DECIZIE Nr.
473 din 6 iunie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (2) lit. a) din Ordonanta
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 578 din 4 iulie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,
excepţie ridicată de Nwabuche Ikechi în Dosarul nr. 7.094/302/2005 al
Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă faptul că partea Oficiul
Naţional pentru Refugiaţi a depus la dosarul cauzei note scrise prin care
solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Totodată, menţionează
că autorul excepţiei a transmis Curţii Constituţionale o cerere prin care
solicită acordarea unui nou termen de judecată, necesar în vederea pregătirii
apărării.
Având cuvântul asupra acestei cereri, reprezentantul
Ministerului Public se opune acordării unui nou
termen, arătând că cererea formulată nu se justifică prin motive bine
întemeiate.
Deliberând, Curtea Constituţională respinge cererea şi
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a pune concluzii pe
fond.
Acesta solicită respingerea
excepţiei de neconstitu-ţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate,
prin care s-a reglementat, într-un mod suficient de clar şi precis, unul dintre
cazurile în care cererea de acordare a statutului de refugiat este considerată
ca evident nefondată pe motivul neinvocării niciunei temeri de persecuţie în sensul
art. 2 alin. (1) din ordonanţa criticată, nu contravin normelor Constituţiei
pretins încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 24 martie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 7.094/302/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 19 alin. (2) lit. â) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul si regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de
Nwabuche Ikechi într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva hotărârii
Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a
statutului de refugiat sau a unei forme de protecţie umanitară.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 19 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi ale art. 23
alin. (1) din Constituţie, precum şi cele ale art. 6 alin. 1 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin aceea
că textul legal indicat nu „analizează cauza şi din punctul de vedere al art.
5", nu numai al art. 2 alin. (1) din ordonanţa criticată. In plus, dată
fiind lipsa sa de precizie şi claritate, acest text nu îndeplineşte criteriul
de calitate al legii, aşa cum a fost definit de jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului, şi nu asigură suficiente garanţii pentru ca măsurile luate
în temeiul său să fie în conformitate cu legea.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 21 alin. (3) şi nici
art. 23 alin. (1) din Constituţie, în acest sens susţinând că neinvocarea
temerii de persecuţie nu face inaptă analizarea cererii din perspectiva art. 5
din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
textul legal criticat este în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 alin.
(3) din Constituţie şi ale art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acestea instituie unul
dintre cazurile în care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate constata lipsa
de fundament a invocării unei temeri de persecuţie în ţara de origine, urmând
ca cererea de acordare a
statutului de refugiat să fie respinsă ca evident nefondată. Textul legal
criticat nu încalcă dreptul părţilor interesate la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 21 alin. (3)
din Constituţie, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 21 din aceeaşi
ordonanţă, petentul are posibilitatea contestării în faţa instanţelor judecătoreşti
a hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, urmând a beneficia, pe tot
parcursul acestei proceduri, de toate garanţiile necesare asigurării unui
proces echitabil.
In ceea ce priveşte pretinsa
neconstituţionalitate a textului legal indicat faţă de art. 23 alin. (1) din
Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că aceste norme nu au
incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 19 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul
refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, al căror
conţinut este următorul: „Lipsa de fundament a invocării unei temeri de
persecuţie în ţara de origine există în următoarele cazuri:
a) solicitantul nu invocă nici o temere de
persecuţie în sensul art. 2 alin. (1);".
Textul legal la care se face trimitere prevede
următoarele: „Statutul de refugiat se poate acorda la cerere străinului
care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de
rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie
politică, se află în afara ţării sale de origine şi care nu poate primi sau, ca
urmare a acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări."
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege
menţionate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind
dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-uri
termen rezonabil şi ale art. 23 alin. (1) potrivit cărora libertatea
individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. De asemenea, sunt invocate
dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la
un proces echitabil.
Analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea
Constituţională constata că acestea reglementează unul dintre cazurile în care
cererile pentru acordarea statutului de refugiat pot fi considerate ca lipsite
de fundament, deoarece solicitantul nu invocă nicio temere de persecuţie în
ţara de origine, în sensul îndeplinirii unuia dintre criteriile de persecuţie
enumerate la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului hr. 102/2000, în temeiul
cărora se poate acorda statutul de refugiat.
Curtea observă, totodată, că autorul excepţiei
consideră textul legal ca fiind neconstituţional deoarece nu prevede
„analizarea cauzei şi din punctul de vedere al art. 5", ale cărui
dispoziţii instituie cazurile în care se poate acorda forma de protecţie
umanitară condiţionată. In opinia sa, omisiunea legislativă are grave
consecinţe asupra dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea
cauzei într-un termen rezonabil, statuat de art. 21 alin. (3) din Constituţie,
precum şi asupra libertăţii individuale şi siguranţei persoanei, care,
potrivit art. 23 alin. (1) din aceasta, sunt inviolabile. De asemenea, textul
legal criticat contravine şi art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un
proces echitabil, şi nu îndeplineşte criteriul de calitate al legii, în sensul
conferit de juri'sprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Examinând critica de neconstituţionalitate formulată,
Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, dispoziţiile legale criticate
fiind în concordanţă cu normele constituţionale şi convenţionale pretins a fi
încălcate. Autorul excepţiei pretinde ca motivele de persecuţie pe care
solicitantul statutului de refugiat trebuie să le invoce în cererea sa, şi în
lipsa cărora cererea este respinsă ca lipsită de fundament, să nu fie numai
cele prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, ci
norma juridică să le indice şi pe cele cuprinse în art. 5. Or, dispoziţiile
art. 2 se referă la criteriile generale în funcţie de îndeplinirea cărora se
poate acorda statutul de refugiat, în timp ce art. 5 stabileşte condiţiile în
care se acordă protecţia umanitară condiţionată, ca formă de protecţie
subsecventă statutului de refugiat. Intrucât dispoziţiile art. 19 alin. (2)
lit. a) se referă la motivele de respingere ca lipsită de fundament a cererii
de acordare a statutului de refugiat, formă de protecţie acordată în urma
îndeplinirii unuia sau mai multora dintre criteriile prevăzute la art. 2, este
evident că pentru respingerea unei asemenea cereri nu pot fi invocate
prevederile art. 5,referitoare la condiţiile acordării protecţiei umanitare
condiţionate.
Textul legal criticat nu face altceva decât să
reglementeze în plan juridic o consecinţă a nerespectării condiţiilor legale de
acordare a statutului de refugiat, fără a afecta în vreun fel dreptul de acces
liber la justiţie sau dreptul părţilor la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrate de art. 21 din
Constituţia României şi de art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
De altfel, Curtea Constituţională observă că autorul
excepţiei de neconstituţionalitate invocă în mod greşit nerespectarea art. 23
alin. (1) din Constituţie privind libertatea individuală, deoarece aceste norme
nu au incidenţă în cauză, respectiv în materia acordării statutului de
refugiat, având aplicabilitate în materie penală.
In ceea ce priveşte critica autorului referitoare la
nerespectarea criteriului de calitate al legii, raportat la jurisprudenţa în
materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea constată că nici aceasta
nu este întemeiată. Textul legal criticat este suficient de accesibil şi
conţine elementele necesare pentru ca individul să îşi conformeze conduita
potrivit normei şi consecinţelor ce decurg din nerespectarea sa. Mai mult, este
de competenţa instanţelor judecătoreşti ca, în examinarea fiecărui caz dedus
judecăţii, să interpreteze şi să aplice legea, în funcţie de circumstanţele
specifice litigiului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 19 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000
privind statutul si regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de
Nwabuche Ikechi în Dosarul nr. 7.094/302/2005 al Judecătoriei Sectorului 5
Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iunie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţă