DECIZIE Nr.
432 din 26 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42
alin. 1 si art. 43 alin. 1 din Codul familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 303 din 8 mai 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42
alin. 1 şi art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Simion
Bărnuţîn Dosarul nr. 2.072/219/2008 al judecătoriei Dej.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 10 decembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 2.072/219/2008, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38
alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 3 din
Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de Simion
Bărnuţ într-o cauză ce are ca obiect o acţiune de divorţ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 38 alin. 1, raportate
la prevederile art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale,
întrucât au un caracter vag, de excesivă generalitate, care creează premisele
desfacerii căsătoriei din vina pârâtului şi aceasta deoarece nu există o
reglementare exactă cu privire la motivele, condiţiile şi cazurile de desfacere
a căsătoriei, folosindu-se doar noţiunea de „motive temeinice".
Totodată, susţine că prevederile art. 43 alin. 1 şi
art. 42 alin. 1 instituie o inegalitate nejustificată între cei doi soţi în
ceea ce priveşte raporturile cu copiii lor minori, întrucât soţul căruia nu i
s-a încredinţat minorul pierde automat exerciţiul drepturilor părinteşti în
favoarea celuilalt soţ căruia copilul minor i-a fost încredinţat spre creştere
şi educare.
Judecătoria Dej consideră
că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43
alin. 3 din Codul familiei sunt constituţionale. In acest sens, arată că
acestea nu implică un regim diferit pentru persoanele aflate în aceeaşi
situaţie, părţile interesate putându-se prevala, fără nicio îngrădire, de toate
garanţiile procesuale prevăzute de lege. Arată că textele de lege criticate dau
expresie regulilor constituţionale privind dreptul şi îndatorirea părinţilor de
a asigura creşterea şi educaţia copiilor. Consideră că dispoziţiile art. 7 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu
sunt incidente în prezenta cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Prin încheiere, instanţa de judecată a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37
alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 3 din Codul
familiei. Din notele scrise ale autorului rezultă, însă, că obiect al excepţiei
de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 37 alin. 2, art. 38
alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, republicat în
Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conţinut:
Art. 37 alin. 2: „Căsătoria
se poate desface prin divorţ.";
Art. 38 alin. 1: „Instanţa
judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor
motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea
căsătoriei nu mai este posibilă.";
Art. 42 alin. 1: „Instanţa
judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre
părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. In acest scop, instanţa va asculta
părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe
care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî
pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.";
Art. 43 alin. 1: „Părintele
divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta
drepturile părinteşti."
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi,
ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi
la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) cu
privire la viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 49 alin. (1) relative
la protecţia copiilor şi a tinerilor. Totodată, se consideră că textele de lege
criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces
echitabil şi ale art. 7 relative la legalitatea incriminării din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată,
Curtea constată următoarele:
I. Prevederile art. 37 şi art.
38 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de
constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 26
privind viaţa intimă, familială şi privată.
Astfel, prin Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 402 din 9 mai 2006, Curtea a constatat că
dispoziţiile art. 37 din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de
încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind desfacerea prin divorţ, iar
prevederile art. 38 stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot
pronunţa divorţul, precizând că acesta nu se poate pronunţa decât în anumite
condiţii, şi anume când există motive temeinice şi numai dacă raporturile
dintre soţi sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este
posibilă, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text.
Curtea a constatat că, în temeiul textelor de lege
criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu
permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, acţionând astfel în sensul
garanţiei instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie.
Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia
menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri
care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
De asemenea, deoarece prevederile de lege criticate nu
operează nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor,
susţinerea pretinsului lor caracter discriminatoriu este lipsită de temei şi nu
poate fi primită. Totodată, prevederile criticate, reglementând posibilitatea
desfacerii căsătoriei prin divorţ şi stabilind competenţa instanţei
judecătoreşti de a pronunţa divorţul, în anumite condiţii - când, datorită unor
motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea
căsătoriei nu mai este posibilă, nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3)
din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale. Motivele în baza cărora se poate considera că
raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai
este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanţă, în urma ascultării
celor doi soţi şi a administrării probatoriului în cauză, părţile beneficiind
de toate garanţiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces
echitabil.
Cât priveşte protecţia copiilor, consacrată
constituţional în art. 49 din Legea fundamentală, aceasta se realizează prin
încredinţarea lor unuia dintre părinţi, care îşi exercită drepturile
părinteşti, celălalt părinte având dreptul de a avea legături personale cu ei,
precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lor
profesională, potrivit prevederilor art. 43 din Codul familiei. Orice hotărâre
judecătorească pronunţată de către instanţă în procedura de desfacere a
căsătoriei prin divorţ va ţine seama de interesul superior al copilului. In
acest sens sunt şi prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei cu privire la
ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunţării
unei hotărâri cu privire la încredinţarea acestuia unuia dintre părinţi.
In fine, cât priveşte critica autorului excepţiei
potrivit căreia prevederile art. 38 alin. 1 şi ale art. 37 alin. 2 din Codul
familiei sunt neconstituţionale, întrucât au un caracter vag, de excesivă
generalitate, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului, că, datorită caracterului de generalitate al legilor,
redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, una dintre tehnicile de
reglementare constând în recurgerea la categorii generale cu scopul evitării
rigidităţii excesive şi al adaptării la noile situaţii sociale ce se pot ivi.
Interpretarea şi aplicarea unor asemenea dispoziţii depind de practica
instanţelor judecătoreşti, în speţa de faţă, motivele temeinice pentru
desfacerea căsătoriei, prin divorţ, urmând a fi apreciate, în concret, de către
instanţă.
II. Prin Decizia nr. 1.122 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2008, Curtea a
reţinut că art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi
ale art. 49 alin. (1) relative la protecţia copiilor şi a tinerilor, ascultarea
autorităţii tutelare şi a minorului care a împlinit 10 ani având în vedere
pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină seama de interesul
acestuia. Acest text de lege nu împiedică părţile să-şi formuleze în mod egal
apărările pe care le consideră necesare în cadrul procesului de încredinţare a
minorului, dreptul la un proces echitabil fiind, astfel, garantat.
III. In ceea ce priveşte prevederile art. 43 alin. 1
din Codul familiei care stabilesc că părintele divorţat, căruia i s-a
încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti,
Curtea constată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate,
aplicarea lor fiind subsecventă pronunţării de către instanţa de judecată a
încetării căsătoriei prin divorţ.
Curtea reţine că părintele divorţat, căruia nu i s-a
încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul
şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui
profesională faţă de celălalt părinte, căruia i s-a încredinţat copilul, acesta
fiind ţinut să îi asigure fostului său soţ, care şi-a păstrat calitatea de
părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită
cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menţionate constituie
mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte faţă de
copilul său şi care subzistă atât timp cât părintele nu este decăzut din
drepturile părinteşti. Astfel, Curtea constată că dreptul părintelui căruia nu
i s-a încredinţat copilul de a avea legături personale cu acesta este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al
copilului.
Totodată, Curtea constată că desfacerea căsătoriei prin
divorţ şi, implicit, separarea părinţilor duce, evident, la modificarea modului
de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti faţă de copil.
Diferenţierile sunt determinate de separarea părinţilor şi de imposibilitatea
obiectivă de menţinere şi
după desfacerea căsătoriei a aceloraşi modalităţi de exercitare a
drepturilor şi îndatoririlor părinteşti.
In fine, Curtea reţine că dispoziţiile art. 7 relative
la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale nu au incidenţă în prezenta cauză, domeniul de
aplicare al acestor dispoziţii plasându-se în materie penală.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin.
1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Simion Bărnuţîn Dosarul nr.
2.072/219/2008 al Judecătoriei Dej.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 martie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu