Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.454 din 07.11.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 47 din 21 ianuarie 2014



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Moţoi în Dosarul nr. 15.327/280/2012 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 204D/2013.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că îşi menţine concluziile de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost formulate în scris în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 148D/2010. Potrivit acestora, reprezentantul Ministerului Public susţine că dispoziţiile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală contravin principiilor egalităţii în drepturi şi liberului acces la justiţie consacrate de art. 16 şi art. 21 din Constituţie, respectiv dreptului la un tribunal, drept componentă a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Astfel, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un tribunal/accesul liber la justiţie nu are un caracter absolut, astfel că el poate fi supus unor limitări, însă aceste limitări nu trebuie să restrângă atât de mult accesul încât dreptul însuşi să fie atins în substanţa sa (a se vedea cauzele Philis împotriva Greciei, 1991, paragraful 59; Geouffre de la Pradelle împotriva Franţei, 1992, paragraful 28; Fayed împotriva Marii Britanii, 1994, paragraful 65; Bellet împotriva Franţei, 1995, paragraful 31; Guerin împotriva Franţei, 1998, paragraful 37; F.E. împotriva Franţei, 1998, paragraful 44). Limitările nu se conciliază cu exigenţele art. 6 paragraful 1 decât dacă urmăresc un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat (Ashingdane împotriva Marii Britanii, 1985, paragraful 57; Lithgow împotriva Marii Britanii, 1986, paragraful 194; Weissman ş.a. împotriva României, 2006, paragraful 36). De fapt, regula generală în materie de limitare a dreptului recunoscut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale vizează 3 condiţii esenţiale: prevederea de către lege, scopul legitim şi proporţionalitatea, regulă enunţată expres în cazul art. 8-11 din Convenţie şi care se aplică şi în materia art. 6 din Convenţie (a se vedea paragraful 4 al opiniei concordante la hotărârea pronunţată în Cauza Geouffre de la Pradelle împotriva Franţei, 1992). Prin urmare, o bună administrare a justiţiei poate justifica anumite restricţii de tipul termenelor. Din această perspectivă, art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, care prevede un termen pentru sesizarea instanţei cu plângere, este în acord cu exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Problema care se pune este dacă modul de calcul al acestui termen, mai exact stabilirea momentului de debut al acestei curgeri (dies a quo), prejudiciază caracterul efectiv al dreptului de acces la un tribunal. Reprezentantul Ministerului Public arată că art. 278 din Codul de procedură penală, care reglementează soluţionarea plângerii de către procurorul ierarhic superior, trimite în alin. 4 la dispoziţiile art. 275-277 din Codul de procedură penală care se aplică corespunzător. Art. 277 din Cod stabileşte obligaţia procurorului (în ipoteza în discuţie a procurorului ierarhic superior) de a soluţiona plângerea în cel mult 20 de zile de la primire şi de a comunica de îndată modul în care a fost rezolvată. În aceste condiţii, o putem considera o reglementare raţională, structurată, care permite părţii să-şi exercite în condiţii de certitudine, în termen, dreptul de a ataca soluţia în faţa instanţei, în 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare conform art. 277 şi 278 din Codul de procedură penală (aşa cum arată expres art. 2781 din Codul de procedură penală). Prin referirea la art. 277 şi, mai ales, la art. 278 din Codul de procedură penală, se confirmă că procurorul ierarhic superior are obligaţia rezolvării plângerii în 20 de zile, aşa cum şi art. 278 alin. 4 prevede. Raportat la această structură normativă, li se creează, în mod rezonabil, părţilor convingerea că procurorul ierarhic, fiind obligat să soluţioneze plângerea, rezultatul acestei proceduri - soluţia dată plângerii - îi va fi comunicată şi, mai mult decât atât, termenul pentru a se adresa instanţei va curge de la data acestei comunicări. Or, art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, în ciuda reglementărilor anterior menţionate (care instituie obligaţia procurorului ierarhic de a soluţiona plângerea) şi a convingerii rezonabile şi justificate pe care o creează părţii, introduce un element care bulversează coerenţa normativă, şi anume recunoaşte procurorului ierarhic superior posibilitatea de a nu rezolva plângerea, obligaţia anterior normată fiind transformată într-o facultate. Astfel, conduita părţii este supusă condiţiei termenului, aspect care este conform unei bune administrări a justiţiei şi conform art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, însă, suplimentar, este supusă şi condiţiei derivate din comportamentul organului judiciar, care se concretizează într-o acţiune sau o inacţiune, inclusiv o acţiune peste termen.Reprezentantul Ministerului Public constată că există o multitudine de moduri de calcul al termenului de 20 de zile pentru formularea plângerii la instanţă, în raport cu dies a quo, după cum procurorul ierarhic superior fie soluţionează plângerea în cursul celor 20 de zile, fie după expirarea acestui termen, fie nu soluţionează plângerea. Fiind vorba de exercitarea dreptului de acces la un tribunal în vederea declanşării unui control al judecătorului asupra soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror - o veritabilă cale de atac (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 508/2004) -, ar fi fost de dorit ca dispoziţiile de lege să fie simple şi să promoveze o soluţie conformă dreptului comun în materia căilor de atac, iar nu o soluţie derogatorie. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că partea este îndreptăţită să invoce un sistem coerent care să asigure un just echilibru între interesele administraţiei şi interesele proprii; că trebuie să se bucure de o posibilitate clară, concretă şi efectivă de a contesta un act care îi afectează interesele legitime (Geouffre de la Pradelle împotriva Franţei, 1992, paragraful 34). Din această perspectivă, art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală nu îndeplineşte cerinţele de claritate şi coerenţă necesare, ceea ce afectează caracterul efectiv şi concret al dreptului la un tribunal. „Dreptul de acces la un tribunal, având o mare importanţă în societăţile democratice, limitările ce i se aduc nu trebuie să provoace nicio neînţelegere, de exemplu cu privire la punctul de plecare al termenului de recurs. Asemenea limitări trebuie să se întemeieze pe reguli interne deosebit de precise şi care să ofere suficiente garanţii pentru ca un recurs să nu fie introdus din neatenţie peste termen“ (paragraful 5 al opiniei concordante la hotărârea pronunţată în Cauza Geouffre de la Pradelle împotriva Franţei, 1992).De asemenea, face trimitere la Decizia nr. 420/2006, prin care Curtea Constituţională a reţinut că termenul de formulare a plângerii în această situaţie nu îngrădeşte liberul acces la justiţie, ci, dimpotrivă, reprezintă o concretizare a normelor constituţionale ce consacră dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenţei termenului rezonabil. Arată că, admiţând că preocuparea pentru asigurarea termenului rezonabil a justificat reglementarea art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu poate fi ignorat faptul că părţii i se impune o sarcină suplimentară. Or, se aduce atingere dreptului de recurs, de acces la un tribunal, impunând părţii o sarcină care apare ca disproporţionată şi care, în cazul de faţă, rupe justul echilibru dintre preocuparea legitimă de asigurare a termenului rezonabil al procedurii, pe de o parte, şi dreptul de acces la un tribunal, pe de altă parte (Geouffre de la Pradelle împotriva Franţei, 1992, paragraful 43). Sarcina este disproporţionată, având în vedere caracterul profund perturbator al regulii instituite de art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, precum şi faptul că depinde de conduita organului judiciar, o conduită care nu poate fi imputată părţii obligate însă să o observe şi să i se conformeze (a se vedea deciziile Curţii Constituţionale nr. 86/2003 şi nr. 89/2003). Prin urmare, nu există niciun raport de proporţionalitate cu scopul urmărit. Totodată, art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală se dovedeşte a fi o reglementare care face ca, prin jocul legii, o acţiune în justiţie să fie declarată tardivă. Or, a recunoaşte existenţa unor acţiuni în justiţie care, prin jocul legii, sunt declarate inadmisibile nu satisface imperativele art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (F.E. împotriva Franţei, 1998, paragraful 46).În ceea ce priveşte principiul egalităţii în drepturi, reprezentantul Ministerului Public arată că se creează o inegalitate între persoanele care atacă soluţia de netrimitere în judecată, după cum procurorul ierarhic superior rezolvă sau nu plângerea. Situaţia obiectivă este identică pentru toate aceste părţi şi nu se poate susţine contrariul decât admiţând că diferenţa de situaţii obiective se datorează unei poziţii până la urmă subiective a organului judiciar. S-ar putea afirma că această poziţie subiectivă a organului judiciar este expresia opţiunii legiuitorului în considerarea unui scop obiectiv de politică penală. Afirmaţia ar fi valabilă dacă acest obiectiv ar exista. Or, verificând expunerea de motive a Legii nr. 281/2003, nu se identifică un asemenea scop.În fine, menţionează că art. 340 din noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010) remediază actuala deficienţă, stabilind curgerea termenului exclusiv de la data comunicării soluţiei de către procurorul ierarhic superior.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 15.327/280/2012, Judecătoria Piteşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ion Moţoi cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe a procurorului de netrimitere în judecată. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, care reglementează posibilitatea formulării plângerii în faţa judecătorului împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, încalcă egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi dreptul la un proces echitabil. Arată că, având calitatea de parte vătămată - făptuitor în Dosarul nr. 5.646/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, soluţionat prin ordonanţa cu acelaşi număr din 30 aprilie 2012, comunicată la 28 mai 2012, a formulat plângere împotriva acestei ordonanţe la prim-procurorul parchetului la 18 iunie 2012. Cum plângerea nu a fost soluţionată de prim-procuror în termenul rezultant de 40 de zile, care reiese din coroborarea alin. 1 şi 2 ale art. 2781 din Codul de procedură penală, sa adresat cu plângere Judecătoriei Piteşti, înregistrată la data de 27 iulie 2012. Cu mult peste termenul de 40 de zile mai sus arătat, prin Ordonanţa nr. 1.395/II/2/2012 din 3 septembrie 2012, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti a admis în parte plângerea înregistrată la 18 iunie 2012, prin ordonanţa comunicată petentului la 5 octombrie 2012.Autorul excepţiei consideră că art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, în ceea ce priveşte componenta referitoare la claritatea şi previzibilitatea normelor juridice, întrucât textul de lege criticat vorbeşte, pe de o parte, de dispoziţiile art. 275-278 din Codul de procedură penală, în condiţiile în care plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată se face doar potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. 3 din Cod, iar, pe de altă parte, de comunicarea de către „procuror“ a modului de rezolvare, când, de fapt, ar trebui să vorbească de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală. De aceea, în privinţa primului aspect invocat, a fost nevoie de pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a Deciziei nr. LVII (57)/2007, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, statuându-se că: „plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă“. În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect invocat, autorul excepţiei consideră că este evident că se lasă deschisă posibilitatea soluţionării plângerii chiar de către procurorul de caz.Totodată, susţine că dispoziţiile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacră, pe de o parte, egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar, pe de altă parte, poziţia egală pe care trebuie să o aibă în faţa legii cetăţeanul şi autoritatea publică, fără privilegii şi fără discriminări. În acest sens, arată că textul de lege criticat se referă la situaţia în care procurorul ierarhic superior celui care a dat soluţia atacată „nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277“, or, potrivit art. 277 din Codul de procedură penală, procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire. Se creează, astfel, o dublă discriminare, pe de o parte, între procuror şi şeful său ierarhic, primul fiind obligat să rezolve plângerea în cel mult 20 de zile, iar al doilea - nu, iar, pe de altă parte, între procurorul ierarhic superior şi persoana nemulţumită de soluţia pronunţată de procurorul subordonat acestuia, cu alte cuvinte între stat şi cetăţeanul său, deoarece persoana vătămată trebuie să respecte „termenele de 20 + 20 de zile“ prevăzute de art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, în caz contrar fiind decăzută din dreptul de a mai formula plângere, conform Deciziei nr. XV/2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în recurs în interesul legii. Consideră că, în cazul în care procurorul ierarhic superior a depăşit termenul de 20 de zile prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală, ar trebui să opereze sancţiunea decăderii din dreptul de a soluţiona plângerea împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată.Judecătoria Piteşti - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care limitează dreptul de acces la justiţie al persoanei ale cărei interese legitime sunt vătămate prin soluţia procurorului, pe motiv că procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul legal în care era obligat să o facă, atunci când acest aspect nu poate fi cunoscut în timp util de persoana interesată pentru a se putea conforma cerinţelor art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală şi fără a-i putea fi reţinută vreo culpă.Arată că art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală - potrivit căruia, în cazul în care procurorul ierarhic superior celui care a emis rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată nu soluţionează plângerea în termenul prevăzut de art. 277, termenul de la alineatul 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile - a făcut obiectul Deciziei nr. XV/2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în recurs în interesul legii, prin care aceasta a stabilit că termenele prevăzute de art. 278 alin. 3 şi art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt termene de decădere. De asemenea, instanţa reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis, cu privire la dispoziţiile de lege criticate, şi o serie de decizii de speţă. Astfel, prin Sentinţa penală nr. 1.064 din 5 iunie 2008, instanţa supremă a stabilit că prim-procurorul nu este obligat să rezolve în 20 de zile plângerea împotriva soluţiei procurorului, iar încălcarea termenului nu atrage nicio sancţiune procedural penală. Prin Decizia nr. 2.075 din 9 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că termenul de decădere prevăzut de art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală curge de la împlinirea termenului de 20 de zile pe care prim-procurorul îl are efectiv la dispoziţie pentru rezolvarea plângerii respectând dispoziţiile art. 277 din Codul de procedură penală, şi nu de la împlinirea termenului de 20 de zile în care partea interesată trebuia să formuleze plângere conform art. 278 alin. 3 din Codul de procedură penală, dată care, în cazul transmiterii prin poştă, poate fi diferită de cea la care s-a formulat plângerea. Totodată, s-a avut în vedere şi faptul că pot fi situaţii în care plângerea a fost greşit îndreptată şi este trimisă ulterior procurorului ierarhic competent, conform art. 2781 alin. 13 din Codul de procedură penală. În fine, prin Decizia nr. 1.370 din 11 aprilie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală nu prevăd posibilitatea repunerii în termenul de formulare a plângerii la instanţa de judecată, neputând fi aplicate prin analogie alte drepturi procesuale din materia căilor de atac.Instanţa mai arată că nerespectarea termenului prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală de către procurorul ierarhic superior nu atrage nicio sancţiune procedural penală pentru acesta, ci cel mult poate atrage o sancţiune disciplinară. În schimb, atrage decăderea, deci sancţionarea procesuală a persoanei interesate, care nu mai are acces la analizarea de către judecător - expres prevăzut de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi singurul care întruneşte şi cerinţele unui „tribunal“ în accepţiunea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - a legalităţii şi temeiniciei soluţiei procurorului. Acest lucru este contrar rolului procurorului în activitatea judiciară, care trebuie să constea în reprezentarea intereselor generale ale societăţii şi în apărarea ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, iar nu în apărarea propriilor soluţii. De asemenea, este încălcat principiul de drept potrivit căruia nimănui nu îi este permis să se prevaleze de propria turpitudine pentru a obţine protecţia unui drept, deoarece, prin încălcarea de către procurorul ierarhic superior a termenului în care trebuie să soluţioneze plângerea împotriva actului procurorului de netrimitere în judecată, se ajunge la situaţia imposibilităţii verificării de către judecător a soluţiei procurorului. Totodată, are loc şi o încălcare a principiului egalităţii armelor în procesul penal, aspect vizat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cadrul analizei respectării dreptului la un proces echitabil. În plus, potrivit jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, norma juridică trebuie să aibă suficientă precizie şi claritate, pentru a permite destinatarilor ei să se conformeze. Or, textul art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală cere justiţiabililor să-şi conformeze conduita, în ceea ce priveşte respectarea termenului pentru sesizarea instanţei, prin raportare la data primirii plângerii de către procurorul ierarhic superior - diferită de cea a formulării plângerii adresate acestuia -, respectiv prin raportare la un aspect de fapt asupra căruia doar procurorul ierarhic superior are decizia, constând în nerespectarea termenului prevăzut pentru soluţionarea plângerii.Termenul de 20 de zile în care procurorul ierarhic superior trebuie să soluţioneze plângerea, conform art. 277 din Codul de procedură penală, curge de la data la care acesta primeşte efectiv plângerea. Această dată poate fi chiar data la care plângerea s-a depus direct la parchet şi s-a şi înregistrat ca plângere adresată procurorului ierarhic superior - acesta fiind şi singurul caz în care persoana interesată cunoaşte ziua de la care începe să curgă termenul de 20 zile prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală -, dar poate fi şi data la care se primeşte şi se înregistrează la parchet plângerea trimisă prin poştă sau depusă/trimisă la un organ necompetent - cazuri în care persoana interesată nu poate cunoaşte data la care urmează a fi primită efectiv plângerea de către procurorul ierarhic superior competent, deci nu poate cunoaşte nici data la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală. În plus, chiar presupunând că persoana interesată ar cunoaşte data la care se primeşte plângerea sa de către procurorul ierarhic superior competent a o soluţiona - deci, ar cunoaşte data la care începe să curgă termenul de 20 zile în care acesta din urmă trebuie să emită soluţie cu privire la plângere -, în mod practic nu poate cunoaşte în timp util dacă procurorul ierarhic superior a soluţionat sau nu plângerea în termenul prevăzut de lege. Faza urmăririi penale nu este guvernată de principiul publicităţii, iar partea interesată nu este înştiinţată niciodată cu privire la data efectivă când procurorul ierarhic superior a primit plângerea sa, după cum nu este niciodată înştiinţată la data expirării termenului prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală - la care începe să curgă termenul pentru sesizarea instanţei - despre faptul că procurorul ierarhic superior nu a soluţionat în acel termen plângerea sa. Persoana interesată ar putea lua cunoştinţă de acest aspect după trecerea unei perioade mai mari de timp, văzând că nu i-a fost comunicată nicio soluţie a procurorului ierarhic superior.În plus, în practica judiciară, indiferent dacă procurorul ierarhic superior respectă sau nu termenul prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală, data la care se comunică efectiv soluţia adoptată de acesta persoanei care a făcut plângerea este mult ulterioară datei împlinirii termenului prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală, deoarece comunicarea se efectuează prin poştă. În concluzie, la data primirii comunicării unei astfel de soluţii, când ar putea constata dacă termenul legal prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală a fost sau nu respectat de procurorul ierarhic superior, este posibil ca persoana interesată nici să nu se mai afle în termenul legal pentru a se adresa instanţei conform art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, termenul fiind deja împlinit. De altfel, faţă de aspectele deja menţionate, se constată că nici ajutorul unei persoane cu cunoştinţe de specialitate - avocat - nu ar putea permite persoanei interesate, în cazuri din cele expuse anterior, să cunoască datele începerii şi împlinirii termenelor prevăzute de art. 277 din Codul de procedură penală şi, respectiv, de art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală ori dacă procurorul ierarhic a soluţionat sau nu în termenul legal plângerea. Previzibilitatea unei dispoziţii legale care instituie un termen de decădere pentru sesizarea instanţei presupune posibilitatea persoanei interesate de a cunoaşte data de la care termenul începe să curgă, pentru a-l putea respecta, iar această cunoaştere trebuie să fie posibilă chiar de la data la care acest termen începe să curgă. Or, această posibilitate nu există în toate cazurile în ceea ce priveşte termenul prevăzut de art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală.Instanţa apreciază că dispoziţiile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală pot lipsi practic de substanţă însuşi dreptul prevăzut de art. 2781 din Codul de procedură penală, deci şi dreptul la un proces echitabil şi dreptul de acces efectiv la o instanţă, în cazul persoanei interesate a se adresa judecătorului când se consideră vătămată prin soluţia procurorului, atunci când procurorul ierarhic superior nu i-a soluţionat în termenul legal plângerea şi când persoana interesată nu poate lua imediat cunoştinţă în mod concret de acest aspect, pentru a putea beneficia de termenul prevăzut de art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală. Drepturile menţionate ar fi efective, de exemplu, în situaţia în care persoana interesată ar fi înştiinţată, chiar la momentul împlinirii termenului nerespectat de procurorul ierarhic superior, că acest termen s-a împlinit în raport cu data primirii plângerii şi că nu a fost respectat, deci că a început să curgă acel termen în care persoana interesată poate sesiza instanţa de judecată. Drepturile menţionate ar fi efective şi dacă dispoziţiile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală s-ar interpreta în sensul că persoana interesată are dreptul de a sesiza instanţa oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată plângerea de procurorul ierarhic superior, atunci când soluţia acestuia nu a fost comunicată în termen, respectiv în cel mult 20 de zile de la comunicarea soluţiei acestuia, sau în sensul că ar avea dreptul de a sesiza instanţa de judecată în termen de 20 de zile de la data la care a luat cunoştinţă că procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea sa în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală. De altfel, acest aspect este avut în vedere de prevederile noului Cod de procedură penală, încă inaplicabil, care prevede, la art. 340, procedura plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată: „(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
(2) Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare.“Pentru toate aceste considerente, instanţa apreciază că art. 2781 alin. 2 din
Codul de procedură penală încalcă atât accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, cât şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor - care implică necesitatea aplicării unui tratament legal similar persoanelor aflate în situaţii juridice identice, fără posibilitatea ca, prin intervenţia unui reprezentant al statului, lăsată practic la latitudinea acestuia şi constând în nerespectarea unui termen prevăzut de lege, să se aplice pentru unele persoane alt tratament decât cel aplicabil altor persoane aflate în situaţii similare -, aducând atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) şi ale art. 16 alin. (1), precum şi art. 11 şi 20 din Constituţie prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În fine, opinia instanţei este în sensul că art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât trimiterea la art. 275-278 din Codul de procedură penală din cuprinsul textului de lege criticat nu poate atrage concluzia, în urma interpretării coroborate a tuturor prevederilor în discuţie, că ar deschide posibilitatea soluţionării plângerii chiar de către procurorul de caz, textul atacat fiind, sub aceste aspect, suficient de clar şi previzibil. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Astfel, art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală recunoaşte oricărei persoane vătămate prin soluţia de netrimitere în judecată dispusă de procuror dreptul de a se adresa instanţei solicitând verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei soluţii. Dreptul de a sesiza instanţa este condiţionat în exercitarea sa de epuizarea unei căi de atac în cadrul ierarhiei Ministerului Public, prin formularea unei plângeri la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior. De asemenea, el este supus unui termen procedural de decădere, ce curge fie de la data comunicării rezoluţiei prim-procurorului sau, după caz, a procurorului ierarhic superior, când acesta soluţionează plângerea înăuntrul termenului de 20 de zile prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală [art. 2781 alin. 1], fie de la expirarea acestui din urmă termen, când procurorul nu respectă termenul de soluţionare a plângerii [art. 2781 alin. 2]. Dispoziţiile de lege criticate dau posibilitatea persoanei vătămate să se adreseze instanţei chiar dacă nu a primit o soluţie din partea procurorului superior ierarhic, într-un termen ce poate fi determinat obiectiv prin raportare la momentul înregistrării plângerii adresate acestuia. Termenul de decădere este impus numai persoanei vătămate prin actul procurorului de netrimitere în judecată, deoarece numai aceasta are calitatea de a sesiza instanţa în temeiul art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală, Ministerul Public neavând calitate procesuală activă în această procedură. Prin urmare, nu se poate susţine o inegalitate de tratament în legătură cu acest aspect. Totodată, face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 718/2012. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.326/2011, nr. 1.455/2011 şi nr. 718/2012. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins: „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu. În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile.“ În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 901 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 29 octombrie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală conţin norme de procedură judiciară, pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată împotriva actelor de netrimitere în judecată date de procuror, asigură exercitarea dreptului de acces la justiţie în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, Curtea a statuat că nu poate fi primită nici susţinerea că prin stabilirea termenelor în care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor de netrimitere în judecată se încalcă dreptul la un proces echitabil, dat fiind că autorităţile judiciare la care se referă textul atacat sunt obligate, în limitele acestor termene, să respecte toate normele şi principiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea a reţinut, pe de o parte, că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o concretizare a normelor constituţionale ce consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenţei termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituţie, iar, pe de altă parte, că acestea se aplică fără privilegii ori discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale criticate, în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 16. Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală sau întârzierile în soluţionarea plângerilor adresate acestora, la care fac referire autorii excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii acestora, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional. În fine, prin Decizia nr. 1.392 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că nesoluţionarea de către prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior a plângerii în termenul prevăzut în art. 277 nu este un neajuns al textului criticat, întrucât prin această reglementare legiuitorul a urmărit să dea eficienţă dreptului de acces liber la justiţie, sens în care partea, neprimind vreun răspuns în termenul prevăzut de lege, se poate adresa judecătorului cu plângere împotriva soluţiei de netrimitere. În plus, nu poate fi primită teza potrivit căreia justiţiabilul nu poate cunoaşte momentul din care începe să curgă termenul de decădere instituit de art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât tocmai în alin. 2 legiuitorul a statuat univoc acest lucru. În sfârşit, prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, să nu se tergiverseze în mod nejustificat soluţionarea unei cauze penale, aşa încât o eventuală nerespectare a dispoziţiilor legale potrivit cărora procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primire să nu se transforme într-o sancţiune pentru justiţiabil, care, într-o atare situaţie, este obligat să aştepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 599 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 18 iulie 2011, Decizia nr. 838 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 12 septembrie 2011, Decizia nr. 929 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 4 august 2011, Decizia nr. 1136 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, Decizia nr. 1.326 din 11 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2011, Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, şi Decizia nr. 718 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 14 august 2012. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Moţoi în Dosarul nr. 15.327/280/2012 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 454/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 454 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 140 2016
    Obținerea unui împrumut legitim a fost întotdeauna o problemă uriașă Pentru atât de mulți clienți care au nevoi financiare. Problema creditului necorespunzător și a garanțiilor sunt ceva de care clienții sunt întotdeauna îngrijorați atunci când solicită un împrumut de la un creditor legitim. Însă MIDLAND CREDIT FIRM a făcut această diferență în industria creditelor. MIDLAND CREDIT FIRM a fost acreditat de consiliul organizației de creditare pentru a acorda împrumuturi clienților locali și internaționali cu o dobândă de 3%. Ni s-a oferit privilegiul de a răspunde nevoilor dvs. financiare. Problema creditului nu ar trebui să te împiedice să obții împrumutul de care ai nevoie. Serviciile noastre includ următoarele: - * Împrumuturi pentru investitori *Consolidarea datoriilor * A doua ipotecă * Împrumuturi de afaceri *Imprumuturi personale * Împrumuturi internaționale Fără securitate socială și fără cec de credit, 100% garanție. Tot ce trebuie să faceți este să ne anunțați exact ce doriți și cu siguranță vom face ca visul dvs. să devină realitate. MIDLAND CREDIT FIRM spune DA atunci când băncile dvs. spun NU. În sfârșit, finanțăm firme de împrumuturi la scară mică, intermediari, instituții financiare la scară mică pentru că avem capital nelimitat. Pentru detalii suplimentare despre cumpărarea unui împrumut de la noi: Răspundeți imediat la acest e-mail: midland.credit2@gmail.com Nume companie: MIDLAND CREDIT HOME Email companie midland.credit2@gmail.com ID companie NMLS: 315276. Site-ul companiei: midlandcreditonline.com Motto: Investiția pentru generații.
ANONIM a comentat Norma 8 2020
    Sunt atât de încântat că am primit un împrumut de la un creditor care m-a ajutat cu împrumutul meu. A fost uimitor cum am primit un împrumut ... Am încercat un serviciu diferit, dar nu am putut niciodată să obțin un împrumut de la acel serviciu. Unii dintre ei îmi vor cere să completez o mulțime de documente, iar la sfârșitul zilei nu se va termina bine. Dar sunt fericit după întâlnirea cu Elena Nino. Am reușit să obțin împrumutul meu de 22.000 € Euro acum afacerea mea merge bine și vreau să știți toate acestea astăzi, deoarece sunt rapide și 100% fiabile. Acum plătesc împrumutul pe care l-am primit de la compania Elena Nino împrumuturi din toată lumea. Luați legătura cu aceștia și nu pierdeți timp cu acești creditori contactați cu drag acest e-mail: elenanino0007@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 15 2020
    GET Rich with ATM CARD BLANC ... Whatsapp: +18033921735 Vreau să depun mărturie despre cardurile de ATM-uri Dark Web care pot retrage bani de la orice mașini de ATM din întreaga lume. Am fost foarte sărac înainte și nu am nicio treabă. Am văzut atât de multe mărturii despre modul în care hackerii Dark Web le trimit cardul gol ATM și îl folosesc pentru a colecta bani în orice mașină ATM și a deveni bogat. (darkwebblankatmcard@gmail.com) Le trimit prin e-mail și mi-au trimis cardul bancomat gol. L-am folosit pentru a obține 120.000 de euro. retrageți maxim 5.000 EUR zilnic. Dark Web dă cartea doar pentru a ajuta săracii. Păstrați și luați bani direct de pe orice seif de mașină ATM folosind cardul programat ATM care rulează în modul automat. E-mail: darkwebblankatmcard@gmail.com Text & Call sau WhatsApp: +18033921735
ANONIM a comentat Decretul 931 2017
    * Utilizați această perioadă de blocare pentru a investi și a începe să câștigați direct de acasă ..... Inbox me pentru a începe! * Investiți 300 € pentru a câștiga 3000 € Investiți 400 € pentru a câștiga 4000 € Investiți 500 € pentru a câștiga 5000 € Investiți 600 EUR pentru a câștiga 6000 € Investiți 700 € pentru a câștiga 7000 € Investiți 8000 EUR pentru a câștiga 80 000 EUR Investiți 9000 EUR pentru a câștiga 90.000 € Totul în 7 zile de profit și plata de 100% este asigurată. Dacă sunteți interesat să investiți cu noi, contactați-ne acum prin WhatsApp +15022064419 sau prin e-mail tradewithcarlos2156@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 817 2017
    Sunt Brette M. Wagner, un creditor privat care acordă împrumuturi persoanelor fizice, companiilor și instituțiilor guvernamentale cu o dobândă scăzută de 3%. Știm că există o mulțime de familii care trăiesc din salariu și altele care nu pot avea grijă de obligațiile lor financiare și din acest motiv, sunt aici pentru restaurare financiară. Ofer o gamă largă de servicii financiare care include: Planificarea afacerilor, Finanțe comerciale și de dezvoltare, Proprietăți și credite ipotecare, Împrumuturi de consolidare a creanțelor, Împrumuturi pentru afaceri, împrumuturi private, Refinanțare la domiciliu, Împrumuturi hoteliere, împrumuturi pentru studenți etc. Răspundeți imediat prin e-mail de mai jos pentru mai multe informatii. E-mail: (brettewagnerfinancialservice@gmail.com)
ANONIM a comentat Hotărârea 153 2018
    articolul 4 interzice acordarea a doua sporuri cumulate anexa 1-6 si 8 ,cum ramine cu personalul care lucreaza cu aparate de electoterapie in sectiile de recuperare,medicina fizica ?la care spor se incadreaza?
ANONIM a comentat Legea 149 2018
    Cine face propunerea conform art.10,alin 2,este ambigu
ANONIM a comentat Decretul 721 2015
    Buna ziua,acest decret prezidential nu a fost pus in aplicare niciodata,cetatenii romani care traiesc si muncesc in aceasta regiune a Germaniei sunt nevoiti sa parcurga intre 300 km si 600 km pana la München unde este Consulatul General al Romaniei si sa piarda zile intregi pentru rezolvarea unor probleme care ar fi foarte usor sa le rezolve la Stuttgart daca Ministerul Afacerilor Externe si-ar face treaba. La Munchen sediul Consulatului are un spatiu foarte mic unde isi desfasoara activitatea iar cetatenii sunt nevoiti sa stea afara in strada sa astepte formandu-se cozi de peste 100 de persoane pe zi.Ultima data cand am fost la Consulat am stat 10 ore acolo iar toaleta nu functiona,cetatenii fiind obligati sa mearga la cafenele si restaurante daca aveau nevoi fiziologice.Cel mai grav lucru este faptul ca femeili cu ,copii mici nu au un loc unde sa stea cu ei,sa-i schimbe sau sa le dea mancare.S-au adus obiceiurile din Romania si aici si acest lucru este foarte grav.Personalul in schimb este destul de amabil dar lipsa spatiului si a personalului duce la aceste situatii neplacute. De aceea este urgent neesar deschiderea Consulatului la Stuttgart !!!! Prioritatile MAE se pare ca sunt altele cum ar fi mutarea Ambasadei Romaniei in Israel. Cetatenii sunt ultima lor prioritate.Probabil pana in noiembrie 2019 se va deschide totusi consulatul pentru a crea cadru legal pentru alegerile prezidentiale.In zona Baden Württemberg traiesc peste 250.000 romani si aceste voturi vor conta pentru viitorul presedinte,asa ca poate se indura cineva si de acest cetateni uitati de autoritatile din tara !!!
ANONIM a comentat Hotărârea 757 2008
    In aceasta hotarare de guvern intra si asistentii medicali care lucreaza in sectiile de radioterapie,care fac iradierea bolnavilor oncologici???
ANONIM a comentat Legea 58 1974
    in1990 mai era in vigoare intreb
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 454/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu