Decizia Nr.470 din 14.11.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 61 din 23 ianuarie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Oana Cristina Puică	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de George Alin Constantin în Dosarul nr. 2.079/296/2013 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 255D/2013.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2013 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea pentru data de 14 noiembrie 2013.Prin memoriul înregistrat la Curte la 8 noiembrie 2013, autorul excepţiei ridică, în mod direct, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (2¹) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.079/296/2013, Judecătoria Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de George Alin Constantin cu ocazia soluţionării unei cereri de revizuire.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire are loc fără participarea apărătorului ales al părţii şi a procurorului. De asemenea, consideră că textul de lege criticat încalcă şi dispoziţiile art. 6 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal“.Judecătoria Satu Mare - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu aduce nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Face trimitere, în acest sens, la Decizia nr. 325/2012, prin care Curtea Constituţională a statuat că procedura admiterii în principiu nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii de revizuire, o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 405 din Codul de procedură penală. Astfel fiind, dispoziţiile de lege criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la apărare şi la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, de drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că, în procedura examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. Astfel, examinarea de către instanţa de judecată, în camera de consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, nu se face cu încălcarea prevederilor referitoare la dreptul la apărare. Natura juridică însăşi a revizuirii o face improprie extinderii aplicării mecanice, ad litteram, a tuturor reglementărilor înscrise în art. 6 din Convenţie, de neînlăturat pentru faza judecăţii propriu-zise, dar inadecvate etapei prealabile specifice de verificare a susceptibilităţii căii de atac de a fi admisă în principiu, în vederea parcurgerii procesului firesc de judecată. Faptul că rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă este de natură a îndeplini exigenţele constituţionale ale respectării dreptului de apărare. De asemenea, arată că prezenţa Ministerului Public, prin procuror, în procedura revizuirii se justifică prin specificul acestei căi de atac, al cărei scop îl constituie repararea erorilor judiciare cuprinse în hotărârile judecătoreşti definitive. Calea de atac a revizuirii presupune reluarea procesului penal din faza de urmărire penală, restabilirea adevărului putând duce la o altă soluţionare a cauzei decât cea dispusă anterior, fiind necesar ca şi în această situaţie fazele procesului penal să fie respectate. Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală nu aduc atingere rolului Ministerului Public de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, modificat prin art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Cu privire la solicitarea autorului excepţiei referitoare la extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi la alte texte de lege faţă de cele cuprinse în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, şi anume la dispoziţiile art. 48 alin. (2¹) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Curtea constată că o atare solicitare nu poate fi reţinută. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...]“, iar alin. (4) teza întâi al aceluiaşi articol prevede că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“. Cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate este, aşadar, cel fixat prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia de către instanţa de contencios constituţional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curţii Constituţionale, ceea ce depăşeşte cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 24 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 325 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că revizuirea este o cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor penale definitive şi poate fi exercitată numai în condiţiile reglementate în art. 393 şi următoarele din Codul de procedură penală.Anterior modificării dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală prin art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010, instanţa de judecată examina cererea de revizuire ascultând concluziile procurorului şi ale părţilor. În prezent, cererea se examinează în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.Aşa fiind, Curtea a constatat că, în cadrul acestor din urmă reglementări, partea interesată se adresează procurorului cu o cerere prin care solicită revizuirea unei hotărâri penale definitive, iar acesta va fi obligat să efectueze o seamă de acte de cercetare, care vor fi înaintate împreună cu concluziile sale instanţei competente. Prin art. 403 din Codul de procedură penală a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu, stabilindu-se în alin. 1 că instanţa, pe baza materialului primit de la procuror, examinează, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.Or, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilităţii în principiu, nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege şi depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire. Altfel spus, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, ca şi în cazul judecării recuzării sau a strămutării pricinilor. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie în sensul Convenţiei „drepturi civile“ şi deci nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale [a se vedea, în acest sens, Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Elveţiei, şi Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei].Aşadar, cât timp procedura admiterii în principiu nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii de revizuire - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 405 din Codul de procedură penală -, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la apărare şi la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, de drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.În astfel de condiţii de reglementare, faţă de limitele şi efectele restrânse ale derulării procedurii în cadrul examinării admiterii în principiu a revizuirii, nu s-ar putea considera că desfăşurarea acestei etape prealabile ar fi susceptibilă de înfrângerea dreptului la apărare, întrucât acesta presupune posibilitatea neîngrădită a oricărei persoane interesate de a se apăra ori de a-şi angaja un apărător atunci când o autoritate se pronunţă asupra unei probleme ce ţine de fondul unui litigiu, şi nu asupra unor probleme procedurale luate în vederea unei mai bune administrări a actului de înfăptuire a justiţiei şi în scop preventiv în vederea înlăturării unor obstacole ce pot fi de natură să ducă la o tergiversare nejustificată a soluţionării.De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare şi a celor extraordinare de atac, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că „statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului“.În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1.073 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 142 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele arătate mai sus, dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 131 referitoare la rolul Ministerului Public.Totodată, autorul excepţiei invocă contradicţia dintre dispoziţiile de lege criticate şi prevederile art. 6 alin. 4 din Codul de procedură penală. O asemenea critică nu poate fi nici ea reţinută, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţii din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Alin Constantin în Dosarul nr. 2.079/296/2013 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 14 noiembrie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică