Decizia Nr.458 din 12.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 2 şi 3, art. 264 alin. 3 şi 4 şi art. 414⁵ alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Monica Adina Codreanu în Dosarul nr. 3.647/208/2009 al Judecătoriei Caransebeş.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, deoarece autorul excepţiei solicită modificarea textului legal criticat în sensul eliminării obligativităţii pentru instanţe a dezlegării date problemelor de drept judecate cu prilejul judecării unui recurs în interesul legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.647/208/2009, Judecătoria Caransebeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 197 alin. 2 şi 3, art. 264 alin. 3 şi 4 şi art. 414² alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Monica Adina Codreanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 61 referitoare la Rolul şi structura Parlamentului şi art. 126 alin. (2) teza finală referitoare la prevederea numai prin lege a procedurii de judecată, deoarece în cauza dedusă judecăţii de drept comun rechizitoriul nu poartă menţiunea verificat sub aspectul legalităţii. Or, neregularitatea a fost invocată în faţa instanţei care a respins-o pe motiv că, în acord cu Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008, pronunţată cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că în speţă este vorba de o nulitate relativă care se poate acoperi prin acordarea unui nou termen de judecată.Prin urmare, caracterul obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate cu prilejul pronunţării unui recurs în interesul legii are drept consecinţă înfrângerea dispoziţiilor constituţionale potrivit cărora numai Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării. Se ajunge la situaţia ca o hotărâre judecătorească să modifice procedura de judecată, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, este prevăzută numai de lege.De asemenea, aplicarea prevederilor legale contestate în maniera descrisă de autor are, în opinia sa, drept urmare afectarea liberului acces la justiţie şi principiului neretroactivităţii legii. În consecinţă, justiţia este înfăptuită nu în numele legii, ci în numele deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu prilejul soluţionării recursurilor în interesul legii.Judecătoria Caransebeş opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 197 alin. 2 şi 3 cu denumirea marginală Încălcări care atrag nulitatea, art. 264 alin. 3 şi 4 cu denumirea marginală Actul de sesizare a instanţei şi art. 414² alin. 3 teza finală cu denumirea marginală Recursul în interesul legii din Codul de procedură penală. După sesizarea Curţii Constituţionale prin încheierea din 7 iunie 2010, dispoziţiile art. 414² alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. XVIII pct. 57 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Astfel, soluţia legislativă contestată de autor, potrivit căreia „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe“ a fost preluată de art. 414⁵ alin. 4 din Codul de procedură penală, text introdus prin art. XVIII pct. 58 din Legea nr. 202/2010, iar Curtea Constituţională, potrivit jurisprudenţei sale, urmează să se pronunţe cu privire la textul legal în vigoare. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:– Art. 197 alin. 2 şi 3: „Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi înlăturată în niciun mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu.“; – Art. 264 alin. 3 şi 4: „Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.“; – Art. 414⁵ alin. 4: „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 61 referitoare la Rolul şi structura Parlamentului şi art. 126 alin. (2) teza finală referitoare la prevederea numai prin lege a procedurii de judecată. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 851 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 5 august 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 3 şi 4, art. 197 alin. 2 şi 3 şi art. 414² alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, statuând că instituţia recursului în interesul legii este o cale extraordinară de atac, a cărei raţiune izvorăşte din necesitatea de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, şi nu de a se reforma hotărârile judecătoreşti definitive. Tocmai de aceea dezlegarea dată problemelor de drept judecate este ex nunc obligatorie pentru instanţe. O asemenea reglementare nu afectează cu nimic prevederile referitoare la accesul liber la justiţie, având în vedere faptul că deciziile pronunţate ca urmare a formulării unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţele ierarhic inferioare, acestea urmând să ţină seama de ele în judecarea cauzelor aflate pe rolul lor în modul prevăzut de lege. Totodată, referitor la critica de neconstituţionalitate faţă de art. 61 din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât scopul căii de atac a recursului în interesul legii nu este acela de creare a unor norme de drept, ci de interpretare şi aplicare unitară a legii pe întreg teritoriul ţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se pronunţă exclusiv asupra chestiunilor de drept ce au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti. În ceea ce priveşte celelalte aspecte invocate de autor în susţinerea excepţiei, respectiv cele referitoare la verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de inculpare şi la incidenţa într-un caz ori altul a dispoziţiilor ce reglementează încălcări care atrag nulitatea absolută ori relativă, Curtea constată că acestea au fost dezlegate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008, prilej cu care a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca dispoziţiile art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală să se interpreteze în sensul că rechizitoriul trebuie să conţină menţiunea „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei“, iar lipsa menţiunii atrage neregularitatea actului de sesizare, în condiţiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop. Însă, toate aceste critici vizează modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 2 şi 3, art. 264 alin. 3 şi 4 şi art. 414⁵ alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Monica Adina Codreanu în Dosarul nr. 3.647/208/2009 al Judecătoriei Caransebeş. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru