Decizia Nr.503 din 04.07.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Dumitru Popa, Maria Nasta, Ana Bălaşa şi Iuliana Valentina Coşeru (Popa), în Dosarul nr. 7.374/118/2015 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.040D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note de şedinţă prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Încheierea din 12 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.374/118/2015, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Popa, Maria Nasta, Ana Bălaşa şi Iuliana Valentina Coşeru (Popa), într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 contravine principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituţie, în măsura în care intervine în domeniul de aplicare temporală a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 şi ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcţionarea Comisiei centrale şi a comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998, astfel cum art. 8 din Legea nr. 9/1998 a fost interpretat prin Decizia nr. 21/2007*) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.*) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 21/2007 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.7. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciază că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 este neconstituţional în măsura în care consacră un tratament discriminatoriu între beneficiarii plăţilor făcute în baza Legii nr. 9/1998, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, şi cei care vor primi plăţile ulterior lunii decembrie 2014. În opinia autorilor excepţiei, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor s-ar situa mai presus de lege prin emiterea de acte administrative cu încălcarea Deciziei nr. 21/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în baza acesteia.8. În ceea ce priveşte pretinsa contrarietate a dispoziţiilor de lege criticate cu art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, autorii excepţiei susţin această critică prin invocarea practicii recente a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 694 din 20 octombrie 2015. Astfel, arată că, în materii şi domenii juridice diferite, dar cu ipoteze similare care, aparent, au consacrat dreptul statului de a nu plăti despăgubiri pentru sumele pe care era ţinut să le restituie, Curtea Constituţionala a constatat neconstituţionalitatea art. 124 alin. (1) din Ordonanţa Guvernuluinr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală care permitea organelor fiscale dreptul de a nu plăti dobânzi pentru sumele plătite de contribuabil şi care se impunea a fi restituite doar la momentul soluţionării cererii de restituire. Prin urmare, raţionamentul expus de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 694 din 20 octombrie 2015, în opinia autorilor excepţiei, ar fi aplicabil cu atât mai mult cu cât actualizarea sumei în raport cu rata inflaţiei nu poate fi considerată o sancţiune, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a unui echilibru valoric în condiţii de instabilitate a monedei naţionale, menită a-l proteja pe creditor. 9. În final, autorii excepţiei consideră că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 goleşte de conţinut art. 52 din Constituţie, întrucât nu permite reparaţia integrală a pagubei ca urmare a anulării actului administrativ prin actualizarea cu indicele de inflaţie.10. Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că, în principiu, criticile invocate de autorii excepţiei presupun interpretarea legii de către instanţa judecătorească. Însă, dacă dispoziţiile criticate permit o interpretare în sens restrictiv, atunci chestiunea ridicată de autori, cu privire la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, ar trebui apreciată în sensul neconstituţionalităţii art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 numai în măsura în care acest text s-ar putea interpreta în sensul împiedicării exercitării dreptului de a obţine o despăgubire adecvată, prin actualizarea sumelor cuvenite în temeiul Legii nr. 9/1998 de la momentul stabilit prin Decizia nr. 21/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât din perspectiva art. 15 alin. (1), cât şi din cea a art. 44 din Constituţie, coroborat cu art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. De asemenea, instanţa apreciază că art. 16 alin. (1) din Constituţie ar putea fi încălcat, întrucât interpretarea avută în vedere ar crea o discriminare între persoane aflate în situaţii identice. În ce priveşte pretinsa încălcare a art. 52 din Constituţie, instanţa nu poate reţine o critică pertinentă din argumentele sumare ale autorilor, în condiţiile în care dreptul de a contesta decizia de actualizare nu este înfrânt, ci, dimpotrivă, garantat prin chiar dispoziţiile Legii nr. 164/2014.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Guvernul apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, întrucât, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, dispoziţiile legale criticate, care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu au caracter retroactiv şi nu instituie un tratament discriminatoriu, norma fiind aplicabilă tuturor destinatarilor săi, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 164/2014. Mecanismul de actualizare a sumelor ce trebuie plătite de către stat cu indicele preţurilor de consum asigură executarea integrală a despăgubirii, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. În ceea ce priveşte nemulţumirea autorilor cu privire la stabilirea despăgubirii, referitor la perioada pentru care se actualizează, consideră că revine Curţii Constituţionale rolul de a aprecia asupra afectării dreptului de proprietate. În final, se susţine că principiul reparării integrale a prejudiciului, în spiritul căruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensaţiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, impune ca, în momentul validării compensaţiilor, sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora.13. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere formulat în cauze având aceeaşi obiect, în sensul constituţionalităţii textelor de lege criticate.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele de şedinţă depuse de parte, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: „Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.".17. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum şi celor ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici asemănătoare, respingând ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, deciziile nr. 14 şi 15 din 19 ianuarie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, Decizia nr. 133 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016, Decizia nr. 343 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 19 august 2016 şi prin Decizia nr. 768 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 26 aprilie 2017. 19. Astfel, cu privire la critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a constatat că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate care instituie reguli privind plata despăgubirilor nu au caracter retroactiv. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.20. Referitor la invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum. Totodată, Curtea Constituţională a statuat, în esenţă, că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015). Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind un termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită de reeşalonare a unor debite ale statului pe o durată de 5 ani, poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. 21. De asemenea, eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că, prin această măsură, statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social - valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală - are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Ca atare, referitor la dispoziţiile art. 44 din Constituţie, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate. Totodată, prevederile art. 1 cuprinse în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reglementând dreptul persoanelor fizice şi juridice la respectarea bunurilor, lasă în competenţa statelor semnatare ale Convenţiei adoptarea măsurilor legislative concrete şi a procedurii de urmat, necesare în vederea restituirii în natură a bunurilor preluate de stat sau acordării de despăgubiri (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).22. În ceea ce priveşte critica vizând nesocotirea normelor constituţionale referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prin Decizia nr. 738 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 6 aprilie 2017, paragraful 32, Curtea a observat că, prin textele de lege criticate, nu se aduce atingere dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Constituţie, deoarece persoanele care au formulat acţiuni în exercitarea acestui drept constituţional se bucură în continuare de dreptul la despăgubiri, normele de procedură în temeiul cărora poate fi făcută executarea modificându-se prin textele de lege criticate.23. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi menţin valabilitatea.24. În final, având în vedere faptul că, prin Legea nr. 164/2014, legiuitorul, preocupat de finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, a înţeles să confere eficacitate dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite la obţinerea de despăgubiri, iar modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia fostului regim politic ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului actual, în considerarea prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 694 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, invocată de autorii excepţiei în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, nu pot fi aplicate mutatis mutandis la soluţia legislativă criticată, având în vedere faptul că aceasta a vizat o materie diferită.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Popa, Maria Nasta, Ana Bălaşa şi Iuliana Valentina Coşeru (Popa), în Dosarul nr. 7.374/118/2015 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Bianca Drăghici