Decizia Nr.495 din 19.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Final Construct“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 38.003/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.831D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că autorul excepţiei vizează modificarea normelor criticate, în sensul instituirii unor condiţii mai oneroase în sarcina creditorilor care solicită deschiderea procedurii insolvenţei. Or, critica cu un atare obiect excedează competenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 24 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 38.003/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Final Construct“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile legale criticate instituie condiţii de admisibilitate a cererilor formulate în baza Legii nr. 85/2006, referitoare la cuantumul minim al creanţei şi la cuantumul taxei de timbru, mult prea permisive, fapt ce este de natură a crea posibilitatea creditorilor de a promova acţiuni şicanatorii care pot bloca activitatea societăţii pretins debitoare. Inegalitatea în faţa legii dintre creditor şi debitor poate genera grave abuzuri de drept, cu consecinţe importante asupra patrimoniului şi a libertăţii economice a debitorului.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, specificul procedurii insolvenţei a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, derogatorii de la dreptul comun, iar valoarea taxelor de timbru este stabilită de lege în mod diferit în funcţie de obiectul acţiunilor introduse la instanţe, legiuitorul fiind singurul competent a decide cu privire la aceste aspecte.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, dispoziţii potrivit cărora „cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii pe economie“.De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, dispoziţii potrivit cărora: „În materie comercială, se taxează următoarele cereri: [...]c)acţiuni, cereri şi contestaţii introduse în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2004 - 120 lei.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 24 - dreptul la apărare, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 45 - libertatea economică şi art. 124 alin. (2) - înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 au fost modificate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 169/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, în sensul că „valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat“. Aspectele referitoare la existenţa unor condiţii privind deschiderea procedurii insolvenţei au mai fost supuse analizei Curţii Constituţionale şi cu alte prilejuri. Astfel, prin Decizia nr. 1.416 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011, Curtea a reţinut că legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor. Acest mod de reglementare este în perfect acord cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care, după cum sa statuat în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune omogenitate, astfel încât situaţii diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Cât priveşte dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997, Curtea constată că legiuitorul se bucură, de asemenea, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, de atributul exclusiv de a stabili cuantumul taxelor judiciare de timbru. Plata acestei taxe reprezintă contravaloarea serviciului public pe care statul îl pune la dispoziţia justiţiabilului pentru apărarea drepturilor sale pe calea justiţiei, iar nu o modalitate de apărare a unor persoane împotriva eventualelor acţiuni ce ar putea fi îndreptate împotriva lor. Aşadar, o eventuală restrângere a dreptului la un proces echitabil nu ar putea fi pusă în discuţie decât de cel căruia îi incumbă plata unei astfel de taxe, iar nu de către partea adversă. Dincolo de aceste argumente, din analiza motivelor invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate rezultă nemulţumirea acestuia faţă de cuantumul creanţei care îl îndreptăţeşte pe creditor să solicite instanţei deschiderea procedurii insolvenţei debitorului, precum şi faţă de cuantumul taxei de timbru aferente acţiunilor, cererilor şi contestaţiilor introduse în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, considerate ca fiind mult prea permisive şi, prin urmare, susceptibile de a genera abuzuri din partea creditorilor. Or, Curtea constată că aceste susţineri nu pot fi reţinute, iar excepţia urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibilă, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.“ Pe de altă parte, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 au fost modificate în sensul dorit de autorul excepţiei, respectiv cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, a fost mărit la 45.000 lei. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Final Construct“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 38.003/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu