DECIZIE Nr.
442 din 30 mai 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145 1 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 531 din 20 iunie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1451 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion
Panaitescu, Manole Teodoridis, Mircea Marian şi Vlaicu Leontin Constantin în
Dosarul nr. 5.884/2005 al Judecătoriei Buftea.
La apelul nominal sunt prezenţi autorii excepţiei Ion
Panaitescu şi Manole Teodoridis, personal şi asistaţi de avocat Costel
Toroiman, lipsind ceilalţi autori ai excepţiei, precum şi celelalte părţi, faţă
de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, apărătorul autorilor excepţiei de
neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, referindu-se la
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 22 februarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 5.884/2005, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1451 din Codul de
procedura penală, excepţie ridicată de Ion Panaitescu,
Manole Teodoridis, Mircea Marian şi Vlaicu Leontin Constantin în dosarul
menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 1451 din Codul
de procedură penală încalcă prevederile art. 23 din Constituţie privind
libertatea individuală, în măsura în care sunt interpretate în sensul că
obligaţia de a nu părăsi ţara pe parcursul judecăţii nu este limitată în timp,
ci durează până la soluţionarea dosarului. Totodată, se arată că textul de lege
criticat contravine art. 25 şi 53 din Legea fundamentală, referitoare la libera
circulaţie, respectiv la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi „în sensul că restrânge exercitarea dreptului la liberă circulaţie în
mod discriminatoriu, în faza de urmărire penală fiind limitată în timp, iar pe
parcursul judecării cauzei durează până la soluţionarea definitivă a
acesteia".
Judecătoria Buftea apreciază
că excepţia de neconstitu-ţionalitate este neîntemeiată, textul de lege
criticat nefiind în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate ca
fiind încălcate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, referindu-se
la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că textul de lege criticat este constituţional, iar criticile autorilor
excepţiei sunt neîntemeiate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2)' şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1451 din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Măsura
obligării de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă învinuitului sau
inculpatului, de procuror, în cursul urmăririi penale, sau de instanţa de
judecată în cursul judecăţii, de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului
care a dispus această măsură.
Dispoziţiile art. 145 se aplică în mod corespunzător
şi în cazul măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
Copia ordonanţei procurorului sau, după caz, a
încheierii instanţei, rămasă definitivă, se comunică, după caz, învinuitului
sau inculpatului şi secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte
acesta, organelor competente să elibereze paşaportul, precum şi organelor de
frontieră. Organele în drept refuză eliberarea paşaportului sau, după caz,
ridică provizoriu paşaportul pe durata măsurii".
In motivarea excepţiei se invocă prevederile
constituţionale cuprinse în art. 23 privind libertatea individuală, în art. 25
referitoare la libera circulaţie şi în art. 53 privind restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra
constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate în prezenta cauză, în
raport de aceleaşi prevederi din Legea fundamentală şi faţă de critici
similare. Astfel, prin Decizia nr. 352 din 23 septembrie 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 14 octombrie 2004, respingând ca neîntemeiată excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1451 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a statuat că
măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara reprezintă o restrângere a
exerciţiului dreptului la liberă circulaţie, în deplină concordanţă cu
prevederile art. 53 din Constituţie. Această măsură se impune pentru
desfăşurarea în bune condiţii a instrucţiei penale, iar legea reglementează
cazurile şi condiţiile în care ea este aplicabilă, în acord cu dispoziţiile
art. 25 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală, fără a aduce atingere
existenţei dreptului. De asemenea, Curtea a reţinut că instituirea de către
legiuitor, numai pentru faza urmăririi penale, a unei durate maxime de 30 de
zile în care învinuitul sau inculpatul este supus măsurii obligării de a nu
părăsi ţara, nu poate conduce la concluzia că în acest mod s-ar crea o
discriminare nejustificată a persoanelor aflate în faza judecăţii, faţă de care
instanţa poate dispune luarea măsurii preventive pe întreaga durată a
desfăşurării procesului. Această împrejurare este justificata de necesitatea
soluţionării cu celeritate a procesului penal şi pentru evitarea obstrucţionării
cercetării judecătoreşti. Câtă vreme situaţiile în care se află aceste persoane
nu sunt similare, tratamentul juridic nu poate fi decât diferenţiat.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţată în decizia menţionată, cât şi
considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.
Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia art.
1451 din Codul de
procedură penală contravine prevederilor art. 23 din Constituţie, restrângerea,
în condiţiile legii, a exerciţiului dreptului la liberă circulaţie neavând
semnificaţia încălcării libertăţii individuale a persoanei. De altfel, în
conformitate cu prevederile art. 139 din Codul de procedură penală, există
oricând posibilitatea revocării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea,
din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai există temei pentru menţinerea
acestei măsuri preventive. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 141 din
Codul de procedură penală, încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin
care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri
preventive, cum este şi cea a obligării de a nu părăsi ţara, poate fi atacată
separat cu recurs în situaţia în care se apreciază, de către partea interesată,
că această măsură a fost dispusă în mod nelegal.
Pentru cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1451 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Ion Panaitescu, Manole Teodoridis, Mircea Marian şi Vlaicu Leontin
Constantin în Dosarul nr. 5.884/2005 al Judecătoriei Buftea.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta