DECIZIE Nr. 46
din 18 martie 2008
privind publicarea in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 18 A din 31
ianuarie 2008 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze
privind proprietatea intelectuala
ACT EMIS DE:
OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 279 din 10 aprilie 2008
Având în vedere Referatul nr. SDG/662 din 17 martie
2008 al Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice,
în temeiul art. 1312
alin. (9) teza a 2-a din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din
Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările
necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor
şi ale Deciziei primului-ministru
nr. 31/2006 pentru numirea doamnei Rodica Pârvu în funcţia de director general
al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
directorul general al Oficiului Român pentru
Drepturile de Autor emite următoarea decizie:
Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I, Decizia
civilă nr. 18Adin 31 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a
civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prevăzută în anexa
care face parte integrantă din prezenta decizie, privind respingerea apelului formulat de Uniunea Producătorilor de
Fonograme din România (UPFR) împotriva Hotărârii arbitrale din data de 25 iulie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 586 din 27 august 2007, prin Decizia nr. 262/2007 a directorului
general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
Directorul general al Oficiului Roman pentru Drepturile
de Autor,
Rodica Pârvu
ANEXĂ
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 18 A din 31 ianuarie 2008
privind respingerea apelului formulat de Uniunea
Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) împotriva Hotărârii arbitrale din data de 25 iulie 2007
Curtea este constituită din:
Preşedinte - Carmen Georgeta Negrilă
Judecător - Georgeta Stegaru
Grefier - Marina Daniela Ungureanu
Pe rol se află pronunţarea asupra cererii de apel
formulate de către apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) împotriva Hotărârii arbitrale
din data de 25 iulie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 586 din 27 august 2007, prin Decizia directorului general al Oficiului
Român pentru Drepturile de Autor nr. 262/2007, în
contradictoriu cu intimata Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de
Fonograme din România (ADPFR).
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
24 ianuarie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea
dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da
posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data
de 31 ianuarie 2008, când în
aceeaşi compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA,
asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată la Oficiul Român pentru
Drepturile de Autor (ORDA) sub nr. 5.649 din 5 iunie 2007, ADPFR a solicitat declanşarea
procedurii de arbitraj pentru repartizarea remuneraţiilor reprezentând dreptul
de comunicare publică- ambiental, copie privată, dreptul de radiodifuzare şi de
retransmitere prin cablu, colectate de UPFR.
La 18 iunie 2007, ORDA a procedat la convocarea
părţilor, ocazie cu care UPFR a invocat chestiunea prealabilă a nelegalităţii
cererii de arbitraj, întrucât aceasta nu se încadrează în niciunul dintre
obiectivele arbitrajului limitativ prevăzute de art. 1312 alin. (3) din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.
Intrucât ADPFR şi-a menţinut cererea de arbitraj, s-a
procedat la constituirea completului de arbitraj prin tragere la sorţi.
Potrivit cererii de arbitraj a rezultat că între
părţile cauzei au avut loc negocieri privind drepturile membrilor ADPFR pentru
ambiental, copia privată, posturile de radio şi televiziune, mici şi medii şi fără playlist şi fondul de
rezervă pentru aceste categorii, corespunzătoare anilor 2003 şi 2004, fără ca
părţile să fi ajuns la un acord, stabilind însă o a doua întâlnire, când
fiecare dintre părţi va fi analizat procentele propuse de fiecare dintre ele.
La 8 decembrie 2006, părţile au avut această a doua
întâlnire, dată la care se convenise asupra procentelor membrilor ADPFR, însă
UPFR a arătat că asupra acelor procente negociate urmează a se aplica un nou
coeficient în funcţie de ponderea repertoriului membrilor ADPFR pe piaţa de
muzică populară şi manele.
Iniţiatorul procedurii de arbitraj, ADPFR, a precizat
obiectul arbitrajului: stabilirea remuneraţiilor corespunzătoare drepturilor
membrilor ADPFR, ţinându-se seama de criteriul agreat, respectiv de numărul de
holograme utilizate, raportat la sumele repartizate de UPFR altor producători
de fonograme, membri UPFR, pe baza aceleiaşi proceduri.
La 18 iunie 2007, UPFR, prin
Adresa nr. 25.343, a invocat următoarele chestiuni prealabile: nelegalitatea
iniţierii procedurii de arbitraj, nelegalitatea constituirii unui complet de
arbitraj, deoarece cererea de arbitraj este întemeiată pe dispoziţiile art. 133
alin. (3) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare,
text care priveşte gestiunea colectivă facultativă, iar nu gestiunea obligatorie
realizată de UPFR, situaţie în care nu există obligaţia legală a încheierii
unui protocol, iar în lipsa finalizării protocolului,
nu se poate apela în mod legal la arbitraj.
De asemenea, s-a arătat că declanşarea procedurii de
arbitraj implică un fine de neprimire, constând în parcurgerea etapelor
prealabile legale, ceea ce în speţă nu s-a realizat, câtă vreme nu există bază
legală pentru desfăşurarea negocierilor şi încheierea unui protocol în acest
sens.
In finalul acestor precizări, UPFR a arătat că ADPFR a
achiesat la criteriul de repartizare a sumelor stabilit de UPFR în conformitate
cu dispoziţiile legale şi statutare şi că prin cererea de arbitraj formulată
ADPFR urmăreşte în realitate stabilirea de către completul de arbitraj a
sumelor cuvenite ADPFR, aspect ce nu poate constitui obiect al arbitrajului.
ADPFR a răspuns acestor chestiuni prealabile,
invocându-se în acest sens prevederile art. 133 alin. (2) referitoare la
drepturile gestionate colectiv facultativ, text care ar conţine o eroare materială,
pentru că în loc să facă referire la dispoziţiile art. 1231 s-a făcut referire la art. 1232 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, acesta fiind şi punctul
de vedere al ORDA, exprimat în Adresa nr. 2.384 din 19 decembrie 2006; se mai
arată că şi dacă nu ar fi o eroare materială nimic nu se opune ca gestiunii
colective obligatorii să i se aplice regulile de la gestiunea facultativă.
UPFR a depus întâmpinare în dosarul de arbitraj prin
care a invocat 3 excepţii: excepţia lipsei calităţii de reprezentant a
reclamantei ADPFR, întrucât contractul de mandat încheiat între producătorii de
muzică, în calitate de mandanţi, şi ADPFR, în calitate de mandatar, cuprind în
art. 2 obiectul mandatului, care constă în negocieri cu UPFR şi orice alte
organe ori instituţii abilitate pentru încasarea remuneraţiilor reprezentând
cota procentuală a producătorilor de înregistrări audiovizuale, fără a se face
referire la colectarea remuneraţiilor corespunzătoare drepturilor asupra
fonogramelor.
Prin aceeaşi întâmpinare s-a mai invocat excepţia
necompetenţei materiale a completului de arbitraj pentru stabilirea
remuneraţiei corespunzătoare dreptului la remuneraţie compensatorie pentru
copie privată, dreptului de retransmitere prin cablu, dreptului la remuneraţie
echitabilă pentru comunicare publică, întrucât potrivit art. 1231 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, aceste drepturi sunt
gestionate obligatoriu colectiv de către organismul de gestiune colectivă -
UPFR, situaţie în care ADPFR, în calitate de reprezentant al unor titulari de
drepturi conexe ce nu sunt membri ai UPFR, are deschisă calea unei acţiuni în
justiţie pentru revendicarea remuneraţiei.
S-a mai arătat în acest sens că dispoziţiile art. 1312 alin. (3) lit. c) din Legea nr.
8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică în speţă, iar
UPFR nu este colector unic în raport cu ADPFR pentru remuneraţia
corespunzătoare drepturilor conexe care se gestionează colectiv şi facultativ.
Totodată s-a susţinut că stabilirea procedurii de repartiţie, procentele pentru
fiecare categorie de drepturi gestionate, modalităţile de evidenţiere a sumelor
colectate, de justificare a costurilor de colectare şi stabilirea comisionului
sunt reglementate prin lege şi actele constitutive ale organismului de gestiune
colectivă, astfel cum rezultă din art. 127 din lege. In aceste condiţii,
arbitrajul nu are competenţa de a stabili asemenea aspecte şi nici să exercite
vreo verificare asupra acestora, întrucât ele intră sub controlul ORDA potrivit
art. 138 lit. f) şi h) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările
ulterioare.
In sfârşit, s-a invocat excepţia prematurităţii cererii
de arbitraj pentru stabilirea remuneraţiei corespunzătoare dreptului de
radiodifuzare a fonogramei, întrucât acesta este susceptibil de gestionare
facultativă, în baza art. 123 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi
completările ulterioare, ceea ce impune un protocol prealabil, desemnarea
colectorului unic de către ORDA, chestiuni ce nu au fost antamate la negociere.
Cererea cu care a fost învestit completul de arbitri
desemnat de ORDA prin tragere la sorţi a fost soluţionată la 25 iulie 2007, în
sensul respingerii ei ca prematur formulate, fiind publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 27 august
2007, în baza Deciziei nr. 262/2007 a directorului general al Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor.
Pentru a decide în acest sens, completul de arbitri a
reţinut că obiectul cererii de arbitraj îl constituie remuneraţia
corespunzătoare din comunicare publică şi copie privată şi a procedat la
analiza prioritară a excepţiilor invocate de UPFR.
Astfel, privitor la excepţia de necompetenţă a
completului de arbitraj, s-a constatat că faţă de obiectul cererii de arbitraj
sunt întrunite condiţiile legale pentru realizarea arbitrajului, potrivit art.
1312 din Legea nr.
8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a reţinut din înscrisurile cauzei că între părţi au
avut loc mai multe runde de negocieri având ca obiect repartizarea
remuneraţiilor reprezentând dreptul de comunicare publică- ambiental şi copie
privată, colectate de UPFR, însă negocierile au eşuat.
De aici, completul de arbitri a concluzionat că UPFR a
acceptat negocierile, iar nefinalizarea acestora deschide posibilitatea
realizării unui arbitraj aflat în competenţa arbitrilor, potrivit art. 1312 alin. (1) lit. b) din lege, în cazul în care părţile implicate în negociere nu au putut conveni o
formă unică a metodologiei, motiv pentru care excepţia analizată a fost
apreciată ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, completul de arbitraj a constatat că
negocierile purtate la 28 noiembrie 2006 şi consemnate în procesul-verbal
redactat la acea dată au avut ca obiect stabilirea de procente pentru mediul
rural şi urban, în funcţie de categoriile de utilizatori de fonograme, iar la
negocierile din 8 decembrie 2006, deşi se convenise asupra procentelor, cu
excepţia procentului pentru
copia privată, ca urmare a invocării de UPFR a unui coeficient aplicabil
procentelor, negocierile au fost sistate.
Pe de altă parte, s-a reţinut faţă de obiectul
negocierilor că cererea de arbitraj are un obiect extins, ajungându-se ca până
la finalul procedurii de arbitraj ADPFR să solicite ca în protocolul dintre
cele două organisme de gestiune colectivă să se prevadă: procedura de
repartizare, procentele pentru fiecare categorie de drepturi, modalităţile de
evidenţiere a sumelor colectate, stabilirea comisionului şi orice alte aspecte,
conform prevederilor legale şi specificului gestiunii colective unice.
Aşa fiind, s-a constatat de către completul de arbitri
că invocarea prin cerere de arbitraj a unor pretenţii ce nu au fost supuse în
prealabil negocierii constituie un fine de neprimire ce împiedică luarea unei
hotărâri.
Soluţia s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 131 şi
următoarele din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare,
privind reglementarea iniţierii procedurilor de negociere ce trebuie însoţite
de metodologii propuse a fi negociate de comisii constituite prin decizii ale
directorului general al ORDA. Negocierea unor astfel de metodologii se
desfăşoară conform planului stabilit între părţi, pe o durată de maximum 30 de
zile calendaristice de la data constituirii comisiei, iar înţelegerea părţilor
cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol ce se
depune la ORDA şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Potrivit textelor menţionate, completul de arbitraj a
apreciat că etapa negocierilor trebuie să fie una extrem de serioasă, părţile
având obligaţia să stabilească concret pretenţiile pe care le invocă, ceea ce
semnifică elemente de fapt, întemeiate pe principiile
generale stabilite de lege.
In speţă, ADPFR, în calitate de iniţiator al procedurii
de negociere, nu a realizat o astfel de metodologie pe care să o propună
celeilalte părţi, UPFR, ceea ce constituie o etapă prealabilă ce nu poate fi
ignorată, omisă sau depăşită în derularea procedurii, situaţie în care
completul de arbitri a respins cererea de arbitraj ca prematur formulată.
In termen legal, împotriva acestei hotărâri arbitrale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 27 august 2007, prin Decizia directorului general al
Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 262/2007, UPFR a promovat apel,
criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de
apel, apelanta a invocat nelegala respingere a excepţiei de necompetenţă
materială a completului de arbitraj.
In primul rând, UPFR a susţinut că acţiunea ADPFR prin
care solicita remuneraţia corespunzătoare membrilor săi din comunicare publică
şi copie privată este adresată unei instanţe necompetente (completul de
arbitraj), întrucât, potrivit art. 1231 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare,
prin Decizia nr. 23 A/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi
pentru cauze privind proprietatea intelectuală, aceste drepturi sunt gestionate
obligatoriu colectiv de către UPFR, condiţii în care ADPFR, în calitate de
reprezentant al unor titulari de drepturi conexe, ce nu sunt membrii UPFR, are
deschisă calea unei acţiuni în justiţie pentru revendicarea remuneraţiei
propriilor membri.
De asemenea, apelanta UPFR a susţinut în faza derulată în
procedura arbitrajului, faţă de considerentele ADPFR, că dispoziţiile art. 1312 alin. (3) lit. c) din Legea nr.
8/1996, cu modificările şi completările ulterioare (în
baza căruia completul de arbitraj a respins în mod eronat cererea ADPFR ca
prematură), nu sunt aplicabile raportului dintre UPFR şi ADPFR, deoarece UPFR
nu este „colector unic" în raport cu ADPFR pentru
colectarea remuneraţiei corespunzătoare drepturilor
din copia privată şi din comunicarea publică a fonogramelor.
UPFR a arătat că art. 1291 din Legea nr. 8/1996, cu
modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 123 din aceeaşi
lege, reglementează raportul dintre două sau mai multe organisme de gestiune
colectivă care reprezintă aceeaşi categorie de titulari de drepturi (producători
de fonograme), în sensul că atribuţia de colectare revine organismului din
domeniu cu cel mai mare număr de membri, fără a fi necesară numirea unui
colector unic şi nici stabilirea unui protocol privind repartizarea sumelor
colectate. Ipoteza contrară - încheierea unui protocol - ar fi nelegală,
deoarece s-ar admite că ADPFR are aceeaşi competenţă în materia gestiunii
obligatorii ca şi UPFR, competenţă delegată către UPFR în baza acestui
protocol. De asemenea, s-a arătat în faţa completului de arbitri că, potrivit
art. 1291 din Legea
nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, revendicarea de către
ADPFR a sumelor cuvenite membrilor săi se poate face în termen de 3 ani de la
data notificării.
Deşi completul de arbitraj a reţinut întocmai toate
aspectele invocate de UPFR, mai arată apelanta, a considerat că excepţia de
necompetenţă este neîntemeiată, întrucât UPFR ar fi acceptat negocierile cu
ADPFR în sensul stabilirii unei forme unice a metodologiei privind remuneraţia
aferentă drepturilor conexe.
Deoarece negocierile nu s-au finalizat, s-a apreciat că
ADPFR a cerut legal, portivit art. 1312 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu
modificările şi completările ulterioare, declanşarea procedurii de arbitraj.
Se critică hotărârea completului de arbitri, deoarece
în cadrul ei completul de arbitraj a interpretat în mod eronat conţinutul
actelor depuse la dosar în legătură cu întâlnirile dintre UPFR şi ADPFR,
considerându-le acte de negociere privind repartizarea remuneraţiilor
reprezentând dreptul de comunicare publică/ambiental şi copie privată -
colectate de către UPFR.
Textul reţinut ca fiind incident [art. 1312 alin. (2)
lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare] nu se
aplică între două organisme de gestiune colectivă (OGC),
ci doar între OGC-uri, pe de o parte, şi
utilizatorii de fonograme, pe de altă parte, în negocierile pentru plata
remuneraţiei de către aceştia din urmă. UPFR şi ADPFR nu se aflau într-o
negociere cu utilizatorii pentru a fi obligatorie elaborarea unei metodologii
comune şi încheierea, ulterior, a unui protocol.
In întâmpinarea depusă la dosarul de fond, se arată de
apelantă, a arătat istoricul relaţiilor dintre UPFR şi ADPFR, precum şi
iniţiativa de a proceda la analiza pieţei muzicale româneşti, pe categorii de
genuri muzicale, pentru a se identifica procentajele de piaţă muzicală pe care
titularii reprezentaţi de cele două OGC-uri le acoperă. Aceste informaţii urmau
să servească părţilor în eventuale înţelegeri (în măsura în care legea le permite)
pentru repartizarea remuneraţiei. Asemenea înţelegeri puteau viza chiar
preîntâmpinarea unor situaţii litigioase între cele două OGC-uri, cum ar fi
revendicarea sumelor datorate de către UPFR membrilor ADPFR, în acţiuni de
drept comun.
Totodată, s-a precizat că nu se menţionează în
conţinutul acestor procese-verbale cadrul legal sau formal al discuţiilor
dintre cele două OGC-uri. Astfel, întâlnirile consemnate în procesele-verbale
din data de 28 noiembrie 2006, respectiv 8 decembrie 2007, la care completul de
arbitraj a făcut trimitere în motivare, nu pot fi încadrate în vreo procedură
formală sau legală de negociere. Completul însuşi a constatat acest lucru,
alături de inexistenţa unei forme de protocol în care să fie precizate clar drepturile pentru care se
datorează remuneraţia, criteriile de repartiţie etc.
In al doilea rând, s-a criticat soluţia completului sub
aspectul legalităţii încheierii unui protocol pentru repartizarea remuneraţiei
colectate în baza gestiunii colective obligatorii (pentru copie privată şi
comunicare publică).
Completul a apreciat în mod nelegal şi eronat că sunt
aplicabile dispoziţiile art. 131 şi următoarele din Legea nr. 8/1996, cu
modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care acest articol se
referă exclusiv la stabilirea metodologiilor între OGC-uri, pe de o parte, şi
utilizatori (plătitorii de remuneraţie, în schimbul exploatării fonogramelor),
pe de altă parte.
Nu există niciun temei legal pentru a extrapola
aplicarea acestor reglementări şi în raporturile dintre OGC-uri, mai ales în
condiţiile în care apelanta UPFR a arătat în mod constant cadrul legal care
reglementează raporturile dintre UPFR şi ADPFR (art. 1291 din Legea nr. 8/1996, cu
modificările şi completările ulterioare).
Gestiunea colectivă obligatorie presupune colectarea şi
repartizarea drepturilor producătorilor de fonograme, în speţă, în regim
colectiv pentru toţi producătorii, nu doar pentru membrii UPFR. Aşa încât, dacă
un producător de fonograme, care nu este membru UPFR, îşi va revendica drepturile
din difuzări radio, TV, comunicare publică etc, UPFR este obligat să îi vireze
sumele, însă nu este obligat să încheie un protocol/o metodologie cu acesta
pentru virarea acestor sume. Iar în practică, de asemenea, obligaţia nu se
justifică, avându-se în vedere criteriile de repartizare care sunt clar
stabilite de lege [în conformitate cu utilizarea reală a operei - art. 134
alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare],
comisionul de administrare [art. 134 alin. (2) lit. b)], de statut etc.
Apelanta reiterează prin motivele de apel argumentul
imposibilităţii iniţierii unei proceduri de arbitraj cu obiectul solicitat de
ADPFR, întrucât obiectele arbitrajelor derulate în baza Legii nr. 8/1996, cu
modificările şi completările ulterioare, sunt limitativ prevăzute de lege, iar
această procedură, ca să aibă loc, trebuie să întrunească două condiţii, care
în speţă nu se verifică în mod cumulativ:
1. să existe mai multe OGC-uri beneficiare pentru
acelaşi domeniu de creaţie (cerinţă îndeplinită);
2. drepturile gestionate să fie dintre cele prevăzute
la art. 1232 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare,
adică drepturi gestionate facultativ colectiv (care nu este întrunită această
cerinţă). Or, ADPFR a solicitat încheierea unei metodologii/protocol pentru
drepturile din comunicare publică/ambiental şi copie privată - care ambele sunt gestionate obligatoriu colectiv.
Este firesc, normal, obligatoriu şi legal ca în cazul
gestiunii colective facultative să se încheie un protocol între organisme,
întrucât poate unul dintre organismele beneficiare nu are capacitate de
colectare, respectiv de repartizare, caz în care mandatează celălalt organism
de gestiune colectivă să îi colecteze şi să îi repartizeze drepturile
propriilor membri, stabilind condiţiile concrete ale mandatului.
Intimata ADPFR a formulat întâmpinare la motivele de
apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
La termenul de azi, în şedinţă publică, s-a invocat din
oficiu excepţia de lipsă de interes în promovarea apelului, excepţie asupra
căreia apelanta a pus concluzii prin apărătorul său, solicitând însă şi
amânarea pronunţării pentru formularea unor concluzii scrise, termen pe care
Curtea l-a acordat.
Apelul promovat de UPFR este lipsit de interes.
Aşa cum rezultă din expozeul prezentei decizii,
iniţiativa declanşării procedurii arbitrale a aparţinut intimatei ADPFR, având
ca obiect repartizarea remuneraţiilor reprezentând dreptul de comunicare
publică, ambiental şi copie privată, colectate de apelanta UPFR, obiectul
arbitrajului fiind ulterior extins şi cu privire la stabilirea procedurii de
repartizare, procentele pentru fiecare categorie de drepturi gestionate,
modalităţile de evidenţiere a sumelor colectate, de justificare a costurilor de
colectare, stabilirea comisionului pentru desfăşurarea acestei activităţi etc.
Prin întâmpinarea depusă în dosarul de arbitraj,
apelanta UPFR a invocat mai multe excepţii procesuale, unele de fond, altele de
procedură: excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei ADPFR,
raportat la obiectul mandatului depus în cauză, excepţia necompetenţei
materiale a completului de arbitri (a cărei pretins greşită rezolvare face
obiectul criticilor de apel), precum şi excepţia prematurităţii cererii de arbitraj,
cea din urmă fiind admisă prin hotărârea apelată.
Drept urmare, hotărârea atacată a validat întocmai cum
a fost susţinută de către apelanta UPFR excepţia de fond a prematurităţii
cererii de arbitraj.
Criticându-se prin motivele de apel împrejurarea că în
mod nelegal şi netemeinic nu s-a dat eficienţă excepţiei necompetenţei
materiale a completului de arbitraj, analizată în mod legal prioritar de către
completul de arbitri, dar greşit soluţionată, câtă vreme prin hotărârea apelată
s-a admis o altă excepţie invocată de către aceeaşi apelantă, face inutil
demersul său ulterior de a apela hotărârea arbitrală, întrucât lipseşte folosul
practic pentru o astfel de conduită procesuală.
A critica o hotărâre care nu stabileşte în sarcina
părţii apelante vreo obligaţie aptă de a fi dusă la îndeplinire în vreuna din
formele de executare prescrise de lege este lipsit de eficienţă, întrucât o
astfel de hotărâre nu este în vreun fel vătămătoare pentru partea apelantă şi
nu poate fi de natură a-i genera o nemulţumire procesuală valabilă,
susceptibilă de a justifica interesul procesual pentru etapa căii de atac,
aceasta cu atât mai mult cu cât hotărârea criticată a fost pronunţată prin
admiterea unei excepţii susţinute de apelanta însăşi.
Interesul procesual este o cerinţă a oricărui demers
iniţiat în justiţie ce trebuie a se verifica pe întreaga durată a derulării
procesului civil, el trebuind să fie personal, actual şi legitim, iar nu
mediat, eventual, nelegitim sau pur teoretic, condiţii care nu se verifică în
ce priveşte apelul declarat de UPFR.
Prin concluzii scrise, combătând excepţia invocată din
oficiu, apelanta pretinde că interesul său în declararea căii de atac derivă
din împrejurarea că admiterea excepţiei necompetenţei materiale a completului
de arbitraj ar avea drept consecinţă recunoaşterea competenţei instanţelor de
drept comun şi implicit a drepurilor sale procesuale potrivit procedurii de
drept comun, inclusiv posibilitatea de a uza de toate căile de atac prevăzute
de Codul de procedură civilă, iar nu numai apelul reglementat de norma
specială, respectiv de art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările
ulterioare.
Or, un asemenea interes care se raportează la
posibilitatea declanşării unui alt litigiu de către partea adversă rămâne unul
de natură eventuală, cerinţa interesului procesual pentru uzitarea oricărei
forme de procedură puse la îndemâna părţilor de lege trebuind a fi raportat în
mod necesar la circumstanţele cauzei în care se recurge, ca, în speţă, la
atacarea hotărârii cu apel, iar nu la elemente extrinseci acesteia.
Faţă de cele anterior arătate, Curtea va respinge
apelul formulat de UPFR, ca fiind lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia lipsei de interes în promovarea apelului.
Respinge ca fiind lipsit de interes apelul formulat de
apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva Hotărârii
arbitrale din data de 25 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 586
din 27 august 2007, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru
Drepturile de Autor nr. 262/2007, în contradictoriu cu intimata Asociaţia
pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2008.
Preşedinte,
Carmen Georgeta Negrilă
Judecător,
Georgeta Stegaru
Grefier,
Marina Daniela Ungureanu