Decizia Nr.504 din 30.06.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2962 şi ale art. 29621 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 610 din 12 august 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Fabian Niculae	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296² şi ale art. 296²¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Daniela Stamule în Dosarul nr. 3.968/118/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 174D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra soluţiei legislative criticate prin deciziile nr. 335 din 10 martie 2011 şi nr. 351 din 24 iunie 2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 5 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.968/118/2014, Tribunalul Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296² şi ale art. 296²¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Daniela Stamule întro cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unei decizii de impunere a organelor fiscale.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate care instituie obligativitatea plăţii contribuţiei la fondul de asigurări sociale de sănătate, ca efect al dreptului absolut al statului în cadrul unor raporturi de drept public unilateral (ius domini) de a colecta obligaţiile băneşti faţă de bugetul statului, sunt neconstituţionale, în condiţiile în care Constituţia consacră obligativitatea plăţii de către resortisanţi doar a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la cheltuielile publice. Neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate apare şi mai clar în condiţiile în care noţiunea de contribuţie de asigurări sociale de sănătate, aşa cum este ea reglementată de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi chiar de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în art. 2, nu poate, în niciun caz, echivala cu noţiunea de impozit sau taxă. Legiuitorul a înţeles să lege naşterea raportului juridic în urma căruia se dobândeşte calitatea de asigurat de încheierea unui contract de asigurare, altfel art. 211 privind persoanele asigurate din Legea nr. 95/2006 nu ar avea niciun rost. Existenţa obligaţiei de plată a acestei contribuţii ope legis nu ar putea fi reţinută decât în lipsa reglementării necesităţii încheierii unui contract de asigurare. Pe de altă parte, dacă Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii ar fi stabilit un sistem obligatoriu de plată al acestor contribuţii, nu ar fi trebuit să condiţioneze plata acestora de prestarea serviciilor medicale. Astfel, din modul cum este reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate din România reiese fără tăgadă faptul că noţiunea de contribuţii de asigurări sociale de sănătate nu poate fi echivalată cu noţiunea de taxă sau impozit. Noţiunea de contribuţie exclude, de principiu, caracterul obligatoriu absolut al obligaţiei de plată, obligaţie care este condiţionată, în definitiv, de dobândirea calităţii de asigurat şi, in extenso, de încheierea unui contract de asigurare.6. Tribunalul Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, menţionând jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 335 din 10 martie 2011 şi nr. 351 din 24 iunie 2014.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este formulat în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 296² şi ale art. 296²¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Din examinarea excepţiei rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 296² şi ale art. 296²¹ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi care au următorul conţinut:

– Art. 296²: „În sensul prezentului titlu, contribuţiile sociale definite la art. 2 alin. (2) sunt contribuţii sociale obligatorii.“;

– Art. 296²¹ alin. (1) lit. d): „(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, după caz: [...] d) persoanele care realizează venituri din profesii libere;“.12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 privind contribuţiile financiare. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile Legii fundamentale, garantând prin art. 34 dreptul la ocrotirea sănătăţii, nu consacră şi existenţa unui drept fundamental al persoanei la alegerea furnizorului serviciilor medicale (a se vedea Decizia nr. 128 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2012). 14. Totodată, prin Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, ori Decizia nr. 1.011 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Curtea a statuat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, astfel că obligaţia de contribuţie la acest sistem reprezintă de fapt o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor.15. De asemenea, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Curtea a reţinut că, datorită solidarităţii celor care contribuie, sistemul public de asigurări sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor.16. Curtea mai observă că prin Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, a reţinut că Legea nr. 95/2006 a instituit un sistem care să permită populaţiei accesul la serviciile medicale, acces condiţionat, însă, de plata unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Totodată, Legea nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătăţii populaţiei, în temeiul principiului solidarităţii şi al subsidiarităţii, consacrat de art. 208 alin. (3) lit. b) din această lege. În acest sens, prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că „obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minim de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Toate acestea reprezintă, de fapt, «o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor»“ (a se vedea şi considerentele Deciziei nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014, paragraful 15). 17. Distinct de cele de mai sus, Curtea mai constată că dispoziţiile art. 56 din Constituţie trebuie coroborate cu cele ale art. 139 alin. (3) din Constituţie potrivit cărora „Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora“. Astfel, contribuţiile datorate potrivit dispoziţiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătăţii populaţiei. Cuantumul acestor contribuţii se raportează la venitul persoanei fizice, dar serviciile medicale de care beneficiază nu sunt limitate la valoarea contribuţiei achitate.18. Aşadar, contribuţiile de asigurări sociale de sănătate reprezintă contribuţii a căror destinaţie este Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi îşi au reflectarea în textele constituţionale menţionate, astfel încât susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate urmează să fie respinse ca neîntemeiate. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniela Stamule în Dosarul nr. 3.968/118/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 296² şi ale art. 296²¹ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae