DECIZIE Nr. 434 din 21 octombrie 2004
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin.
(2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul
juridic al adoptiei
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 80 din 24 ianuarie 2005
Ioan Vida - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Aspazia Cojocaru - judecator
Constantin Doldur - judecator
Acsinte Gaspar - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Ion Predescu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Ion Tiuca - procuror
Cristina Catalina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 22 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu
privire la regimul juridic al adoptiei, exceptie ridicata de Ileana Ionescu
Saghel in Dosarul nr. 939/2004 al Tribunalului Prahova - Sectia civila.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 12 octombrie 2004 si au fost
consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp
pentru a delibera, a dispus amanarea pronuntarii la data de 21 octombrie 2004.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 22 martie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 939/2004,
Tribunalul Prahova - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia
de neconstitutionalitate a prevederilor art. 22 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei. Exceptia a
fost ridicata de Ileana Ionescu Saghel in dosarul cu numarul de mai sus, avand
ca obiect desfacerea adoptiei incheiate de aceasta in calitate de adoptator.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul sustine ca textul
de lege atacat incalca dispozitiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) si
(2), art. 26 si ale art. 53 din Constitutie, intrucat creeaza o situatie de
inegalitate intre adoptator si adoptatul major, in conditiile in care numai
acestuia din urma i se recunoaste posibilitatea de a promova actiunea in
desfacerea adoptiei. In ceea ce priveste incalcarea art. 53 din Constitutie, in
conformitate cu care "exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate
fi restrans numai prin lege", autorul exceptiei sustine ca Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 25/1997 contravine Legii fundamentale, intrucat
"este un act al administratiei de stat, care nu are valoarea unei legi si
ar trebui emis numai in situatii exceptionale".
Tribunalul Prahova - Sectia civila opineaza in sensul ca exceptia de
neconstitutionalitate este intemeiata, intrucat dispozitiile legale criticate
incalca art. 53 si 21 din Constitutie, limitand in mod nejustificat accesul
liber la justitie al adoptatorului. Excluderea adoptatorului din categoria
persoanelor care pot promova actiunea in desfacerea adoptiei va avea drept
consecinta manifestarea unei retineri la incheierea actului, deoarece situatia
juridica creata prin acesta nu mai poate fi modificata, chiar daca adoptatul ar
manifesta un comportament reprobabil fata de adoptator.
Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului
si Guvernului pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, in conformitate cu dispozitiile
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei
Avocatul Poporului.
Guvernul a transmis Curtii Constitutionale punctul sau de vedere, in sensul
ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, cu urmatoarea motivare:
"Analiza constitutionalitatii dispozitiilor legale criticate presupune
o analiza prealabila asupra interpretarii si aplicarii lor.
Astfel, prevederile art. 22 trebuie interpretate si aplicate in sensul in
care acestea corespund conceptiei generale a reglementarii in vigoare in
materia adoptiei si care califica adoptia in primul rand ca pe o masura
speciala de protectie a drepturilor copilului. Prin urmare, este firesc ca
intreaga procedura a adoptiei, efectele acesteia, ca si desfacerea adoptiei sa
fie subsumate unui obiectiv general - protectia copilului. In acelasi timp
insa, pornind de la principiul interpretarii in raport cu ratiunile care au
justificat adoptarea unei anumite conceptii legislative, rezulta ca limitarile
speciale impuse de art. 22 referitoare la persoanele care pot cere desfacerea
adoptiei trebuie aplicate numai in masura in care ele justifica scopul
specific, acela de a proteja intr-un mod special copilul. In momentul in care
premisele normei legale nu mai exista deoarece adoptatul a devenit major,
limitarile prevazute de art. 22 nu isi mai gasesc aplicare.
Atat problema ocrotirii interesului superior al copilului, cat si - legat
de aceasta - a persoanelor care pot solicita desfacerea adoptiei se pun numai
atata vreme cat in cauza se poate vorbi despre un copil - adica despre un minor
(in principiu) si in orice caz despre o persoana fara capacitate deplina de
exercitiu - si despre interesul superior al acestuia. Dupa ce adoptatul devine
major, adoptia se poate desface fara sa mai fie necesara respectarea
conditiilor prevazute de alin. (2) al art. 22. De altfel, spre aceasta
concluzie conduce nu numai interpretarea teleologica, dar si cuprinsul alin. 4
al art. 22, care vorbeste despre redobandirea drepturilor si obligatiilor
parintesti de catre parintii firesti si despre o alta masura de protectie a
copilului decat adoptia. De aceea, art. 22 nu exclude posibilitatea desfacerii
adoptiei in cazul adoptatului major, la cererea adoptatorului.
O interpretare restrictiva, in sensul ca numai copilul care a implinit 10
ani si Comisia pentru protectia copilului ar putea solicita desfacerea
adoptiei, ar conduce la concluzia ca nici adoptatul insusi, dupa ce a devenit
major, nu ar putea solicita desfacerea adoptiei. Or, daca minorul poate
solicita desfacerea adoptiei dupa implinirea varstei de 10 ani, cu atat mai
mult credem ca poate solicita acest lucru dupa ce devine major. In aceasta
situatie este evident ca, pentru a nu crea diferentieri nejustificate de regim
juridic intre adoptat si adoptator sub aspectul dreptului la actiune in
desfacerea adoptiei, si avand in vedere ca interesul adoptatului si interesul
adoptatorului sunt interdependente, trebuie admis ca atat adoptatorul cat si
adoptatul, dupa ce acesta devine major, pot solicita incetarea adoptiei prin
desfacere. O interpretare care sa conduca la o situatie juridica din care sa nu
se poata iesi, nici in cazul in care adoptatul are o purtare necorespunzatoare,
constand in ingratitudine manifesta sau fapte grave savarsite impotriva
adoptatorului, ar fi nu doar nejustificata si de natura a descuraja adoptia,
dar si contrare dreptului la viata si la integritate fizica si psihica ale
persoanei, garantate in art. 22 din Constitutie."
Avocatul Poporului a transmis Curtii Constitutionale punctul sau de vedere,
in sensul ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, motivand ca
dispozitiile legale criticate nu incalca prevederile art. 15, 21 si 53 din
Constitutie, deoarece exista o diferenta intre situatia adoptatului si a Comisiei
pentru protectia copilului, care pot cere desfacerea adoptiei, si situatia
adoptatorului, care nu se poate adresa instantei in acest sens. Adoptia se
incheie numai cu scopul protejarii intereselor copilului, fara sa se tina cont
de vreun interes al adoptatorului. Aceasta deosebire are drept consecinta un
tratament juridic diferit, legiuitorul instituind reguli speciale cu privire la
persoanele care pot sa solicite desfacerea adoptiei. Limitarea sferei
persoanelor care se pot adresa instantei de judecata pentru a cere desfacerea
adoptiei este conforma prevederilor art. 126 alin. (2) din Constitutie,
potrivit carora "competenta instantelor judecatoresti si procedura de
judecata sunt prevazute numai prin lege", dar si dispozitiilor art. 53 din
Constitutie, intrucat este impusa prin lege, pentru protejarea drepturilor si
libertatilor adoptatului.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si
Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile
autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1
alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
22 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la
regimul juridic al adoptiei, asa cum rezulta din motivele expuse de autorul
exceptiei. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 a fost aprobata cu
modificari prin Legea nr. 87/1998 si a fost modificata si completata prin art.
VI din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000.
Textul de lege criticat are urmatorul cuprins:
- Art. 22: "(2) Adoptia poate fi desfacuta la cererea copilului care a
implinit varsta de 10 ani sau a Comisiei pentru protectia copilului de la
domiciliul acestuia, daca desfacerea este in interesul superior al
copilului."
Autorul exceptiei considera ca dispozitiile legale criticate incalca
prevederile constitutionale cuprinse in art. 16 alin. (1) privitor la
egalitatea in drepturi, in art. 21 alin. (1) si (2) privitor la accesul liber
la justitie, in art. 26 referitor la viata intima, familiala si privata, precum
si in art. 53 referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor
libertati.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate Curtea retine ca, in sistemul
juridic romanesc, sub regimul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997,
la fel ca si in reglementarile anterioare, adoptia este conceputa ca o
institutie in interesul exclusiv al copilului, prin care intre copil si
adoptator se stabilesc raporturi de rudenie civila, astfel incat copilul
adoptat intra in familia adoptatorului ca un copil firesc al acestuia.
Consecinta logica a acestei conceptii o constituie regula ca adoptia poate
fi desfacuta la cererea copilului care a implinit varsta de 10 ani sau a
Comisiei pentru protectia copilului de la domiciliul acestuia.
Legea refuza adoptatorului dreptul de a cere desfacerea adoptiei pentru ca,
urmand principiul amintit, adoptia nu se incheie in interesul sau, ci numai in
interesul copilului adoptat, si nici nu este, prin natura sa, un contract care
sa poata fi denuntat de catre una din partile contractante, pe calea
rezolutiunii sau a rezilierii, pentru neindeplinirea de catre cealalta parte a
obligatiilor asumate.
Aceasta reglementare nu infrange nici una dintre dispozitiile
constitutionale la care se refera autorul exceptiei.
Astfel, nu se poate primi sustinerea ca s-ar incalca prevederile art. 16
din Constitutie deoarece intre adoptator si copilul adoptat nu poate exista
egalitate de tratament juridic, ei neaflandu-se, in privinta posibilitatii de
desfacere a adoptiei, in aceeasi situatie juridica.
Nu se poate primi nici critica raportata la art. 21 din Legea fundamentala,
dat fiind ca intre drepturile adoptatorului nu se numara si dreptul de a cere
incetarea relatiei sale de rudenie cu copilul adoptat, tot astfel cum intre
drepturile parintelui firesc nu se numara si dreptul de a cere incetarea
relatiei de rudenie cu copilul sau.
In sfarsit, este neintemeiata critica prin raportare la art. 26 din
Constitutie, pentru ca dispozitia legala atacata nu lasa in nici un fel
posibilitatea autoritatilor publice de a nesocoti viata intima, familiala si
privata a adoptatorului si nici nu ii restrange dreptul de a dispune de el
insusi.
Nu poate fi primita nici opinia formulata de instanta de judecata, in
sensul ca textul de lege atacat este neconstitutional in masura in care
adoptatorul nu poate cere desfacerea adoptiei in cazurile de comportament
reprobabil al copilului adoptat fata de adoptator, caci asemenea cazuri se pot
produce si in relatiile de rudenie fireasca, fara ca existenta lor sa genereze
posibilitatea juridica de incetare a acestor relatii. Pentru asemenea situatii
exista alte remedii juridice decat destructurarea legaturii de filiatie, atat
in cazul relatiilor intemeiate pe adoptie, cat si in cazul celor nascute din
rudenie fireasca.
In ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei, in sensul ca dispozitiile
art. 22 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 instituie
restrangerea unor drepturi, astfel ca ar fi trebuit sa fie adoptate prin lege,
iar nu prin Ordonanta de urgenta a Guvernului, Curtea constata ca prin
dispozitiile legale atacate nu s-a restrans exercitiul unor drepturi sau al
unor libertati. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 a fost adoptata,
asadar, in limitele prevazute de art. 115 din Constitutie, iar ulterior a fost
aprobata prin Legea nr. 87/1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 168 din 29 aprilie 1998.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al
art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 - 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d)
si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin.
(2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul
juridic al adoptiei, exceptie ridicata de Ileana Ionescu Saghel in Dosarul nr.
939/2004 al Tribunalului Prahova - Sectia civila.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 21 octombrie 2004.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat asistent,
Cristina Catalina Turcu