DECIZIE Nr
DECIZIE Nr. 425 din 30 octombrie 1997
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 si
ale art. 330^1 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 343 din 5 decembrie 1997

Ioan Muraru - presedinte
Mihai Constantinescu - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Victor Dan Zlatescu - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, pronuntarea asupra recursului declarat de Gotesman Mariana
impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 20 din 30 ianuarie 1997*).
---------------
*) Decizia Curtii Constitutionale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 a fost
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie
1997.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 22 octombrie 1997,
in prezenta reprezentantului Ministerului Public si in lipsa partilor legal
citate, si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand
nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 30
octombrie 1997.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Decizia nr. 20 din 30 ianuarie 1997, Curtea Constitutionala a respins
ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate privind:
- dispozitiile art. 330, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 si ale art.
330^4 din Codul de procedura civila;
- dispozitiile art. 330^1 din Codul de procedura civila, constatand ca,
prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, Curtea Constitutionala a statuat ca
prevederile acestui articol sunt neconstitutionale in masura in care se aplica
hotararilor pronuntate inainte de 26 iulie 1993, data intrarii in vigoare a
Legii nr. 59/1993;
- dispozitiile art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civila, constatand
ca sunt lipsite de obiect.
Impotriva acestei decizii Gotesman Mariana a declarat recurs.
Curtea constata ca, fata de prevederile art. 16 si ale art. 25 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, precum si ale art. 101 alin. 1 si ale art. 102 alin. 1
din Codul de procedura civila, recursul nu a fost introdus in termen.
Recursul declarat de recurenta este inregistrat la Curte la data de 15 mai
1997, fiind depus personal de aceasta. Din verificarea dovezilor de comunicare
a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 20/1997 rezulta ca aceasta a primit
decizia la data de 21 februarie 1997.
Deoarece termenul de recurs este un termen legal peremptoriu, nerespectarea
lui atrage, conform art. 103 alin. 1 din Codul de procedura civila, decaderea
partii din dreptul de a mai exercita recursul.
In aceste conditii, Decizia nr. 20 din 30 ianuarie 1997, comunicata lui
Gotesman Mariana la data de 21 februarie 1997, a devenit irevocabila la data de
5 martie 1997, data expirarii termenului de recurs.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25
si al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de Gotesman Mariana impotriva Deciziei
Curtii Constitutionale nr. 20 din 30 ianuarie 1997.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 30 octombrie 1997.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat asistent,
Maria Bratu