DECIZIE Nr.
513 din 27 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 493 alin. 1 si art. 673 9 din Codul
de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 332 din 19 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 şi art. 6739
din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
loan-George Istrate în Dosarul nr. 11.097/303/2006 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 27 mai 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 11.097/303/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a
V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 şi art. 6739
din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată de loan-George
Istrate cu ocazia soluţionării apelurilor formulate împotriva
Sentinţei civile nr. 2.330 din 3 aprilie 2008, pronunţată de
Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti într-o cauză civilă
având ca obiect partaj bunuri comune.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
invocă înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin.
(1), art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi alin. (3) şi art. 53.
In acest sens arată, în esenţă, că, prin posibilităţile
pe care dispoziţiile legale criticate le instituie în favoarea
creditorului unuia dintre soţi, lipsesc de conţinut garanţia
constituţională a dreptului de proprietate privată. De asemenea,
arată că posibilitatea instanţei de judecată de a dispune
partajarea bunurilor, la cererea creditorului şi când numai unul dintre
soţi este debitor, are semnificaţia restrângerii exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi, respectiv o restrângere a
dreptului de proprietate şi a atributelor acestuia. In fine, autorul
excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate înfrâng
art. 47 din Constituţie referitoare la dreptul la un trai decent, deoarece
„se ajunge la situaţia ca o persoană tânără, fără
alte posibilităţi materiale, să fie lipsită de dreptul
său şi să fie obligată să îşi continue existenta
fără a avea o locuinţă".
Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate,
aşa cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie
dispoziţiile art. 493 şi art. 6739 din Codul de
procedură civilă. In realitate, autorul excepţiei critică
doar dispoziţiile alin. 1 al art. 493 şi art. 6739 din
Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
- Art. 493 alin. 1: „Creditorii personali ai unui
debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să
urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate
comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala
acestora.";
- Art. 6739: „La formarea şi
atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi
de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine
fiecăreia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor,
domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre
coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut
construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau
altele asemenea."
In susţinerea
neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul
excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale
ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1),
alin. (2) teza întâi şi alin. (3) privind dreptul de proprietate privată
şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că asupra dispoziţiilor art. 493 alin. 1 din
Codul de procedură civilă s-a pronunţat prin Decizia nr. 921 din
18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 790 din 21 noiembrie 2007. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că,
departe de a contraveni prevederilor art. 44 din Constituţie ce au ca
obiect garantarea dreptului de proprietate, reglementarea legală
dedusă controlului le dă expresie, întrucât împărţeala pe
care o instituie, ca o condiţie prealabilă imperativă a
realizării creanţei faţă de debitorul coproprietar,
constituie o măsură de protecţie a dreptului celuilalt
coproprietar, care nu are calitatea de debitor fată de creditorul
urmăritor.
Aşa fiind, dispoziţiile art. 493 alin. 1 din
Codul de procedură civilă sunt în concordanţă cu
prevederile constituţionale ale art. 44, inclusiv cu cele ale art. 53,
deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o
restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a
arătat anterior, nu s-a constatat.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 6739
din Codul de procedură civilă, se constată că acestea au
mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin
Decizia nr. 182 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 408 din 11 iunie 2003, Curtea a observat că textul
de lege criticat pentru neconstituţionalitate stabileşte criteriile
de care instanţa trebuie să ţină seama la formarea şi
atribuirea loturilor pentru realizarea împărţelii judiciare.
Examinând aceste criterii legale, Curtea a reţinut că existenţa
lor este justificată raţional şi obiectiv, având finalitatea de
a îndruma instanţa tocmai pentru a evita arbitrarul în formarea loturilor
şi atribuirea lor acelor părţi care au un drept de proprietate
comună. Textul criticat nu prevede, prin reglementarea criteriilor, niciun
fel de inegalitate sau discriminare, întrucât, fără a se crea vreo
diferenţiere, este aplicabil tuturor părţilor, în aceeaşi
măsură. în consecinţă, Curtea a constatat că nu sunt
încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale,
atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii
îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 493 alin. 1 şi art. 6739 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan-George Istrate
în Dosarul nr. 11.097/303/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a
V-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 27 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman