitim de a se adresa justiţiei în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Referitor la celelalte prevederi constituţionale pretins încălcate, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în speţă, ipoteza lor normativă nevizând dreptul de proprietate, inviolabilitatea domiciliului sau dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Ladaru şi Petruţa Elena Petrescu în Dosarul nr. 15.017/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 522/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 522 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 522/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu