DECIZIE Nr.
444 din 30 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9)
si (10), art. 23 alin. (1) si (2), precum si art. 30 din Ordonanta Guvernului
nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 331 din 19 mai 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihai Paul Cotta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9)
şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 30 din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare, excepţie ridicată de Gabriel Armand Bobocea în Dosarul nr.
3.248/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspund Consiliul Naţional pentru
Combaterea Discriminării şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor
Autorizaţi, prin consilieri juridici, lipsind celelalte părţi, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării şi Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi
solicită respingerea excepţiei. Se arată că autorul excepţiei a interpretat
eronat hotărârea contestată. In ceea ce priveşte dispoziţiile legale criticate,
acestea sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate în
susţinerea excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, fiind
invocată, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 15 octombrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 3.248/2/2008, Curtea
de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin.
(1) şi (2), precum şi ale art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, excepţie ridicată de Gabriel Armand Bobocea în cauza ce are ca
obiect judecarea acţiunii în contencios administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 2, 16, art. 20 alin.
(8), (9) şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 30 din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art.
20 alin. (1) şi (2), art. 75 alin. (1), (4) şi (5), art. 117 alin. (3), art.
140 alin. (1), precum şi cu cele ale art. 126 alin. (5) din Constituţie.
Se arată că art. 2 din aceeaşi ordonanţă nu face
distincţie clară între dreptul la muncă şi dreptul la libertatea de exercitare
a unei profesii liberale. Totodată, se apreciază că sunt încălcate, prin art.
16 din ordonanţă, dispoziţiile constituţionale ale art. 75 alin. (1), (2) şi
(3) şi art. 117 alin. (3), deoarece autoritatea publică Consiliul Naţional
pentru Combaterea Discriminării a fost înfiinţată prin ordonanţă, şi nu prin
lege organică.
In ceea ce priveşte critica prevederilor art. 23 alin.
(1) şi (2), precum şi ale art. 30 din aceeaşi ordonanţă prin raportare la art.
117 alin. (3) şi art. 140 alin. (1) din Constituţie, se susţine că înfiinţarea
Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a făcut fără avizul
Curţii de Conturi, iar avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, necesar
bugetului acestei autorităţi publice, indică o subordonare în raport cu
Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Referitor la art. 20 alin. (8),
(9) şi (10) din ordonanţă, se arată că prevederile legale încalcă dispoziţiile
art. 126 alin. (5) din Constituţie, întrucât Colegiul Director al Consiliului
Naţional pentru Combaterea Discriminării are caracter de instanţă
extraordinară.
Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate
la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art.
23 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 99 din 8 februarie 2007. Aceste prevederi legale
au următorul cuprins:
- Art. 2: „(1) Potrivit
prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă,
pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică
necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum
şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea
recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute
de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte
domenii ale vieţii publice.
(2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe
oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare
în înţelesul prezentei ordonanţe.
(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei
ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care
dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1),
faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau
practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere
a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin
efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori
supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau
o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage
răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub
incidenţa legii penale.
(5) Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional
orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie,
categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o
categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau
orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant
ori ofensiv.
(6) Orice
deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe două sau mai multe
criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanţă agravantă la stabilirea
răspunderii contravenţionale dacă una sau mai multe dintre componentele
acesteia nu intră sub incidenţa legii penale.
(7) Constituie victimizare şi se sancţionează
contravenţional conform prezentei ordonanţe orice tratament advers, venit ca
reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea
principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.
(8) Prevederile prezentei ordonanţe nu pot fi
interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului
la opinie şi a dreptului la informaţie.
(9) Măsurile luate de autorităţile publice sau de
persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de
persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi
realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte
persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce
vizează protecţia grupurilor
defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe.
(10) In înţelesul prezentei ordonanţe, eliminarea
tuturor formelor de discriminare se realizează prin:
a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin
instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acţiuni afirmative, în
vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea
şanselor;
b) mediere prin soluţionarea pe cale amiabilă a
conflictelor apărute în urma săvârşirii unor acte/fapte de discriminare;
c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu
prevăzut în dispoziţiile alin. (1)-(7).
(11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la
alin. (1)- (7) atrage
răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, în condiţiile
legii.";
- Art. 16: „Consiliul
Naţional pentru Combaterea Discriminării, denumit
în continuare Consiliul, esfe autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu
personalitate juridică, aflată sub control parlamentar şi totodată garant al
respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu
legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România
este parte.";
- Art. 20: „(8) Hotărârea se
comunică părţilor în termen de 15 zile de la adoptare şi produce efecte de la
data comunicării.
(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată
la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii.
(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin.
(2) şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu
executoriu.";
- Art. 23: „(1) Colegiul director al Consiliului este organ colegial, deliberativ şi decizional, responsabil pentru
îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege.
(2) Colegiul director este compus din 9 membri cu
rang de secretar de stat, propuşi şi numiţi, în şedinţă comună, de cele două
Camere ale Parlamentului.";
- Art. 30: „(1) Bugetul Consiliului
face parte integrantă din bugetul de stat. Proiectul de buget se întocmeşte de
Consiliu, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
(2) Salarizarea funcţionarilor publici şi a
personalului încadrat cu contract individual de muncă din cadrul Consiliului se
face la nivelul corespunzător celorlalte autorităţi publice autonome aflate sub
controlul Parlamentului, potrivit anexei nr. I la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea
drepturilor salariate şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru
anul 2006, respectiv anexei nr. I la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul
de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul
bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură
cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţă în exercitarea
funcţiei, personalul din aparatul Consiliului primeşte lunar un spor de
confidenţialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut. Categoriile de
personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al
preşedintelui Consiliului.
Se susţine că au fost încălcate dispoziţiile
constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (1) şi (2), art. 75 alin. (1), (4) şi
(5) privind sesizarea Camerelor, art. 117 alin. (3) privind înfiinţarea
autorităţilor administrative autonome, art. 140 alin. (1) referitoare la
atribuţiile Curţii de Conturi, precum şi art. 126 alin. (5) referitor la
interzicerea înfiinţării instanţelor extraordinare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei
Guvernului nr. 137/2000 Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, însă din
perspectiva altor critici de neconstituţionalitate decât cele existente în
cauza de faţă, prin Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, decizie prin care a fost admisă
excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că dispoziţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde
înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze
aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu
prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere cele de mai sus, considerăm că în cauză
nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, referitoare la
inadmisibilitatea excepţiei în cazul în care prevederile supuse controlului de
constituţionalitate au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o
decizie anterioară, deoarece criticile autorului excepţiei au la bază raţiuni
diferite faţă de cele avute în vedere în Decizia nr. 1.325/2008.
In ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate
formulate în cauză, Curtea reţine următoarele:
Susţinerea autorului excepţiei că art. 2 din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 nu face distincţie clară între dreptul la muncă şi
dreptul la libertatea de exercitare a unei profesii liberale nu este o problemă
de neconstituţionalitate, ci de interpretare a legii de către instanţa de
judecată.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 16
din ordonanţă, prin invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 75 alin.
(1), (2) şi (3) şi art. 117 alin. (3), Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Prin reglementarea iniţială a Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2
septembrie 2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării a fost conceput ca un organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, în subordinea Guvernului. Insă această reglementare a ridicat
problema existenţei unor eventuale presiuni politice asupra Consiliului de
natură a afecta neutralitatea şi autonomia sa în raporturile cu Guvernul şi cu administraţia
de stat subordonată acestuia, cu prilejul activităţii de combatere a
discriminării. Pentru aceste motive, prin Ordonanţa Guvernului nr. 77/2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 30 august
2003, Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a fost completată, prevăzându-se că, „în
exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării îşi desfăşoară activitatea în mod independent, fără ca aceasta să
fie îngrădită sau influenţată de către alte instituţii ori autorităţi
publice". Ulterior, în vederea asigurării unei autonomii reale a
Consiliului, prin modificările aduse Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 prin
Legea nr. 324/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006,
lege adoptată cu respectarea art. 75 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie,
acest organ a fost plasat sub controlul Parlamentului. In consecinţă, sunt
constituţionale dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi art. 30 din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării fiind o autoritate publică autonomă, aflată sub controlul
Parlamentului, şi nu în subordinea Guvernului. In acest sens este şi Decizia
Curţii Constituţionale nr. 1.096/2008.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 20
alin. (8), (9) şi (10) din lege faţă de art. 126 alin. (5) din Constituţie,
Curtea reţine că este neîntemeiată. Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării este un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care se
bucură de independenţa necesară îndeplinirii actului
administrativ-jurisdicţional. Cei interesaţi au posibilitatea de a se adresa
justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime, drept
consacrat expres la art. 20 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000,
fiind astfel respectate prevederile constituţionale cuprinse în art. 126 alin.
(5), care interzice înfiinţarea de instanţe extraordinare. In acest sens,
menţionăm Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin.
(1) şi (2), precum şi ale art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată
de Gabriel Armand Bobocea în Dosarul nr. 3.248/2/2008 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 martie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta