Decizia Nr.447 din 03.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul „Proautonomia“ din Satu Mare în Dosarul nr. 1.726/83/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 567D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 568D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 2.147/83/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 568D/2012 la Dosarul nr. 567D/2012, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin deciziile civile nr. 595/2012 - R şi nr. 597/2012 - R din 16 februarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 1.726/83/2011 şi nr. 2.147/83/2011, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010, excepţie ridicată de Sindicatul „Proautonomia“ din Satu Mare în cauze având ca obiect litigii de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Guvernul nu a avut un temei legal pentru restrângerea libertăţii la muncă a membrilor sindicatului, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre aceşti membri nu şi-a exprimat acordul de a munci în continuare, ulterior reducerii cu 25% a salariilor. Arată că, întrucât nu ne aflăm în niciuna dintre situaţiile prevăzute în cuprinsul art. 42 din Constituţie, scăderea nivelului de salarizare constituie o condamnare la muncă forţată. Autorul nu consideră că i s-a încălcat dreptul la negociere, ci dreptul de a-şi exprima liber acordul asupra continuării muncii în noile condiţii impuse de Guvern. În continuare, arată că, prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 118/2010, salariaţii din sectorul bugetar au fost discriminaţi faţă de salariaţii din celelalte sectoare de activitate şi faţă de toate celelalte categorii de cetăţeni, întrucât măsura reducerii salariilor bugetarilor cu 25% echivalează ca efecte cu o creştere a impozitului pe venit, stabilită numai pentru o parte a populaţiei. Consideră că sarcina stopării crizei economice, reprezentând un fenomen social global, şi a preîntâmpinării dezvoltării unor consecinţe grave trebuia să intre în responsabilitatea tuturor cetăţenilor ţării, iar nu numai în cea a lucrătorilor din sectorul bugetar.Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât adoptarea măsurilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 118/2010 a fost determinată de necesitatea stabilităţii economice a ţării, în contextul crizei economice mondiale, având, de altfel, un caracter temporar, şi nu încalcă prevederile constituţionale privind nediscriminarea, atât timp cât s-a aplicat tuturor categoriilor de bugetari.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi arată că Guvernul poate recurge la angajarea răspunderii sale, indiferent de faza în care se află procedura legislativă, ca la o procedură in extremis.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, precum şi a prevederilor art. 15 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la muncă şi celor ale art. 23 alin. (1) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitor la dreptul la muncă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că modul de salarizare a personalului bugetar este stabilit prin lege, reflectând posibilităţile financiare ale statului de a susţine plata salariilor, fapt ce conduce la concluzia că la încheierea contractelor individuale de muncă nu a avut loc o negociere veritabilă a salariului, întrucât angajatul aderă la un contract de muncă în care salariul, ca element component al contractului, este predeterminat. Membrii de sindicat, reclamanţi în cauza dedusă judecăţii, au calitatea de salariaţi în cadrul unităţilor intimate, făcând parte din categoria de personal bugetar ce are drepturile salariale stabilite în baza Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel încât, la încheierea contractului de muncă, nu a avut loc o negociere a cuantumului salariului şi nu se poate susţine faptul că prin adoptarea Legii nr. 118/2010 s-au încălcat dispoziţiile din contractele de muncă ale salariaţilor din sectorul bugetar. Critica autorului potrivit căreia scăderea nivelului de salarizare constituie o condamnare la muncă forţată, membrilor sindicatului fiindu-le încălcat dreptul de a-şi exprima liber acordul asupra continuării muncii în noile condiţii impuse de Guvern, nu poate fi reţinută. Nicio prevedere din legislaţia românească nu obligă salariaţii din sectorul bugetar a-şi continua activitatea în cadrul aceleiaşi instituţii în care şi-au desfăşurat-o anterior diminuării cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei. Dimpotrivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă, astfel încât salariatul, în orice moment doreşte, poate solicita desfacerea contractului de muncă în cazul în care nu mai este mulţumit de condiţiile de muncă sau de cuantumul salariului ori din alte motive, fie ele imputabile angajatorului. Pentru toate aceste motive, nu se poate reţine încălcarea prevederilor referitoare la protecţia dreptului la muncă invocate de autorul excepţiei.Prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie.Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale“, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, pentru întregul personal bugetar, cuantumul brut al salariului, soldelor şi indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv al sporurilor, indemnizaţiilor şi altor drepturi salariale, stabilite conform Legii-cadru nr. 330/2009, a fost afectat de o reducere de 25%, astfel încât nu se poate vorbi despre o discriminare a reclamanţilor în raport cu alte categorii de personal bugetar, întrucât reducerea se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi mod şi în aceeaşi proporţie. Principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor angajaţilor, ci impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat. Or, în cazul de faţă, nu ne aflăm în prezenţa unei discriminări în cadrul aceleiaşi categorii de salariaţi ce beneficiază de drepturile salariale stabilite conform Legii-cadru nr. 330/2009.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul „Proautonomia“ din Satu Mare în dosarele nr. 1.726/83/2011 şi nr. 2.147/83/2011 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Toma